James Longshore este un actor, autor și antrenor de dialog specializat în accentul american neutru, care a devenit o figură remarcabilă pe scena artistică internațională și românească. Cariera sa neconvențională l-a purtat din Los Angeles până în România, unde a fost primul actor american care a interpretat în limba română pe un post de televiziune național. În acest interviu, James ne dezvăluie povestea sa fascinantă, de la începuturile sale timpurii în teatru până la publicarea primului său roman în România, „Stage Fright”, și ne oferă o perspectivă sinceră despre provocările și bucuriile de a trăi și lucra într-o altă cultură.
C&B: Descrieți activitatea dvs. profesională!
James Longshore: Sunt actor, autor și antrenor de dialog, specializat în NAS, accent american neutru. Am jucat în filme care au avut premiera la festivaluri prestigioase din întreaga lume și am apărut în roluri alături de actori nominalizați la Oscar. Am jucat în seriale de televiziune și pe platforme de streaming în mai multe limbi. Am fost primul actor american care a jucat în limba română la o televiziune națională.
Printre realizările mele ca scriitor se numără scenarii de film, în special filmul „Dampyr” de pe Netflix, unde am lucrat la revizuirea scenariului în limba engleză, alături de un scenarist italian. Am creat o serie de benzi desenate publicate internațional, „James Bong, Agentul J.O.I.N.T.”. Iar acum, primul meu roman, „Stage Fright,” tocmai a fost publicat în România de Editura Creative și este disponibil la nivel mondial în format tipărit și ebook!
Ca antrenor de dialecte, lucrez la producții internaționale de mare anvergură și ofer coaching individual. Între activitatea de actor și cea de antrenor, am lucrat la filme din Italia, Germania, Franța, România, Suedia, Ecuador, Marea Britanie și SUA.
C&B: Care este povestea evoluției carierei dvs.?
James Longshore: Mi-am început cariera ca actor și știam de la o vârstă fragedă că asta îmi doream să fac. Am debutat în Shakespeare la șapte ani, am avut un agent la zece ani, am jucat în spectacole Off-Broadway la 13 ani și am urmat Liceul de Arte Creative și Interpretative, cu specializarea Dramă. Oamenii îmi spuneau mereu: „Ești norocos că știi deja ce vrei să faci cu viața ta.”
Pe măsură ce am crescut, am simțit dorința de a mă exprima mai liber decât rostind cuvintele altora și am devenit neliniștit de așteptarea următoarei audiții și de dependența de a fi ales pentru un rol, așa că am devenit scriitor. Am urmat o școală de film în Los Angeles și am obținut o diplomă în Regie de film, apoi am deschis propria mea companie de producție, astfel încât să îmi pot produce propriile proiecte și să ofer servicii altora. Ca scriitor, mă concentram în special pe scenarii de film.
Apoi am cunoscut-o pe soția mea româncă, Bianca Mina, în timp ce studia în L.A., și m-am mutat în România, unde mi-am continuat cariera de actor, am devenit antrenor de dialecte și am deschis primul program de actorie în limba engleză din România. Colegii mei din SUA mereu îmi spuneau „Oh, omule, Europa e grozavă! Guvernul îți oferă bani pentru filme!” Dar am descoperit că nu e chiar așa de simplu. Este un sistem închis, care recompensează realizatorii de filme consacrați, pe baza unui sistem de punctaj, și doar filmele care se încadrează într-o anumită perspectivă, de obicei nu una comercială.
Mi-a fost greu să obțin finanțare. Nu că ar fi fost ușor în L.A., dar acolo aveai o comunitate mai mare de resurse, oameni care lucrau din dragoste pentru artă sau într-o filozofie de tipul „un favor pentru un favor.” Îmi doream să rămân un povestitor vizual, așa că am trecut la benzi desenate, unde nu ai nevoie de o echipă mare de actori, locații, costume etc., ci doar de câțiva oameni care să le deseneze, coloreze și să adauge text! Am susținut producția benzilor desenate prin sponsorizări de plasare de produse, iar seria mea de benzi desenate a fost publicată internațional. Pentru a produce benzile desenate, am lucrat cu artiști de pe patru continente.
Însă chiar și cu benzile desenate, rămânea elementul de dependență de alții pentru a-mi realiza povestea. Așa că, în cele din urmă, am ajuns la cărți. Dar nu voi renunța niciodată la actorie și încă sper să fac filme și benzi desenate în viitor!
C&B: Care sunt principiile de viață și muncă pe care le urmați?
James Longshore: Principiile mele de viață și muncă sunt destul de simple și deseori se suprapun. Când ești artist, viața ta este și munca ta, iar lumea este pânza de pe care îți extragi inspirația. Încerc mereu să fac tot ce pot, să fiu deschis și să tind spre aproape perfecțiune. Perfecțiunea nu este ceva ce putem atinge cu adevărat, ci mai degrabă un ideal spre care ar trebui să aspirăm mereu.
Este, de asemenea, important pentru mine să rămân fidel mie însumi, pentru că, în special în domeniul meu, dar și în viață în general, totul este subiectiv și este greu să găsești o măsură universală a succesului. Judeci succesul prin profituri, recenzii, premii sau realizări? Din păcate, acestea nu se exclud reciproc, dar nici nu le poți avea pe toate întotdeauna. Doar într-o conjunctură perfectă.
Văd fiecare obstacol ca o oportunitate de a face mai bine data viitoare. Cred că nu încetăm niciodată să evoluăm. Trebuie să fii flexibil, pentru că într-o zi s-ar putea să joc, iar în alta să scriu. Cel mai important principiu, atât în viața cât și în munca mea, este să mă bucur întotdeauna de ceea ce fac, chiar și când este greu, să aleg fericirea și să râd cât mai des posibil. Zâmbetul te ajută să te simți și să arăți tânăr.
C&B: Pandemia și crizele economice v-au influențat viața profesională?
James Longshore: Da. Foarte mult. Activitatea mea principală ca actor și antrenor de dialecte este în producțiile de film din străinătate, ceea ce înseamnă călătorii, așa că, desigur, pandemia a închis industria mea. Televiziunea, scena și filmul sunt printre puținele industrii în care oamenii trebuie să fie prezenți fizic; munca nu se poate face de la distanță. Când a lovit COVID-ul, în martie 2020, aveam trei producții planificate, toate anulate din cauza incertitudinii. A durat mult să revin la acel nivel, și nici măcar acum nu sunt sigur că am ajuns.
Pandemia a adus și schimbări de protocol în industria mea, care nu vor mai reveni la starea de dinainte. De exemplu, castingul a trecut de la audiții în persoană la înregistrări video trimise de candidați, parțial pentru siguranță, dar și datorită tehnologiei moderne. Acest protocol are avantaje și dezavantaje, dar creează inegalitate și poate adăuga costuri pentru actori, care trebuie să participe la audiții, dar nu sunt plătiți până nu obțin un rol, dacă îl obțin. Nu e la fel de simplu ca a aplica online cu un CV digital. E consumator de timp și costisitor. Imaginați-vă că trebuie să creați un CV diferit de la zero de fiecare dată. Exact asta trebuie să faci cu un scenariu: fiecare e diferit. Trebuie să investești în tehnologie, iar cei cu resurse financiare mai bune vor avea echipamente mai bune, deci un avantaj. Înainte, tot ce aveai nevoie era un bilet de autobuz până la biroul de casting, unde găseai o cameră de calitate și un profesionist care să-ți citească replicile și să filmeze audiția cu iluminare și sunet bune. Citeai replicile, plecai și nu trebuia să editezi, să alegi cea mai bună secvență și să trimiți video-ul.
În al doilea rând, consumul media s-a mutat spre platformele de streaming, care nu sunt la fel de profitabile financiar pentru actori, scriitori și regizori, deoarece se bazează pe abonamente, nu pe publicitate sau venituri din bilete și vânzări.
Crizele economice afectează întotdeauna industria mea, pentru că este un domeniu riscant, care necesită investiții. În perioade de criză economică, investitorii sunt mai prudenți și veniturile scad, pentru că oamenii au mai puțin bani disponibili pentru divertisment.
Totuși, am avut timpul și liniștea necesare pentru a scrie prima mea carte, „Stage Fright”, în timpul pandemiei, deci ceva bun tot a rezultat. Acest lucru mi-a schimbat viața profesională, pentru că prima carte este întotdeauna cea mai grea, și sper ca drumul meu să se deschidă de aici înainte.
C&B: Aveți un producător de film în fața dvs. Care este propoziția cu care l-ați convinge să vă distribuie în următorul său film?
James Longshore: Uită-te la realizările mele. Vorbesc de la sine.
C&B: Ați scris și publicat prima dvs. carte. Cum s-a întâmplat asta? Spuneți-ne povestea din spatele ei.
James Longshore: Am scris cartea în timpul pandemiei, dar nu pentru că mă plictiseam, așa cum mulți alți scriitori începători au debutat pe piață în acea perioadă. De fapt, am început să o scriu în februarie 2020, chiar înainte de pandemie. COVID-ul mi-a oferit liniștea și timpul liber de care aveam nevoie pentru a mă concentra asupra ei.
Am scris cartea pentru că sunt un mare fan al lui Jerry Seinfeld, pe care am avut ocazia să-l văd live la Carnegie Hall în New York când eram adolescent. Ce a făcut Seinfeld în serialul său a fost să creeze intrigi bazate pe observațiile sale amuzante din viața cotidiană. Am vrut să îmi transform observațiile despre experiența mea ca străin în București și România într-o structură narativă prin care să le exprim.
De asemenea, există multe cărți despre străini care trăiesc în Franța, Italia, Spania, Grecia sau Regatul Unit. Nu prea sunt despre un american care trăiește în România, mai ales în zilele noastre.
Mesajul cărții este că nu suntem atât de diferiți. Suntem cu toții oameni, doar că în alte limbi. Cred că într-o epocă în care forțele globalizării și naționalismului se ciocnesc zilnic, este important să nu uităm acest fapt.
Am scris cartea pentru români și americani. Pentru români, vreau să vadă că nu sunt atât de diferiți de americani, având în vedere că adesea par să se simtă inferiori acestora. Pentru americani, vreau să demontez multe din stereotipurile pe care le au despre România și să le arăt că nu sunt adevărate. Recunosc, tot ce știam despre România înainte să mă mut aici erau vampirii și cozile pentru pâine, așa că cred că sunt persoana potrivită pentru a face acest lucru.
Deși românii vor aprecia în mod natural anumite aspecte ale poveștii mai profund, cred că orice ființă umană se poate regăsi în ea și sper să ajung la un public internațional mai larg, nu doar la americani, pentru că prejudecățile împotriva României se extind la multe alte țări, lucru pe care l-am observat călătorind cu Bianca Mina, soția mea româncă.
C&B: Plănuiți să scrieți o altă carte?
James Longshore: Da! De fapt, chiar scriu una acum. Am făcut o pauză pentru acest interviu. Plănuiesc să o lansez spre sfârșitul primăverii/începutul verii 2025.
Este o comedie romantică cu elemente de thriller și rămâne în linia stilului meu. La fel ca în „Stage Fright”, protagonistul este un expat american în România. De data aceasta, el este Jeff Rhoades, un regizor de film „anulat” în SUA, care vine în România pentru a-și realiza filmul de revenire, „The Dirt Is Cursed”, din cauza reputației sale controversate de acasă. O distribuie în rolul principal pe Jackie Soare, o tânără româncă bogată și aspirantă actriță care visează la faima americană, dar este ținta mass-media din cauza statutului ei privilegiat. Când cei doi sunt implicați într-un accident neașteptat, secrete întunecate din trecutul lor ies la iveală și trebuie să se străduiască să ascundă ce au făcut. Vor reuși să se salveze și să termine filmul?
C&B: Care este opinia dvs. despre societatea și evoluția acesteia în România, având în vedere anii petrecuți aici?
James Longshore: Sunt atât de multe lucruri pe care le iubesc la România și la stilul de viață de aici. Și îmi place Bucureștiul, e New York-ul României!
M-am mutat în România de Crăciun, în 2010. Cu o pauză de trei ani, când am locuit la Paris între 2015 și 2018, am trăit în București timp de unsprezece ani, neconsecutiv. În 2018, m-am întors într-o Românie foarte diferită față de cea pe care o lăsasem în 2015.
Cel mai mult îmi place piața, unde poți cumpăra fructe și legume direct de la țărani și din grădinile lor. Nu doar fructe și legume, ci și produse de casă, cum ar fi brânza, slănina, mierea, gemul și ouăle de la găinile lor. Pot face același lucru și la măcelărie, de unde iau carne proaspătă de la măcelar.
Este mult mai nutritiv decât orice poți cumpăra din supermarketurile mari multinaționale. Nu doar că poți simți diferența la gust, dar și energia pe care o primește corpul tău se simte mai „curată”. Majoritatea alimentelor din supermarket sunt pline de chimicale din agricultura industrială și conservanți.
Călătoresc mult și oamenii mă întreabă ce îmi place la România. Le povestesc despre piață și nu pot să înțeleagă. Îmi spun: „Da, avem și noi asta. E în cartierul acesta marți și în celălalt joi.” Eu le zic: „Nu, mă refer la faptul că există în fiecare zi a săptămânii, peste tot în oraș.”