joi, noiembrie 13, 2025
More
    AcasăCareersDrumul lui Valentin Krancevik: Inovație și dedicare în tehnologie și HoReCa

    Drumul lui Valentin Krancevik: Inovație și dedicare în tehnologie și HoReCa

    Valentin Krancevik este antreprenor în zona tehnologiei și HoReCa, dar și voluntar de cursă lungă în zona protecției mediului, pentru că formarea lui este de Inginer de Mediu – de care nu se poate despărți.

    Valentin are o experiență de peste 13 ani în protecția mediului și este de peste 10 ani în industria IT, ocupând roluri precum business analyst și product manager.

    Ca voluntar activează în Let’s Do It, Romania! de peste 13 ani, în prezent din poziția de membru în board, pornind de la statutul de voluntar pasionat și curios. Din această postură a fost cooptat în domeniul IT pentru că era nevoie de persoane care cunosc managementul deșeurilor, pentru a implementa soluții digitale. Așa și-a descoperit o nouă pasiune: dezvoltarea de aplicații software care aduc valoare reală în societate.

    C&B: Cum v-ați descrie într-o singură frază, astfel încât să îi faceți curioși pe cei care nu vă cunosc încă?
    Valentin Krancevik: Sunt o persoană curioasă și energică ce caută constant provocări și soluții pentru oameni, fie că fac acest lucru din postura de voluntar sau de antreprenor. Nu o dată am fost rugat să povestesc cu ce mă ocup și mi-a luat mult timp pentru că eram întrerupt pentru a da mai multe detalii despre fiecare activitate. Așa mi-am dat seama că este de interes ceea ce fac și cât de multe lucruri fac. Cred că trebuie să vedem oportunitățile și șansele care ni se oferă și să construim de acolo un drum propriu. Mă consider norocos: am avut suficientă curiozitate încât să descopăr lucruri interesante în fiecare domeniu și să îmi devină pasiuni.

    C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei sau afacerii dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
    Valentin Krancevik: Chiar de curând mi-am adus aminte că eram în anul 3 de facultate, la Ingineria Mediului, când mi-am dat seama că trebuie să-mi caut un parcurs, o activitate din care să învăț. Așa am găsit un post de voluntar la Let’s Do It, Romania!, în fundraising. Am avut nevoie de un CV și o scrisoare de intenție – și m-am blocat. O prietenă m-a ajutat și așa am intrat în proiect, chiar dacă nu știam fundraising, ci voiam protecția mediului. A doua zi eram la o întâlnire cu Ministrul Mediului. Totul s-a accelerat: am cunoscut oameni minunați și am învățat despre organizare, project management, comunicare. Apoi, fratele meu mi-a spus că firma unde lucra căuta persoane cu background în mediu pentru aplicații software. După o lună de training am început să lucrez la aplicații specializate pe managementul deșeurilor. După câțiva ani, un prieten din Let’s Do It mi-a propus să fac analiză de business pentru un nou marketplace – Doraly.ro –, unde am lucrat aproape 6 ani. Între timp visam să îmi fac propriul start-up, cu sens real. La final de 2022, Irinel – coleg și prieten din liceu – mi-a scris despre o idee: o aplicație care calculează valorile nutriționale ale preparatelor din restaurante. De la 15 martie 2023, afișarea acestora a devenit obligatorie. Ne-am apucat de treabă în ianuarie și am cooptat-o și pe Mădălina, care ne-a ajutat enorm. Așa a început drumul meu antreprenorial. Până azi am dezvoltat 6 aplicații: Valori Nutriționale, Nutri-Scheme, Registrul Deșeurilor, NirEvolution, DocuSfera, Buddy’s Kids Club.

    C&B: Care a fost cel mai dificil moment de până acum în parcursul dvs. și cum l-ați depășit?
    Valentin Krancevik: Aproape acum doi ani, când am decis să-mi dau demisia. Nu era o decizie naturală – era prima oară când renunțam la stabilitate pentru a-mi dezvolta ideea. Mi se părea că abandonez munca mea și echipa. Unii colegi au plecat și ei, dar am discutat deschis și au fost decizii personale. Am avut o echipă bazată pe valori comune – și asta m-a ajutat să merg mai departe.

    C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
    Valentin Krancevik: Nu știu exact când a apărut, dar ambiția mea a fost să fac bine. Să fac lucruri utile, care aduc valoare. Să rămână în urmă măcar un strop de bine. Știu că nu pot schimba lumea, dar îmi place să tind spre asta. Poate de aceea nu pot renunța la Let’s Do It, Romania!, oricât ar fi de greu. Vorbeam anul trecut cu un coleg, după Ziua Națională a Curățeniei, și i-am spus: „Nu putem renunța, pentru că face parte din noi”.

    C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
    Valentin Krancevik: Îmi place să iau lucrurile ca pe niște aventuri. La început nu aveam un drum, nu aveam perspectivă. Am făcut o facultate pe care nu mi-o doream, pentru că fusesem respins la cele pe care le voiam. Acum sunt bucuros că am făcut-o – datorită ei sunt unde sunt azi. M-au format șansele și oamenii. Fiecare om important a schimbat o parte din mine. Oameni care au avut răbdare să-mi transfere din cunoașterea lor.

    C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
    Valentin Krancevik: Unii poate ar spune lucruri mai puțin bune, alții lucruri foarte bune. :)) Ce pot spune e că am încercat să fac bine peste tot pe unde am trecut. O parte dintre ei sunt în continuare alături de mine – asta mă bucură cel mai tare. Înseamnă că nu cred doar în ce facem, ci în „noi” – și asta contează enorm pentru mine.

    C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
    Valentin Krancevik: Când am ales să plec din „corporație” către un start-up. Ieșeam din zona de confort. Lucram deja part-time cu ei, dar mi-au făcut o ofertă full-time. Am întrebat un prieten și mi-a zis: „Dacă îți este frică să iei o decizie, ia-o!” A fost o aventură – și încă este.

    C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii? A fost un proces natural sau învățat?
    Valentin Krancevik: A fost un proces impus :)) Adică am învățat din mers. Am observat oameni pe care îi admiram. La început eram singurul din departamentul IT. Apoi am construit treptat o echipă. A fost natural, nu a venit brusc. Încerc să mă bazez pe feedbackul colegilor în decizii.

    C&B: Ce credeți că diferențiază afacerea dvs. sau abordarea dvs. profesională de restul industriei?
    Valentin Krancevik: Perseverența. Nu reușim mereu din prima, dar muncim constant să îmbunătățim produsele. Venim constant cu idei noi, funcționalități sau servicii, ca să oferim calitate și să sprijinim dezvoltarea afacerilor clienților. Vrem să construim un ecosistem de aplicații care să simplifice birocrația pentru antreprenori, ca ei să se poată concentra pe ceea ce contează.

    C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
    Valentin Krancevik: Dimineața este momentul meu preferat – mai ales dacă mă trezesc înainte de 8. Reușesc să lucrez în liniște la ce-mi place, înainte să înceapă întâlnirile cu colegii sau clienții.

    C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?
    Valentin Krancevik: Perseverența, curiozitatea și curajul. Încerc mereu să mă îmbunătățesc, să învăț ceva nou. Uneori mă pierd în informații, dar ele revin mai târziu și construiesc ceva din ele. La început credeam că suntem „prea mici” ca să schimbăm ceva. Acum, după Let’s Do It și după ce am ajutat mii de antreprenori, cred că orice barieră poate fi depășită cu muncă, perseverență și o echipă bună.

    C&B: Cum v-a venit ideea să vă deschideți acest business și să-i puneți acest nume?
    Valentin Krancevik: Nu e meritul meu – ideea a fost a prietenului și partenerului meu, Irinel. Era atent cu ce mănâncă și în 2022, când a apărut inițiativa ANPC, mi-a zis: „Trebuie să facem o aplicație”. Așa a apărut Valori Nutriționale. Șase aplicații mai târziu, suntem tot aici. La început nu aveam un plan pe termen lung – dar când am văzut că ne pricepem, ne-am mobilizat. Nu e un sprint, e un maraton.

    C&B: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj oamenilor care vă urmează exemplul, care ar fi acela?
    Valentin Krancevik: Să aibă încredere în ei și să încerce constant. Să testeze idei și să nu aștepte momentul perfect. Nu există decizia perfectă – există doar decizie. Fă-o.

    Valentin Krancevik este un exemplu viu de perseverență și pasiune, care combină tehnologia cu grija pentru mediu și spiritul antreprenorial. Povestea lui ne arată că succesul vine din curaj, muncă și dorința de a face o diferență reală.

    ARTICOLE ASEMANATOARE

    ADAUGATE RECENT