A început cu mine. De fapt, din mine. Pe 1 aprilie 2013, zi pe care eu am numit-o ulterior Ziua Independenței (mele). Paradoxal, mi s-a părut o păcăleală și tocmai faptul că era data de 1 aprilie m-a debusolat și mai tare pentru că, totuși, nu era o păcăleală. Era realitatea: eram dată afară pentru că “nu eram destul de bună și nu meritam să fiu pe acel post”, deși kpi-urile de la ultima evaluare spuneau contrariul: eram cea mai bună din compartimentul meu, pe țară.
Mi-a luat mult timp să înțeleg cum funcționează de fapt sistemul, pe ce criterii stai sau rămâi, dar cel mai important ce aș fi putut să fac să rămân și cu ce preț: sufletul și integritatea mea. Și am mai înțeles și că, dacă aș fi muncit mai puțin (chiar credeam că dacă ești foarte bună din punct de vedere profesional ești mai puțin expusă la concediere) și aș fi devenit mai cunoscută, mi-aș fi făcut mai multe relații și aș fi învățat să mă apăr, să mă protejez, n-aș fi ajuns acolo.
La ani distanță, am înțeles nu doar că nu acela era Drumul meu, dar și că, de fapt, mi-am creat singură realitatea: sufletul meu efectiv a decis că e timpul să mă trezesc. Să o iau pe altă Cale, o cale prin care am ajuns în cel mai neașteptat loc: Acasă.
Așa am descoperit cât eram de (in)conștientă atunci și cât de conștientă sunt acum; cum, pe măsură ce evoluăm și creștem, ne dezvoltăm, trecem din corp în minte, din minte în suflet și din suflet în Spirit. Așa am descoperit adevărata Spiritualitate și pe „adevăratul” Dumnezeu: blând și bun.
Apoi, la fel, am descoperit cât de dependentă eram și cât de ușor dădeam vina pe ceilalți, pe mediu, pe politică, pe aer și cum independența avea să-mi aducă fericirea. Și după ce i-am scris povestea (independenței mele) în prima carte de Personal Branding din România, am înțeles că nu acesta este finalul. Că nu așa arată succesul. Că mai lipsește ceva. Că nu mă simt un om împlinit, și de fapt nici n-am făcut nimic, ci doar m-am maturizat. Înțelegeam, la nivel mental, că fiecare dintre noi avem un rol pe planeta aceasta și o misiune de împlinit, că suntem interdependenți și tocmai ea, interdependența, ne face puternici. Puternici individual, puternici împreună. Dar nu înțelegeam ce am eu de făcut. Și ce ar fi trebuit să fac să aflu.
După un lung proces de autocunoaștere, acum știu. Am o misiune clară, ce vine, de data aceasta, din inimă: să fiu alături de oamenii care sunt dispuși să învețe că merită mai mult de la viață, oameni care vor trebui să înțeleagă că, pentru a obține ceea ce merită și ceea ce își doresc trebuie să se cunoască foarte bine prin autocunoaștere, dar și să își dezvolte abilități interpersonale puternice pentru a atrage oamenii către ei ca și profesioniști prin ceea ce se numește Personal Branding, transmițându-le, în primul rând, încredere în calitatea lor umană și apoi în cea profesională, devenind astfel un brand personal.
La fel cum știu și că, noi, Millenials și generația Z, vom face schimbări majore pe piața muncii, pentru că nu mai credem în ierarhizare, suntem mult mai greu de manipulat dar și foarte adaptabili, dar mai presus de toate veritabili ambasadori ai meritocrației, considerând că munca noastră trebuie evaluată pe baza rezultatelor obținute.
La final, când am reușit să o scot din mine, pentru a o face și mai clară, i-am dat un nume: #RevoluțiaMeritocratieiPrinPersonalBranding.
Bine ai venit.
Alătură-te nouă, partizani ai unei “lumi noi”: lumea celor care cer și vor ca meritocrația să fie cea care ne va ajuta la dezvoltarea noastră, în care să performăm întâi ca oameni și apoi ca profesioniști, și de ce nu, a mediului de business și poate și a societății, per ansamblu.
În această lume nouă, noi, veritabilii ambasadori ai meritocrației, am tras o linie și am început să spunem stop: rezultatele sunt cele care contează, fiind fondul care va crea forma – și anume un brand personal.
Te invit la un șir de articole în care îți voi da cât mai multe informații care să te ajute să înțelegi cum să procedezi să devii un brand personal fiind tu însuți: autentic(ă), real(ă).
Alexandra Hustiu Bibire
Articole anterioare:
