vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăStiriExporturile de grâu ale României s-au dublat

Exporturile de grâu ale României s-au dublat

Pe fondul producției foarte slabe din Franța, România și-a mărit volumul de grâu vândut în afara Europei, fapt pentru care 80% din cantitatea produsă a fost exportată peste granițe.

În prima parte a anului de marketing 2016-2017, s-a observat o creștere de două ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, România ,,câștigând” în urma producției foarte slabe de grâu din țările adversare, precum Franța. Astfel că, aproximativ 80% din volumul de grâu care a plecat din țara noastră a ajuns în afara Uniunii Europene.

Ultimele date ale Agenţiei pentru Agricultură a SUA (USDA) scot la iveală faptul că producţia de grâu din România, aflată în creştere încă din 2016, a dus la creșterea exporturilor către țările din afara Comunității, state care au dus lipsa transporturilor din Hexagon.

Cele mai recente surse arată că în perioada mai 2016 – mai 2017, exporturile de grâu românesc au crescut cu 111% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungându-se la un total de 3,8 milioane de tone.

În raportul USDA se precizează: „România urcă în ierarhia exportatorilor europeni de grâu. Ritmul de export după recoltare a fost foarte intens, stimulat fiind de golul lăsat în piaţă de exportatori tradiţionali ai Europei precum Franţa, care a recoltat o cantitate cu mult mai mică decât în anii precedenţi”.

De asemenea, aproape 80% din cantitarea de grâu produsă de România este exportată inclusiv în afara granițelor Uniunii Europene. Cel mai important cumpărător s-a declarat a fi Vietnamul, unde s-au livrat 838.000 de tone de grâu românesc.

În această perioadă, exporturile de grâu către Egipt au fost în total de 411.000 de tone. „Declinul de pe piaţa egipteană poate fi atribuit unor cerinţe la import neclare, care au dus la incertitudine pe piaţă. Cerințele privind «toleranță zero» la anumiţi fungi adoptate de Autoritatea egipteană (GASC) au redus disponibilitatea comercianților de cereale de a-și asuma riscul respingerii transporturilor. În consecință, exporturile de grâu în Egipt au scăzut la jumătate din volumul livrat în anul precedent”, explică analiştii USDA.

Printre alte țări din afara Europei, care au cumpărat grâu românesc, se numără Iordania cu 285.000 de tone, fiind urmată în topul importatorilor de Libia şi Djibouti.

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT