miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăStiriJumătate dintre joburile actuale vor fi înlocuite cu roboţi până în 2040

Jumătate dintre joburile actuale vor fi înlocuite cu roboţi până în 2040

Jumătate dintre joburile actuale vor fi înlocuite de maşini, roboţi şi alte modalităţi în 2040, a declarat, marţi, Andreea Mihnea, HR Director în cadrul Ernst & Young (E&Y).

Declaraţia vine în contextul dezbaterii de marţi cu privire la cât îi ajută pe tineri, în viitoarea carieră, ceea ce învaţă în şcoală.

„50% dintre joburile actuale, în 2040, vor fi înlocuite de maşini, roboţi şi alte modalităţi. Din perspectiva unui angajator, cu siguranţă ştiţi că noi conducem piaţa revoluţiei industriale, dar conducem business, cu modele de business şi cu sisteme de management, care erau existente în prima fază a revoluţiei industriale, 1800-1900, când trebuia să mergem la ora 9 în fabrică, pentru că atunci începeau maşinile să lucreze”, a mai spus directorul de resurse umane E&Y.

 

De asemenea, aceasta a mai adăugat că aproximativ 51% din joburile disponibile vor dispărea ca urmare a automatizării, în special cele ce implică introducerea de date, procesarea de date, precum şi cele care implică munca fizică.

„Vă spuneam despre ocupaţiile care vor fi înlocuite în următorii ani. 51% vor dispărea datorită automatizării. Cele mai expuse sunt cele legate de munca fizică, de procesare de date şi de introducere de date. Apropo de munca fizică, ce se observă în lume este că, într-adevăr, asistăm la o reducere a cererii pentru munca fizică însă şi la o transformare, dinspre munca fizică, de tip masculin, operare de maşini, operare de utilaje, criza care se întâmplă şi în SUA, de exemplu, către o nevoie de muncă fizică de tip feminin, care atinge nevoile legate de hedonismul acestei societăţi, adică well-being, lucruri care ţin de starea noastră de bine”, a mai spus Andreea Mihnea.

Totodată, reprezentantul Ernst&Young a făcut referire la un studiu realizat de Manpower, din care reiese că România este situată pe locul trei în lume în ceea ce priveşte deficitul de angajaţi calificaţi, primele două locuri fiind ocupate de către Japonia şi Taiwan.

„Este un studiu făcut de Manpower, ei se ocupă de piaţa muncii, angajează foarte mulţi oameni, la nivel global şi în toamnă au spus că am trecut pe locul trei în lume din perspectiva crizei de forţă de muncă, adică diferenţa între cererea şi oferta de pe piaţa de muncă. Pe locul 3, din perspectiva decalajului de cerere şi ofertă pe piaţa de muncă. Am crescut foarte mult, am făcut doar o selecţie, din 2015 până în 2016, 72% dintre angajatori spun că nu mai reuşesc să îşi găsească oamenii în piaţa din România. Cei care sunt la categoria muncă calificată, avem ingineri, operatori in industrie, şoferi, personalul pentru hoteluri şi restaurante, reprezentanţi vânzări şi ceea ce ne interesează foarte mult, profesionişti în zona financiară, contabilitate şi finanţe şi nu în ultimul rând manageri, manageri buni”, a mai spus aceasta.

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT