Sunt Costel Coravu, Executive & Team Coach, un facilitator al accesului la adevăr și putere. Scopul meu este sprijinirea oamenilor pentru a își îmbunătăți performanțele, a își atinge obiectivele, a își îmbunătăți calitatea vieții și a trăi în adevăr.
Am absolvit Facultatea de Electronica și Telecomunicații din București în 1980. După absolvire timp de 13 ani am lucrat în cercetare în domeniul automatizărilor industriale, timp în care am avut și 10 brevete de invenție. Imediat după evenimentele din decembrie 1989 am așteptat timp de trei ani „să se întâmple ceva”.
Au trecut cei trei ani și mi-am dat seama că nu se va întâmpla nimic deosebit în viața mea până când nu voi face eu ceva pentru asta. Și, întrucât domeniul cercetării era pe o pantă puternic descendentă, în 1993 am început o activitate antreprenorială de comerț. Doar că, deși veniturile crescuseră semnificativ, am ajuns destul de repede să mă plictisesc și să mă gândesc că nu pentru asta făcusem facultatea și activitatea de cercetare. Printr-o conjunctură fericită am intrat în 1994 ca manager de marketing și vânzări în compania Panasonic România. La dobândirea poziției în cauză cred că a contribuit semnificativ și absolvirea unui curs de marketing și management în 1992 la Universitatea din Liege, Belgia.
Din acel moment a început cariera mea corporatistă. Timp de 15 ani am ocupat poziții de management la nivele superioare în organizații, culminând cu cea de General Manager al filialei din România a unei companii internaționale (un start-up).
Către finalul carierei mele corporatiste începuse să mă „bântuiască” un gând aparte: „oare asta este ceea ce vreau să fac până la sfârșitul carierei/vieții mele ?”.
Între timp, în 2005 am participat pentru prima dată la un curs de dezvoltare personală, care mi-a deschis dintr-o dată alte perspective despre mine, oameni și lume. De atunci am urmat mai multe astfel de cursuri, printre care cursuri de comunicare avansată și un curs de leadership de 6 luni. Călătoria în acest domeniu a continuat cu descoperirea în 2008 a coaching-ului. A fost cea de a doua revelație. Drept care am facut un curs de formare în coaching, m-am acreditat ca și coach profesionist și din 2009 am renunțat la cariera corporatistă și am început să îmi construiesc propria afacere de coaching. Așa că spun despre mine că sunt o persoană care a fost binecuvântată ca la 53 de ani să își descopere vocația: coaching!
Unul din obiectivele mele în domeniul coaching-ului a fost înființarea unei școli românești parteneriale de coaching. Ceea ce s-a și întâmplat în 2012. De atunci am contribuit la formarea a aproape 200 de profesionisti în coaching prin intermediul unui curs creat împreună cu alți trei parteneri, certificat de Agenția Naționala pentru Calificări și aprobat de International Coach Federation. În paralel am construit și livrat programe de coaching către companii (între care câteva mari corporații internaționale), pe lângă programele de coaching individual (derulate cu aproape 200 de persoane).
Nu în ultimul rând sunt un membru activ al Asociației pentru Coaching Profesionist din România (ARCPro), al cărei președinte am fost între anii 2012 – 2013 și respectiv 2014 – 2015.
Previziunea de atunci plasa electronica în viitorul industriei
Sincer să fiu nu am avut viziuni în copilarie/adolescență. Cred că am aplicat, fără a fi conștient de asta, principiul ZEN „aici și acum”.
Dacă școala generală am urmat-o la alegerea părinților mei (la recomandarea educatoarelor din grădiniță) – Liceul de muzica nr. 1 din Bucuresti (actual Colegiul Dinu Lipatti)- în clasa a opta mi-a devenit clar ce domeniu vreau să urmez. Astfel examenul de intrare la liceu l-am dat intențional, în ciuda recomandărilor profesorilor și a îndoielii părinților, la liceul Mihai Viteazul din București, pentru că am vrut să urmez un profil axat pe matematică și fizică (la acea vreme îmi plăceau mai mult decât muzica). Așa se explică de ce am ales Facultatea de Electronică și Telecomunicații: nu pentru că eram neapărat pasionat de electronică (despre care nu știam mai mult decât că se folosește la televizoare și radiouri), ci pentru că era considerată cea mai bună facultate și se baza pe fizică și matematică. În plus am crezut în previziunea de atunci care plasa electronica în viitorul industriei (asta se întâmpla în 1974!).
Acum viziunea mea poate fi regăsită în cea a companiei pe care am creat-o în 2015 împreuna cu trei parteneri, COACHING PARTNERS: „O societate în care oamenii își descoperă și își valorifică pe deplin potențialul de creștere și dezvoltare, în pace și armonie.”
O experiență pozitivă, una negativă și morala
Experiența pozitivă: Publicarea primei mele cărti „STOP CONFUZIEI – tot ce este nevoie să știi și Wikipedia nu îți poate spune despre cum să ai claritate și succes”, care a dobândit statutul de bestseller la lansarea ei pe Amazon.
Experiența negativă: Am fost contractat de o companie pentru a face coaching executiv cu o persoană care raporta direct Directorului General. Am avut o discuție de contractare cu acesta și cu beneficiarul procesului de coaching și apoi o primă sesiune din totalul de 10 contractate. În urma primei sesiuni, clientul a conștientizat că problemele cu care se confrunta erau cauzate în primul rând de o contractare defectoasă între el și seful lui direct. Drept care și-a propus ca acțiune să aibă o conversație de clarificare/recontractare cu acesta, pentru a clarifica atribuțiile și modul de lucru. Rezultatul: dupa acea conversație am fost anunțat că a fost anulat contractul și a fost oprit procesul de coaching.
Morala: În multe situații „sponsorul” (persoana care plăteste pentru un program de coaching) se așteaptă ca în urma unui astfel de program participanții să devină așa cum vrea el să fie. Deci scopul programului, din punctul lui de vedere, este alinierea comportamentelor subordonaților la cele așteptate/dorite de el, când de fapt scopul unui astfel de program este dezvoltarea clienților ca persoane și/sau ca profesioniști.
Potrivirea cu coach-ul este foarte importantă
Recomandarea cea mai importanta, din punctul meu de vedere, este să nu aștepte până când „nu se mai poate”. Ci, atunci când își dă seama că un anumit disconfort/o nefuncționalitate în legătura cu ceva din viața lui/ei se prelungește, sau când are un obiectiv important pe care nu știe cum să îl îndeplinească, să aiba măcar curiozitatea de a avea o sesiune de coaching cu un profesionist pentru a experimenta direct cum poate fi sprijinit să își recapete puterea și să își îmbunătățească în mod intențional și conștient performanța și/sau calitatea vieții. Și, de ce nu, să facă acest test cu mai multi coachi, pentru că potrivirea cu coach-ul este foarte importantă în această împreună-călătorie (mai ales că multi profesioniști din coaching acordă o primă întâlnire gratuit J ). Această recomandare este valabilă și pentru organizații!
Subconștientul își face treaba ca o slugă credincioasă
Se vorbește de o luptă între Rațional și Sentimental. De fapt, zic eu, nu este vorba despre o luptă între rațional/gânduri si sentimental/emoții, pentru că emoțiile sunt consecințe ale modului de gândire a oamenilor, rolul lor nefiind altul decât a semnaliza gradul de apropiere sau îndepărtare de adevăr!
Lupta se dă de fapt între conștient și subconștient, între liberul arbitru și automatismele de gândire și comportament. Și, din păcate, de cele mai multe ori câștigă subconștientul, pentru că, spun cercetătorii din domeniul neuroștiințelor, pe de o parte ocupă un volum de circa 10 ori mai mare din spațiul minții decât conștientul, iar pe de altă parte rolul său este în primul rând de apărare. Iar apărarea vieții este o componentă importantă a persoanei. Și când cineva vrea să facă o schimbare, care implică un anumit nivel de risc/nesiguranță, subconștientul își face treaba ca o slugă credincioasă și face tot ce îi stă în putere ca să apere persoana în cauză de „pericolele” imaginate/potențiale.
Într-un context de dezordine/haos nu poți construi nimic
Cred că societatea românească este caracterizată de două elemente paradoxale: pe de o parte de un individualism puternic iar pe de altă parte de un spirit gregar de imitare/conformism față de cei/cele din jur. Din păcate însă cele două au ceva în comun: înclinația spre dezordine.
Cu ani în urmă, în anii 90, unul din șefii mei corporatisti (japonez) mi-a spus: „Voi românii aveți o problemă”. În mintea mea așteptam să îmi spună la care se referă J. El a continuat: „Sunteți foarte flexibili.”
Nu am știut ce să îi răspund atunci și am tăcut. Gândul meu era însă ceva de genul: „Normal că apărem ca fiind flexibili pentru un japonez mai mult decât riguros și chiar rigid în tot ceea ce face”. Așa că, la acea vreme, am considerat că nu înțelege specificul românesc, pentru care flexibilitatea, asimilată cu adaptarea, este considerată ca un element care a asigurat supraviețuirea poporului român în vremuri de stăpânire străină. Mai târziu, după mai mulți ani și mai multe momente de conștientizare, am înțeles de fapt ce vroia să spună: Flexibilitatea fără structură = Haos/Dezordine. Iar într-un context de dezordine/haos nu poți construi nimic, cu atât mai puțin ceva care să dureze pe termen lung.
Ceea ce a lipsit și lipsește în continuare societății românești este structura, care să rămână neschimbată cel puțin pe termen mediu și în cadrul căreia poți fi flexibil fără a crea haos/dezordine.
În ceea ce privește afacerile și carierele, cred că România este un tărâm în care posibilitățile de afirmare sunt mult mai mari decât în societățile deja ordonate și structurate. Avem (înca) șansa de a construi/adopta acea abordare care să combine în mod armonios liberul arbitru/inițiativa/creativitatea cu structura/disciplina potrivită și asumată, fără de care nu este posibilă nici o manifestare/performanță pe termen lung.
