Alexandra Ilnițchi-Ardelean este referent de specialitate în Comunicare și Relații Publice la Muzeul de Artă Brașov și curator independent. În cadrul muzeului, coordonează activitățile de comunicare, facilitând interacțiunea dintre instituție și public, asumându-și misiunea de a conecta publicul cu operele de artă.
Primii pași care au condus-o în punctul în care se află azi au legătură cu pasiunea pentru studiul istoriei și arheologiei, domenii vaste care înglobează și arta. Și bineînțeles că aceste discipline au mai mult decât un numitor comun și anume descoperirea sau redescoperirea, documentarea și valorificarea poveștilor trecutului, în prezent. Așa că toate au curs firesc pentru Alexandra, care după ani de studiu și practică în aceste domenii, în România și în străinătate, a ales drumul istoriei artei și al medierii artistice.
Azi, Alexandra este om de comunicare, curator independent și mediator cultural, iar dialogul nostru evidențiază câteva aspecte specifice din călătoria ei profesională – cele care au ajutat-o să ajungă acolo unde și-a dorit.
Cosmina / C&B: Cum te-ai descrie într-o frază?
Alexandra: Curatoriez expoziții de artă și, în același timp, contribui la promovarea valorilor artistice de importanță locală, națională și internațională prin poziția mea actuală la Muzeul de Artă Brașov. Având experiență în arheologie, certificări formale în curatoriat și cercetare autodidactă în istoria artei, combin expertiza în domeniu cu o viziune incluzivă asupra artei.
Cosmina / C&B: În ce privește domeniul de activitate, ce te-a condus inițial spre alegerea arheologiei? Apoi, în ce moment și de ce ai simțit nevoia de tranziție către artă și PR?
Alexandra: Inițial am ajuns să studiez arheologia datorită unei curiozități față de istorie pe care am moștenit-o parțial din familie, și care mi-a fost dezvoltată în anii de liceu de „profa de istorie”. Îi datorez această traiectorie doamnei profesoare Doina Moje, care mi-a arătat că poveștile adevărate sunt la fel de incitante precum cele fictive – de care eram deja foarte apropiată grație doamnei profesoare Lucia Stoian.
Prin claritatea și umorul intelectual presărate în ore, am ajuns să iubesc istoria. Pentru că simțeam nevoia unei activități practice, în speranța obținerii unui loc de muncă la finalul studiilor, am mers pe drumul arheologiei.
Pentru mine, arheologia este mediul ideal de a explora umanitatea. Am încercat constant să înțeleg lumea în care trăiesc și să găsesc explicații pentru felul în care existăm ca societate. Acest domeniu îmbină cercetarea, știința, filosofia și efortul fizic într-o formă contrastantă de tenacitate și măiestrie.
Pe parcursul anilor am ajuns la concluzia că acea logică și structură care mi-au facilitat inițial accesul la istorie a fost de fapt o simplificare a unui sistem extrem de complex de evenimente, personalități, factori politici, economici, sociali, erori umane și altele. Studiul societăților anterioare este mult mai complex și multifațetat decât avem impresia. Încă nu realizasem cu adevărat cât de captivantă poate să fie istoria.
Mi-e imposibil să identific momentul în care arta a intrat în scenă. La alegerea facultății din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, istoria artei mi-era cea de-a doua opțiune după arheologie. Deși nu am crescut într-un mediu care să explice vreo afinitate față de artă, ea a fost o prezență discretă în viața mea; acum nici nu-mi mai pot închipui o altă direcție profesională.
Cosmina / C&B: Mergând pe firul carierei tale, care crezi că au fost momentele definitorii ale poveștii?
Alexandra: Un punct esențial în traiectoria mea profesională a fost momentul Cantacuzino. Întoarsă din Suedia în anul 2017, unde am studiat în continuare arheologia, am insistat să lucrez în domeniul cultural, încercând din răsputeri să nu mă abat de pe drumul pe care mi-l alesesem. Așa am ajuns în Bușteni, unde am fost pusă față în față cu alegerea dintre istorie și artă. Era vorba despre o poziție de ghid în cadrul Castelului Cantacuzino. Fără să stau o clipă pe gânduri am ales să fiu ghid în Galeria de Artă a castelului.
Pe parcursul unui an de activitate m-am implicat intens în întreaga activitate, iar circumstanțele favorabile, alăturate unei doze sănătoase de entuziasm și perseverență, m-au adus într-o poziție superioară. Am coordonat activitatea galeriei, iar, așa cum se întâmplă adeseori în România, aveam mai multe roluri.
Printre acestea s-a numărat ocupația de promovare a activității castelului, care a deschis zona de Relații Publice și Comunicare de mai târziu. A venit destul de natural, căci având deja cuvintele ca instrumente principale, un interes direct față de promovarea culturii, dar și abilități de a dobândi cunoștințe tehnice relativ ușor, noile responsabiltăți nu mi s-au părut imposibile.
După doi ani petrecuți în izolarea culturală a orășelului de la poalele Bucegilor, m-am mutat mai aproape de o ramură a familiei aflată la poalele Tâmpei – în Brașov. Imediat după această decizie a venit pandemia și toate planurile mi-au fost deturnate. Cu toate acestea, activitatea mea anterioară a stârnit interesul unei companii locale aflată în plină dezvoltare.
Timp de un an petrecut alături de această echipă, am activat într-un domeniu nou care mi-a permis să îmi mențin independența financiară. Am învățat multe despre comunicare și promovare, am dobândit cunoștințe și abilități care au fost esențiale în obținerea postului de la Muzeul de Artă Brașov.
Ca formă de compensare, pe parcursul acelui an am obținut o serie de certificări în domeniul curatoriatului și al expozițiilor datorită cursurilor organizate de Node Center for Curatorial Studies Berlin. Odată ce viața culturală s-a reactivat, am urmărit cu foarte mult interes activitatea muzeelor brașovene, îndeosebi pe cel de istorie și cel de artă. În urma observațiilor mele, am simțit că Muzeul de Artă Brașov este mult mai potrivit pentru mine din punctul de vedere al potențialului, al activității, al oamenilor și al mediului.
Odată clarificată propria mea dorință, am fost o prezență constantă la evenimente, m-am înscris ca voluntar timp de câteva luni și am căutat să mă fac utilă în activitățile desfășurate. În momentul în care s-a deschis o poziție la muzeu, necesitățile cele mai urgente ale instituției erau pe partea de comunicare și promovare. Obținerea acestui post a confirmat că toate experiențele și eforturile mele din ultimii ani m-au condus exact acolo unde îmi doream să fiu.
Cosmina / C&B: Care au fost primii pași în domeniul în care activezi și spre ce au condus ulterior?
Alexandra: Pe lângă pozițiile formale ocupate la Castelul Cantacuzino și Muzeul de Artă Brașov, am desfășurat și o activitate independentă de curatoriat. Documentarea zilnică, necesară pentru a furniza informații corecte și clare publicului, mi-a oferit treptat încrederea de a aborda studii mai complexe de istoria artei.
În această activitate am beneficiat enorm atât de susținerea colegilor și colaboratorilor mei, cât și de libertatea sau de direcția oferită de conducerea muzeului în care lucrez de patru ani. Expozițiile pe care le realizez în prezent sunt rezultatul unei cercetări menite să îmbogățească experiența vizitatorilor prin perspective noi, contexte relevante și detalii valoroase.
Cosmina / C&B: Se mai regăsește ceva din prima ta alegere de carieră în activitatea curentă? Te-ai mai întoarce strict la arheologie?
Alexandra: Arheologia și arta au mai multe în comun decât pare la prima vedere, iar tranziția dintre ele mi-a fost relativ ușoară. Cunoștințele mele de istorie sunt esențiale în studiul și contextualizarea artei, iar metodele de cercetare pe care le folosesc zilnic derivă din pregătirea mea ca istoric. Cele două discipline se intersectează atât teoretic, cât și metodologic.
De exemplu, atât cultura materială obținută prin cercetări arheologice, cât și obiectele de artă necesită o analiză atentă și o documentare minuțioasă pentru a extrage cât mai multe informații. Ne interesează de unde provine obiectul, prin câte mâini a trecut și ale cui, din ce material este făcut, cine l-a făcut și în ce context, când l-a făcut și cu ce scop.
Probabil că în acest moment mi-ar fi mai dificil să ma întorc la arheologie, căci este un domeniu care continuă să se dezvolte, atât teoretic, cât și metodologic. Totuși, mă atrage ideea de a explora arta contemporană prin prisma arheologiei și a istoriei.
Cosmina / C&B: Cum erai la începutul drumului și cum simți că te-ai schimbat în timp?
Alexandra: Cred că începutul carierei mele a fost ghidat de pasiune și ambiție, de fascinația față de poveștile pe care arta le spune. Am dezvoltat un interes profund față de efectul artei asupra publicului, mai ales în contextul unui proces atent de mediere. După câteva mii de tururi ghidate, preocuparea mea principală rămâne percepția vizitatorilor și experiența acestora în expoziții.
Totodată, nu cred că aș mai repeta experiența primei mele expoziții curatoriate. A inclus împrumuturi de artă contemporană, colaborări cu colecționari și cu un important muzeu din România, ceea ce a însemnat o complexitate logistică acută. Dacă înainte aveam tendința să fiu mai impulsivă și să demarez cu ușurință proiecte expoziționale, astăzi încep să îmi doresc să fac lucrurile într-o manieră mai tihnită și calculată.
Ajung la concluzia că după eforturile de a organiza o expoziție și de a o face disponibilă pentru public, este necesar și momentul de savurare a rezultatului și de valorificare ulterioară a cercetării.
Pe măsură ce acumulez tot mai multe cunoștințe, perspectivele mele asupra artei și asupra istoriei artei se actualizează și se maturizează. E un proces în plină desfășurare. Cu cât pătrund mai adânc în acest domeniu, cu atât înțeleg mai bine cât de necesară este cercetarea pentru a aduce mai multă claritate asupra istoriei artei.
Cosmina / C&B: Ce te motivează cel mai mult în activitatea pe care o desfășori?
Alexandra: Am o nevoie compulsivă de a găsi răspunsuri. Activitatea mea în lumea artei cuprinde cercetarea, promovarea și organizarea de expoziții sau evenimente – aspecte interconectate, care, în mod ideal, nu ar trebui să existe separat. Diversitatea activităților mele, în care fiecare zi aduce ceva nou, mă menține motivată. Rutina nu mi se potrivește.
Mă interesează în mod deosebit să observ cum se leagă arta de viață și să transmit asta mai departe. Din acest motiv caut informații despre artiști și caut să le înțeleg biografiile, caut sensuri și interpretări în operele de artă, legături între elemente, oameni și evenimente. Și mă motivează reacțiile celor care intră în contact cu aceste povești și descoperiri, felul în care arta le stârnește emoții, întrebări sau chiar noi perspective asupra lumii.
Cosmina / C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ai luat-o și care ți-a schimbat traiectoria?
Alexandra: Momentul în care am ajuns la Bușteni într-o dimineață de noiembrie, pentru un interviu la Castelul Cantacuzino, este cel care a schimbat totul. Din necesitate și din încăpățânarea de a obține un loc de muncă în domeniul cultural în România, am decis că sunt deschisă la o relocare de la Baia Mare la Bușteni.
Deși nu știam în acel moment decât de o poziție de ghid pentru partea de istorie a castelului, oportunitatea de a lucra cu arta și de a contribui la conectarea publicului cu operele de artă a fost irezistibilă. Am avut șansă să mă implic în activitatea galeriei, ceea ce m-a condus spre o carieră în curatoriat.
Cosmina / C&B: Ce valori și principii te ghidează în ceea ce faci?
Alexandra: Mă ghidez după valori precum autenticitatea, perseverența și responsabilitatea culturală. Cred cu tărie în importanța educației continue și a cercetării riguroase, pentru că arta și istoria trebuie înțelese și contextualizate corect pentru a fi transmise mai departe. Încerc mereu să fiu cât mai deschisă la perspective noi, să descopăr sensuri și legături între oameni, evenimente și opere de artă.
Un principiu fundamental pentru mine este acela al conexiunii: între trecut și prezent, între artă și viață, între oameni și idei. Arta nu există într-un vid, ci are un impact real asupra celor care o întâlnesc, iar eu îmi doresc să creez experiențe care să stârnească emoții, întrebări și curiozitate. De asemenea, cred în importanța adaptabilității și a învățării continue.
Fiecare proiect pe care îl coordonez mă provoacă să îmi extind cunoștințele și să găsesc noi modalități de a face arta mai accesibilă și mai relevantă. Nu mă mulțumesc cu răspunsuri superficiale, ci caut în profunzime, fiindcă fiecare detaliu are o poveste.