miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăCareersCristian Osadczuk este noul CFO de la Trencadis

Cristian Osadczuk este noul CFO de la Trencadis

Trencadis, companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software, anunță numirea lui Cristian Osadczuk în funcția de Director Financiar (CFO) începând cu 1 decembrie 2020.

Cristian Osadczuk va avea ca principală responsabilitate coordonarea departamentului financiar din cadrul Trencadis și, ca parte a echipei de management, va contribui la dezvoltarea proiectelor de business ale companiei.

Cristian Osadczuk are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul financiar, deţinând de-a lungul timpului mai multe roluri în cadrul companiei UPC România, unde a ocupat poziţia de Director Financiar începând cu anul 2011. Înainte de a se alătura UPC România, Cristian Osadczuk a lucrat în cadrul departamentului de taxe al  PwC România.

Sunt bucuros că pot să mă alătur unei echipe tinere și agile care a reușit de dezvolte o companie antreprenorială specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business, cu proiecte complexe în România și pe piețele externe. Mă alătur unei echipe inovatoare cu certitudinea că finance-ul este un partener de business pentru organizație și sper că prin experiența mea să ajut la consolidarea și dezvoltarea proiectului antreprenorial Trencadis”, a declarat Cristian Osadczuk, noul CFO al Trencadis.

Cristian Osadczuk are o experiență vastă în coordonarea departamentelor de raportare și analiză financiară, contabilitate, trezorerie, taxe și procese de business și a fost implicat în peste 40 de proiecte de M&A (fuziuni și achiziții), de la procesul de due dilligence până la procesul de integrare post-tranzacție.

Despre Trencadis

O inițiativă cu ADN 100% antreprenorial, lansată și dezvoltată în România, Trencadis este o companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business. Cu o cifră de afaceri de peste 24 milioane de euro, Trencadis inovează sectorul public prin adaptarea continuă la cele mai recente evoluții în tehnologie, proiectare și comunicare, pentru a sprijini consolidarea acestuia și a spori capacitatea de a răspunde cerințelor și nevoilor societății.

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT