Prof. dr. Dan C. Vodnar este unul dintre cei mai influenți cercetători români ai momentului, fiind inclus, pentru al șaselea an consecutiv, în top 2% cei mai citați oameni de știință la nivel mondial, conform analizei realizate de grupul Stanford–Elsevier, și desemnat Highly Ranked Scholar 2025 de către ScholarGPS. Activitatea sa se desfășoară la intersecția dintre cercetarea academică de top, colaborările internaționale și parteneriatele cu mediul privat. Pe lângă rolul său în mediul universitar, Prof. dr. Vodnar colaborează cu DY Nutrition Global și Vitema Pharmaceuticals în proiecte dedicate dezvoltării de soluții inovatoare în nutriție și sănătate. De asemenea, este implicat în inițiative educaționale menite să aducă știința mai aproape de publicul larg, precum podcastul „Professor Vodnar”, care traduce teme științifice complexe într-un limbaj accesibil. În interviul de mai jos, discutăm despre cercetare relevantă, impact real, relația dintre știință și industrie, dar și despre rolul cercetătorului într-o societate aflată între informație și dezinformare.
Ați fost inclus, pentru al șaselea an consecutiv, în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume. Dincolo de statistică, ce reflectă acest indicator despre felul în care este construită și validată cercetarea la nivel global?
Acest indicator nu măsoară doar vizibilitatea individuală, ci reflectă modul în care cercetarea este construită și validată la nivel global. Citările nu apar din întâmplare, ele indică faptul că o lucrare este utilă altor cercetători, că oferă metode replicabile, concepte transferabile sau date relevante. La nivel global, cercetarea care contează este cea care rezolvă probleme reale, este interdisciplinară și poate fi integrată în alte contexte științifice. În același timp, acest tip de indicator arată o mutare de accent: de la cantitatea de articole la influența lor reală. Comunitatea științifică globală sancționează din ce în ce mai mult lucrările care sunt corecte formal, dar irelevante practic. Vizibilitatea vine din consistență, colaborare și deschidere internațională.
Privind retrospectiv, care au fost deciziile profesionale care au contat cel mai mult în parcursul dumneavoastră academic? Există momente-cheie care au schimbat traiectoria cercetării pe care o faceți astăzi?
Cele mai importante decizii au fost cele care m-au scos din zona de confort. Alegerea de a lucra interdisciplinar, de a construi echipe și de a colabora internațional, chiar și atunci când acest lucru presupunea riscuri profesionale sau efort suplimentar, a fost definitorie. De asemenea, decizia de a investi timp în formarea tinerilor cercetători și în infrastructură, nu doar în propriul CV, a schimbat profund traiectoria grupului de cercetare. Un alt moment-cheie a fost asumarea rolului de lider academic și instituțional. Managementul cercetării este adesea subestimat, dar fără el, ideile bune rămân izolate.
Cercetarea de top presupune nu doar idei, ci și consistență, echipe și infrastructură. Cum se construiește, în timp, un ecosistem de cercetare performant într-un context precum România?
Un ecosistem performant nu se construiește prin proiecte izolate, ci prin continuitate. Este nevoie de finanțare predictibilă, infrastructură utilizabilă și resursă umană stabilă. În România, problema nu este lipsa inteligenței sau a creativității, ci fragmentarea eforturilor și lipsa unei strategii coerente pe termen lung. Un ecosistem solid înseamnă centre de excelență conectate internațional, mobilitate reală a cercetătorilor, parteneriate public-privat și un cadru administrativ care să susțină cercetarea, nu să o blocheze. Fără aceste elemente, performanța rămâne episodică.
În mediul academic internațional, competiția este extrem de intensă. Ce diferențiază, din experiența dumneavoastră, cercetarea care ajunge să fie citată și utilizată global de cea care rămâne la nivel local?
Diferența majoră este relevanța. Cercetarea citată global răspunde la întrebări care depășesc un context local și oferă soluții sau metode transferabile. De asemenea, este publicată în rețele internaționale de colaborare, nu în izolare. Accesul la date deschise, transparența metodologică și capacitatea de a integra perspective multiple sunt factori decisivi. Cercetarea care rămâne locală este adesea excesiv descriptivă, puțin conectată la literatura internațională și lipsită de o strategie de diseminare.
