Roxana Dobrescu este șeful de HR de la Aspen Global (Mauritius). Om bun în devenire, ține să se prezinte. Învață în fiecare zi cum să fie un părinte mai înțelept, un lider mai echilibrat, un profesionist mai capabil, un prieten mai devotat și un om mai puțin egoist. Curajul este o componentă importantă a activităților ei zilnice. Iubește natura, aleargă în aer liber ori de câte ori poate, joacă baschet și tocmai ce a învățat să înoate. Este mamă a doi băieți plini de energie și ei. Încearcă să nu eticheteze oamenii, de cele mai multe ori chiar reușește. Râde gălăgios, râde mult și are aceeași cea mai bună prietenă din copilărie, chiar dacă a plecat de câțiva ani în Mauritius. Referitor la cariera sa, spune că HR-ul a ales-o. Este convinsă de acest lucru. Visa la o carieră în advertising.
C&B: Făo descriere sau definește activitatea ta din propria perspectivă!
Roxana Dobrescu: „Știți vorba aceea, la vreme, la politică și la HR toată lumea se pricepe? Lucrez în Resurse Umane încă din studenție. Munca mea mă pasionează mult și îmi dă energia să fac lucruri ce îmi aduc satisfacție. Mai întâi pentru că pe cât este de critică, pe atât este de controversată. HR-ul a trecut prin multe transformări, are un metabolism accelerat care i-a permis să se redefinească și să se reinventeze de câte ori a fost nevoie. Însa noi, ca profesioniști de HR, nu am fost străluciți la a arăta și a capitaliza valoarea adăugată pe care o aducem în business. Plus că există acest miraj al nehotărâților, așa cum îl numesc eu. Am întâlnit mulți oameni care nu au idee încotro s-o apuce și, din lipsă de introspecție sau în necunoștință de cauză, au impresia că HR-ul reprezintă o cale ușoară. V-am spus, la HR toată lumea se pricepe. Așa că nu e de mirare că multe frustrări ale clienților noștri și ale partenerilor de business ajung să fie titrate în social media, cu accent pus pe zona de recrutare evident. Profesioniștii de HR știu că pe cât de ușoară poate părea, pe atât de complexă este meseria asta în fapt. Iar al doilea motiv pentru care iubesc HR-ul este satisfacția pe care o am de fiecare dată când văd cum un impuls mic în zona organizațională potrivită, declanșează un impact sistemic surprinzător.”
C&B: Care este povestea carierei tale?
Roxana Dobrescu: „Am avut norocul să lucrez cu echipe extraordinare, cu șefi de la care am furat meserie, cu oameni care mi-au rămas prieteni. Am avut privilegiul de a lucra în companii interesante din industrii foarte diferite. Astfel am ajuns să cunosc întreaga comunitate de HR in HR Club, să învăț design organizațional în Xerox și comunicare internă în Bergenbier. Restul, din tot ce știu și iubesc despre HR, în Avon, pe parcursul a mai bine de șase ani trăiți cu intensitate acolo.
Din aprilie 2017 am hotărât că vreau să învăț mai mult despre diversitate și să cunosc o nouă industrie, cea de pharma. Așa că m-am mutat în celălalt colț al lumii, în Mauritius, unde conduc funcțiunea de HR pentru divizia globală Aspen Pharmacare. Mărturisesc că trăiesc acum cea mai complexă experiență din cariera mea. Conduc o echipă multi culturală (26 de naționalități diferite sub același acoperiș), propun și dezvolt strategii de dezvoltare și retenție cu impact global și implementez programe ample de change management. În plus, mă bucur din plin de soare, de Oceanul Indian și de alergat dimineața prin lanurile nesfârșite de trestie de zahăr.
Dacă înțelegi businessul, ai o etică fără reproș, multă motivație intrinsecă și pasiune cât cuprinde, o carieră în HR te va răsplăti așa cum meriți.”
C&B: Când și de ce ai decis să pleci din România?
Roxana Dobrescu: „Încolțise ideea în mintea mea cu 2-3 ani înainte de a pleca efectiv. Mentorul meu de la acea vreme (și el plecat din țară de ani buni) m-a sfatuit cu înțelepciune că indiferent cât de bun specialist ai fi, HR-ul va fi una dintre primele zone de business unde capacitatea de a interacționa eficient cu naționalități și culturi diferite va fi critică. Mi-a argumentat că sunt multe atribute pe care munca într-o altă țară mi le va dărui: diversitatea și incluziunea, viziunea globală, agilitatea, context pentru și mai multă introspecție sau diminuarea ego-ului.
Din fericire, soțul meu vedea aceleași beneficii în a ne muta viața și familia pe un alt continent. Începusem să povestim despre varianta de a pleca, din când în când, la un pahar de vin.
În același timp lucrurile în jurul nostru se deteriorau în continuu. Păduri defrișate, spitale sub standarde normale de funcționare, autostrăzi lipsa, oameni politici absolut incompetenți, poluare alarmantă. Atât de mulți români care păreau a fi în transă… Toți prietenii noștri însă erau la fel de frustrați de cum funcționează țară. Noi erupeam de nervi în fiecare seară din cauza aglomerației pe care o înfruntam cu din ce în ce mai puțin stoicism. Să ne înscriem copiii la școală a fost o epopee în care ne-am luptat cu sistemul și într-un final ne-am dat bătuți (adică a trebuit să găsim pe cineva care știe pe cineva care are un prieten…). Iar pe fundal lipsa reperelor morale și promovarea pe scală largă a unor non-valori evidente ne făceau să ne întrebăm ce vor înțelege copiii noștri în curând din toate astea.
Așa că atunci când absolut întâmplător oportunitatea a aparut în calea noastră, nu am ezitat să îi dăm curs. Era deja o decizie de familie asumată.”
C&B: Ce ai simțit în primele zile (prima perioadă) departe de țară/familie/prieteni?
Roxana Dobrescu: „Prima lună a fost ușoară pentru că aveam impresia că suntem în vacanță, chiar dacă mergeam la job și la școală. Până la urmă ne-am mutat pe o insula exotică în mijlocul Oceanului Indian. Eram curioși să descoperim locurile și oamenii, ne începeam aventura cu mult entuziasm.
Undeva după trei luni am început să realizăm că aceasta este noua noastra viață. Tot atunci ne-a lovit puternic dorul de casă. Au început îndoielile; oare se vor obișnui copiii cu școala? Ne place atât de mult pe cât ne așteptam? Ne vom simți vreodată de-ai locului? A fost greu pană la prima revenire acasă, până ne-am reîncărcat bateriile.
E mai complicat din cauza distanței. Nu există zbor direct România – Mauritius. Și orice ai face tot trebuie să călătorești o zi aproape. Așa încât nu ne putem permite să venim acasă mai mult de una sau două dăți pe an. Singurul minus al relocării noastre, acesta este: dorul.”
C&B: Cum compari viața și activitatea de acum cu cea din România?
Roxana Dobrescu: „Rolul meu de acum, chiar dacă în același domeniu, este diferit. De la social selling acum lucrez în industria farmaceutică. Iar de la cultura mioritică am trecut acum la a lucra cu aproape 30 de naționalități sub același acoperiș, plus cultura mauritiană care este foarte diferită de cea europeană.
Mi-a plăcut foarte mult activitatea mea din România, în special compania în care am lucrat înainte de a ne muta. Am învățat atâtea lucruri, am legat multe prietenii faine, a fost grozav. Dacă aș lua-o de la capăt aș face aceleași alegeri fără îndoială.
Diferența majoră pe care o simt acum este timpul. În fiecare zi am decis să plec la ora 17.00 de la birou. Și fac asta cu o conștiinciozitate ieșită din comun. Asta îmi lipsea în România. Ajungeam seara acasă după orele 20.00. Ratam serbări, programări la doctor, teme, timp de joacă, etc. Pierdeam în trafic dus-întors 2 ore în fiecare zi. Eram profund nemulțumită de cum reușeam să jonglez cu timpul și cu prioritățile mele.
De 2 ani de zile nu mai am această problemă. Dedic mult mai mult timp de calitate familiei mele și mie însămi. Am făcut un calcul simplu și mi-am dat seama că am reușit să caștig cel puțin o lună pe an în plus cu familia mea. Doar pentru că nu mai fac ore suplimentare și nu mai pierd timp în trafic.
Cultura orelor lungi este atât de dăunătoare că ne înșfacă precum un tentacul. Este greu să scapi de ea pentru că presiunea socială este considerabilă și poate stigmatiza extrem de ușor. Însă nu va rupe nimeni cercul vicios în locul nostru.”
C&B: Ce-i sfătuiești pe cei care vor să plece din țară și care este secretul reușitei intr-o țară străină?
Roxana Dobrescu: „Povestesc cu drag despre experiența mea, fără a fi în măsură să dau sfaturi nimănui. Până la urmă este important să faci ce crezi că este mai bine pentru tine și pentru cei dragi ai tăi. Nouă plecarea din țară ne-a adus o perspectivă cu totul diferită. Sincer, cel mai mult mă bucur pentru copii. Băiețelul nostru cel mare abia începuse clasa pregătitoare înainte să plecăm. 36 de copii în clasă (deh! toată lumea o vâna pe doamna învățătoare, într-adevăr un cadru didactic foarte talentat). După două ședințe cu părinții, în care toată lumea s-a certat pe ce au copiii în pachețel și de ce să dăm bani pentru o imprimantă nouă, mă gândeam cu îngrijorare la următorii ani. Am avut noroc cu o școală internațională bună în Mauritius. Noroc și că am găsit locuri. Nu vă povestesc toate diferențele față de sistemul de învățământ românesc. Vă spun doar că în țară nu ne-am fi permis o școală privată și cu toată sinceritatea, reformele din învățământul de stat nu sunt deloc încurajatoare. Nici condițiile din școli, nici atitudinea și respectul față de profesori, nici programa mult prea încărcată și axată pe conformism și nu pe gândire critică și pe inteligență emoțională și socială.
Dacă aș lua-o de la capăt și ar trebui să decid încă o dată dacă să plec sau nu din țară, nici nu aș mai sta pe gânduri. Ce a funcționat în cazul nostru este sprijinul reciproc necondiționat. Eu și soțul meu suntem parteneri în toate aspectele vieții noastre. În România sau oriunde altundeva în lume.”
C&B: Cum se vede România de afară?
Roxana Dobrescu: „Săracă. România se vede săracă. Fără infrastructură, fără spitale și fără educație, România se vede greu încercată. Au fost multe momente când am plâns de nervi și de neputință văzând ce se întâmpla acasă.
După rezultatul alegerilor din mai am simțit iar speranță pentru prima dată după mulți ani. Am simțit că sunt mândră că sunt românca. Cu oameni politici noi, onești, cu valori sănătoase, vom avea o șansă să ieșim la liman. Însă doar dacă vom înțelege cu toții că avem o responsabilitate civică pe care nu o putem delega, responsabilitate care începe cu mersul la vot. Sunt înca foarte sceptică pentru că ne-a intrat corupția până în măduva oaselor. Dar după mult timp parcă se întrevăd niște raze de lumină.”
C&B: Dacă te-ai reîntoarce în România, cum ai vrea să o găsești și ce ai afacere/carieră ai urma?
Roxana Dobrescu: „Mi-ar plăcea să îmi continui cariera în mediul de business privat. Mi-e dor de networking-ul de acasă, de dezbaterile cu colegii mei din alte companii, de evenimentele pline de bune practici și de inovație. Aș vrea, ca toata lumea, o țară civilizată. În care mijloacele de transport funcționează decent, în care infrastructura nu este o problemă. O țară în care oamenii nu ies din spitale mai bolnavi decât au intrat. O țară în care pacienții sunt tratați cu respect. M-aș reîntoarce într-o țară care înțelege că primul pas în direcția corectă îl reprezintă educația. Vreau să mă întorc într-o țară fără corupție, o țară unde democrația se trăiește și se simte în primul rând în sfera politică.
Românii își doresc Normalitate, Decență, Civilizație, Respect, Progres etc. Mi-aș dori să construim pe unda asta de energie pe care o simțim acum. Să nu ne lăsăm păcăliți cu puțin. Să fim intoleranți cu prostia și hoția. Să devenim mai uniți!”
