Catrina Boată este economist, coach și trainer în domeniul în care activează de peste 25 de ani, cel al finanțelor și contabilității. De asemenea numără peste 20 de ani de lucru în corporații, peste 15 ani în management și peste 5 ani ca trainer, mentor și coach. De-a lungul carierei a condus echipe diverse în corporații de renume.
Inspirată de aceste experiențe, Catrina s-a dedicat coachingului, având ca misiune sprijinirea managerilor în descoperirea și dezvoltarea abilităților de leadership, comunicare și gestionare a echipei. Se declară un profesionist care mizează întotdeauna pe calitatea serviciilor și a creșterii celor din jur, fie colegi sau clienți.
Prin sesiuni de coaching adaptate fiecărei persoane, Catrina sprijină dezvoltarea abilităților de leadership, comunicarea autentică și o relaționare mai eficientă în echipă. Accentul cade pe nevoile reale ale clientului și pe pași concreți de evoluție.
De asemenea, Catrina împărtășește periodic sfaturi și informații pe platformele online despre motivarea angajaților și dezvoltarea profesională.
„Dar înainte de toate diplomele și specializările, sunt un om care a trecut prin experiența de a ocupa poziții de management. Am avut experiențe diverse, unele plăcute, unele dificil de gestionat. Eu nu am avut un mentor sau un coach care să mă ghideze și nu a fost ușor, așa încât acum îmi doresc să fiu sprijin pentru persoanele cu care lucrez, pentru a face această tranziție mai echilibrat, mai structurat, mai încrezători” – subliniază Catrina.
“În toate pozițiile ce le-am ocupat în corporații, deși mă ocupam de cifre, eram înconjurată mereu de oameni, care au văzut în mine un ghid, care mereu mă căutau ca să beneficieze de recomandările mele, de comunicarea deschisă dintre noi și de sfaturile strategice pentru creșterea lor profesională și personală.
Cred cu tărie că în viață nu există doar alb și negru, ci și nuanțe de gri. Înțelegerea și diplomația sunt esențiale pentru a gestiona eficient orice echipă și situație. Apreciez la oameni capacitatea de a lucra împreună și de a se sprijini reciproc pentru a atinge rezultate excelente. Comunicarea eficientă și încrederea în sine sunt pilonii pe care îmi bazez activitatea.”
Vă invităm să aflăm mai multe despre Catrina și activitatea sa în interviul pe care îl redăm în continuare.
Cosmina M Oltean / C&B: Cum ați ales acest drum și care au fost alternativele?
Catrina Boată:Am ales studiile de finanțe și contabilitate deoarece m-au atras cifrele, dar mereu am adus o notă personală și am ieșit din cercul rațional folosindu-mă de cifre cu scopul de a ajunge la oameni, prin cuvinte și comunicare. Sunt născută într-o familie de dansatori, iar la noi în casă s-a pus accentul pe bună dispoziție și pe comunicare.
Ca zodie sunt Balanță și am câteva caracteristici care mă ajută enorm în tot ceea ce fac acum, însă și în tot ceea ce am făcut și în domeniul financiar-contabil. Sunt diplomată și reușesc să mențin echilibrul în orice situație, ceea ce este esențial în gestionarea echipelor și în medierea conflictelor.
În plus, am un simț puternic al justiției și corectitudinii, asigurându-mă că toți membrii echipei sunt tratați cu respect și egalitate. Sociabilitatea și abilitățile mele de comunicare mă ajută să creez legături puternice cu cei din jur și să transmit mesajele clare și constructive.
Atracția mea pentru cuvinte și oameni, pe de o parte, și mulțumirile și aprecierile celor cu care interacționam, pe de altă parte, m-au făcut să urmez specializarea în coaching, cu preponderență în business coaching, și să continui să ajut alți profesioniști să își descopere potențialul.
Cosmina / C&B: Dacă ar fi să mergem pe firul narativ al carierei dvs., care credeți că au fost momentele-cheie, definitorii ale poveștii?
Catrina: Un moment esențial a fost când am devenit pentru prima dată manager. A fost o experiență care mi-a schimbat complet perspectiva asupra muncii: nu mai era vorba doar despre ce făceam eu, ci despre cum influențam și dezvoltam o echipă. Nu a fost ușor la început, însă cu perseverență și voință, în timp, am reușit.
Un alt moment important a fost când am decis să renunț la cariera clasică din financiar și să mă dedic coaching-ului și formării. M-am redescoperit și deși nu a fost ușor ca investiție de timp, bani și energie, a fost cea mai bună și împlinitoare decizie.
Cosmina / C&B: Care a fost cel mai dificil moment de până acum și cum l-ați depășit?
Catrina: Cel mai dificil? Greu de spus pentru ca au fost mai multe, dar unul dintre cele mai mari momente de curaj pentru mine a fost să ies din confortul unei cariere stabile în domeniul financiar contabil și să pornesc pe un drum nou, mai aliniat cu valorile și dorința mea de a sprijini dezvoltarea altora. Am reușit să merg mai departe cu ajutorul oamenilor apropiați și prin încăpățânarea de a rămâne fidelă acelui vis de a contribui la formarea liderilor de mâine.
Totodată, îmi aduc aminte de primul feedback sincer și incomod oferit unui coleg din echipă, care nu era pregătit să-l primească. La început, mi-a fost greu să găsesc echilibru între onestitate și susținere, însă am învățat că fiecare experiență mă ajută să îmi îmbunătățesc abordarea. Acum, știu să ofer un feedback constructiv astfel încât să fie primit ca oportunitate de creștere, nu ca o critică. Și cel mai important, am învățat că modul în care spui ceva face toată diferența, “tonul face muzica”.
Cosmina / C&B: Cum v-ați descrie într-o frază, pentru cei care nu vă cunosc încă?
Catrina:Sunt OM de echipă, cred cu tărie în echilibru, înțelegere și comunicare deschisă și mă bazez foarte mult pe principiul „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Sunt o persoană empatică, cu multă înțelegere și răbdare.
Cosmina / C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Catrina: Călătoria mea de la economist la coach și trainer a fost marcată de numeroase provocări și satisfacții. Mereu am rămas motivată de credința că “ împreună putem muta munții din loc”. Visul meu a fost întotdeauna de a ajuta cât mai mulți oameni, de a le împărtăși din experiențele mele și de a le face parcursul cât mai ușor către leadership. Visul devine realitate atunci cand ești motivat și crezi cu tărie în acesta.
Cosmina / C&B: Cum erați la începutul acestui drum și cum credeți că v-ați transformat până în prezent?
Catrina: La început eram un profesionist care dorea să demonstreze ducând chiar și lupte pentru ceea ce înseamnă evoluția mea, mai ales în perioada în care am lucrat în corporații în poziții de management. Astăzi, sunt un lider care împreună cu alții caută să inspire, să ghideze, să îndrume. Am trecut de la perfecționism la compasiune, de la control la încredere. Totul este posibil atâta timp cât ne păstrăm pasiunea.

Cosmina / C&B: Ce vă motivează cel mai mult în activitate?
Catrina: Faptul că văd rezultatele celor pe care-i îndrum, le văd bucuria, reușita, succesul și apoi, toate feedbackurile primite din partea lor, eu fiind o persoană a feedbackului, mă încurajează să merg mai departe pe acest drum. Asta mă motivează să mă perfecționez cât mai mult pentru că oricât de bun ai fi în acest domeniu, întotdeauna este loc de mai bine, iar dezvoltarea este un proces continuu, provocările fiind diferite de fiecare dată, asta aducând plus valoare experienței mele în domeniu. În același timp, găsesc motivația în toate oportunitățile noi, pe care le tratez de fiecare dată cu același entuziasm.
Cosmina / C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership și modul în care luați decizii?
Catrina: Toate experiențele m-au ajutat să îmi construiesc un stil empatic, cu o doză sănătoasă de fermitate. Mizez pe claritate, coerență, echilibru și ascultare activă. Deciziile le iau analizând și partea rațională și partea emoțională. Sunt un lider care creează spații sigure pentru gândire, exprimare și dezvoltare.
Cosmina / C&B: Ce credeți că vă diferențiază abordarea profesională?
Catrina: Combin cu succes structura și rigoarea învățate în managementul financiar, cu umanitatea și flexibilitatea dobândite ca mentor și coach. Adaug experiența reală, empatia autentică și capacitatea de a adapta fiecare proces la nevoile unice ale clientului. Sunt acolo pentru profesionistul care își dorește sa se dezvolte, validând continuu și partea umană. Emoțiile sunt importante și benefice, putem lucra cu ele astfel încât să ne dezvoltam profesional la capacitate maximă.
Cosmina / C&B: Ce valori și principii vă ghidează în ceea ce faceți?
Catrina: Respectul și empatia sunt fundamentale în interacțiunile mele cu ceilalți. Ascultarea activă este un alt principiu pe care mă bazez și care mă ghidează în a crea programele perfect adaptate pentru fiecare persoană care își dorește să evolueze profesional.
Cosmina / C&B: Ce mesaj ați transmite celor care ne citesc?
Catrina: Aveți încredere în voi! Păstrați-vă motivația! Fiți sinceri cu nevoile voastre! Căutați mentori, oameni care să vă inspire și care să vă fie, poate, cu un pas înainte. Aveți curaj să fiți vulnerabili, să cereți ajutor și să construiți propria voastră variantă de succes. Leadershipul se învață. Și este, înainte de toate, despre oameni.
Creșterea începe dincolo de confort!