Colaborați atât cu mediul academic, cât și cu mediul privat. Ce caută companiile în relația cu cercetarea științifică și ce câștigă, concret, din această colaborare?
Companiile caută predictibilitate, validare științifică și acces la cunoaștere avansată. Ele nu caută neapărat articole, ci soluții precum optimizare de procese, inovație de produs, reducerea riscurilor și credibilitate pe piață. Colaborarea cu mediul academic le oferă acces la metode riguroase, infrastructură de cercetare și capital uman calificat. La rândul său, cercetarea câștigă relevanță, finanțare alternativă și un test real al aplicabilității rezultatelor.
Ați vorbit frecvent despre importanța traducerii științei pentru publicul larg. Cum vedeți rolul cercetătorului în societate, dincolo de publicarea articolelor academice?
Cercetătorul are un rol civic. Nu doar de a produce cunoaștere, ci de a o traduce, de a o contextualiza și de a contribui la decizii informate. Într-o societate suprasaturată (obeză) de informație, dar săracă în înțelegere, cercetătorii trebuie să fie voci clare, responsabile și accesibile. Această implicare nu diminuează rigoarea academică, ci o completează.
Lansarea volumului „Adevărul din farfurie” vine într-un context în care informația despre nutriție este extrem de fragmentată. Care este miza acestei cărți și ce ați vrut să aduceți diferit față de discursul dominant?
Miza cărții este claritatea. Într-un domeniu dominat de extreme cu diete miraculoase, demonizarea alimentelor sau mesaje contradictorii , cartea aduce o perspectivă bazată pe dovezi, echilibru și context. Nu promite soluții rapide, ci explică mecanismele biologice care stau la baza alegerilor alimentare. Diferența față de discursul dominant este refuzul senzaționalismului și accentul pus pe înțelegere, nu pe prescripții rigide.
Dacă ar fi să priviți cercetarea ca pe un business al ideilor, care ar fi principalele investiții pe care România ar trebui să le facă în următorii ani pentru a rămâne relevantă pe scena internațională?
Cele mai importante investiții sunt în oameni, infrastructură și guvernanță. Oameni bine pregătiți, motivați și conectați internațional; infrastructură modernă, dar utilizabilă; și un sistem de management al cercetării eficient și transparent. Fără aceste investiții, finanțarea punctuală nu generează impact durabil.
Din perspectivă economică, cum se măsoară valoarea unei cercetări științifice? Care sunt indicatorii reali care ar trebui să conteze pentru decidenți și investitori, dincolo de numărul de publicații?
Valoarea cercetării nu se măsoară doar în articole, ci în capacitatea de a genera soluții, produse, politici publice și capital uman. Indicatori relevanți sunt transferul tehnologic, brevetele aplicate, colaborările industriale, formarea de competențe și impactul societal. Publicațiile sunt importante, dar nu suficiente pentru a evalua valoarea reală.
Unde se poziționează România, astăzi, în lanțul global al cercetării și inovării? Suntem furnizori de know-how, consumatori de tehnologie sau simpli executanți?
România se află într-o poziție intermediară: are capacitatea de a produce know-how valoros, dar îl valorifică insuficient. Suntem mai degrabă furnizori de talent și de date, decât creatori de tehnologii scalabile. Cu investiții strategice și politici coerente, această poziție poate fi schimbată, dar este nevoie de viziune și continuitate.
De ce aceeași mâncare ne poate „pica greu” într-o zi și perfect normal în alta? Ce factori influențează digestia de la o masă la alta?
Digestia nu este un proces izolat, ci o funcție integrată în întregul organism. Atunci când suntem relaxați, odihniți și mâncăm într-un mediu calm, sistemul nervos parasimpatic este activ și este exact starea necesară pentru o digestie eficientă. În zilele cu stres, grabă sau oboseală, organismul intră într-un mod de alertă. Digestia nu mai este o prioritate biologică. În plus, secreția de acid gastric și enzime digestive variază în funcție de ritmul circadian, de mesele anterioare și de nivelul de stres. Microbiomul intestinal, la rândul lui, nu este identic de la o zi la alta. Ce am mâncat ieri influențează ce bacterii sunt active azi. Astfel, același aliment poate fi fermentat diferit, producând mai mult sau mai puțin gaz, disconfort sau inflamație. Corpul nu este „capricios”, ci extrem de adaptativ.
