Descoperă povestea lui Marius Viorel Dincă, fondatorul Active Life Therapy, despre prevenție, recuperare medicală, ergonomie, leadership și modul în care construiește un model integrat de sănătate bazat pe tratarea cauzelor, nu doar a simptomelor.
Marius Viorel Dincă este fondator Active Life Therapy, specializat în terapie manuala osteopata și ergonomie posturală la copii și adulti cu o abordare integrativă orientată spre identificarea și tratarea cauzei durerii, nu doar a simptomelor. Este dedicat dezvoltării unor planuri personalizate de recuperare, combinând terapia manuală, exercițiul terapeutic și educația pacientului pentru rezultate durabile.
C&B: Cum v-ați descrie într-o singură frază, astfel încât să captați atenția cuiva care nu vă cunoaște?
Marius: Sunt Marius Viorel Dincă – un antreprenor și terapeut care nu tratează doar durerile oamenilor, ci construiește sisteme prin care tot mai mulți oameni pot trăi, munci și performa fără durere.
Mi-am dedicat peste două decenii construirii unor soluții prin care sănătatea să ajungă mai aproape de oameni, în clinică, în companii, în școli și în viața de zi cu zi.
C&B: Dacă priviți înapoi, care este „firul roșu” care v-a ghidat parcursul profesional?
Marius: „Privind în urmă, îmi dau seama că firul roșu al întregului meu parcurs profesional a fost dorința de a-i ajuta pe oameni să-și recapete libertatea de mișcare și să trăiască fără durere. Sa reusesc sa gasesc cauzei durerii, nu doar tratarea efectului.
În 2005 am deschis primul meu centru de masaj terapeutic. Zi de zi îi ajutam pe oameni să scape de durere, însă observam același lucru: după câteva zile sau o săptămână, mulți se întorceau cu aceleași probleme. Îmi spuneau că nu au timp să aibă grijă de sănătatea lor.
Cu câțiva ani înainte, în 2002, participasem la un curs de shiatsu susținut de un trainer american și descoperisem o abordare diferită. În multe companii din Statele Unite, sănătatea angajaților era privită ca o investiție, nu ca o reacție la apariția durerii.
Atunci mi-am pus o întrebare simplă: dacă oamenii nu au timp să vină la noi, de ce să nu mergem noi la ei?
Așa am început să ofer masaj terapeutic la locul de muncă, într-o perioadă în care conceptul de wellness organizațional era aproape necunoscut în România. A fost un pas curajos și unul dintre primele proiecte de acest fel din piață.
Dar, după câteva luni, am observat ceva și mai important. Deși terapia îi ajuta, tensiunile reveneau constant. Mi-am dat seama că tratam efectul, nu cauza.
Atunci am făcut următorul pas firesc: am început să lucrăm pe prevenție. Am introdus evaluarea posturală, ergonomia la birou, exercițiile de mobilitate și stretching, educația pentru o postură corectă și obiceiuri sănătoase la locul de muncă. În 2005, aceste concepte erau aproape necunoscute în România.
De atunci și până astăzi, firul roșu al activității mele a rămas același: să nu mă opresc la tratarea durerii, ci să îi ajut pe oameni să înțeleagă de ce apare și cum poate fi prevenită. Astăzi fac același lucru prin Active Life Therapy, doar la o scară mult mai mare – în clinică, în companii, în școli și în comunitate.
Când un pacient pleacă fără durere, când un copil își corectează postura, când un angajat evită o afecțiune profesională sau când o echipă întreagă începe să privească sănătatea altfel, simt că munca mea are sens. Acesta este firul roșu care m-a ghidat și care mă motivează în continuare.
C&B: Care a fost un moment dificil sau un eșec care v-a schimbat cu adevărat?
Marius: Cred că cea mai grea perioadă din viața mea profesională a fost pandemia.
Până atunci dezvoltam programe de wellness și ergonomie în companii, iar în paralel construisem Active Life Therapy, centrul nostru de recuperare medicală. În doar câteva zile, aproape tot ceea ce construisem s-a oprit. Programele corporate au fost suspendate, iar activitatea centrului a fost restrânsă semnificativ.
Dincolo de impactul financiar, cea mai mare presiune era responsabilitatea față de echipa mea. În spatele fiecărui angajat era o familie care depindea de acel loc de muncă. Au fost momente în care m-am întrebat sincer dacă nu ar fi mai înțelept să închid tot și să o iau de la capăt într-un alt domeniu.
Dar, de fiecare dată când mă gândeam la pacienții pe care îi ajutasem de-a lungul anilor și la oamenii care încă aveau nevoie de noi, îmi dădeam seama că nu puteam renunța atât de ușor.
Am ales să caut soluții în loc să caut scuze. Am reorganizat activitatea, am redus cheltuielile, am adaptat serviciile și am continuat să investim în dezvoltarea echipei, chiar și într-o perioadă în care viitorul era foarte incert. În același timp, familia, credința și rugăciunea mi-au oferit liniștea și puterea de a merge înainte atunci când rațional părea că nu mai există soluții.
Privind în urmă, pandemia nu a fost doar cea mai dificilă încercare profesională, ci și momentul care m-a schimbat cel mai mult ca lider. M-a învățat că un antreprenor nu este definit de perioadele în care totul merge bine, ci de felul în care își conduce oamenii atunci când totul pare să se prăbușească.
Astăzi sunt recunoscător că nu am renunțat. Dacă aș fi făcut-o atunci, Active Life Therapy nu ar mai exista, iar mii de pacienți pe care i-am ajutat după pandemie nu ar fi trecut niciodată pragul centrului nostru.
Pandemia mi-a luat aproape tot ce construisem până atunci, dar mi-a confirmat de ce am început acest drum. Când scopul este mai mare decât obstacolele, găsești puterea să mergi mai departe.
C&B: Care este o decizie curajoasă (sau contra-intuitivă) care v-a influențat semnificativ traiectoria?
Marius: Una dintre cele mai curajoase decizii pe care le-am luat a fost să investesc în prevenție într-o perioadă în care aproape toată lumea investea doar în tratament.
Am ales să dezvolt programe de sănătate pentru companii și să vorbesc despre ergonomie, postură și educație pentru sănătate, deși piața din România nu era pregătită pentru aceste concepte. Mulți considerau că este prea devreme și că organizațiile nu vor vedea valoarea unor astfel de programe.
În timp, această viziune s-a extins și către școli și grădinițe. Mi-am dorit să îi învățăm pe copii, încă de la cele mai fragede vârste, ce înseamnă o postură sănătoasă, o postură care nu doar le protejează coloana și sănătatea, ci le oferă și încredere în ei înșiși. Cred că educația pentru sănătate începe cu obiceiurile formate în copilărie.
Privind în urmă, această decizie mi-a schimbat parcursul profesional și a pus bazele viziunii pe care o dezvolt și astăzi prin Active Life Therapy: să construim o cultură a prevenției, în care oamenii învață să aibă grijă de sănătatea lor înainte să apară durerea.
C&B: Cum v-ați schimbat în timp ca lider / profesionist?
Marius: Cred că cea mai mare schimbare a mea ca lider a fost felul în care am învățat să lucrez cu oamenii.
În 2005, când am angajat primii colegi, îi formam personal. Îi învățam tehnicile de masaj, cum să comunice cu pacienții și cum să reprezinte compania în relația cu firmele. De aceea, atunci când cineva pleca sau eram nevoit să ne despărțim, simțeam că pleacă o parte din munca și sufletul pe care le investisem în acel om.
Cu timpul am înțeles că aceasta face parte din viața oricărei organizații. Rolul unui lider nu este să îi păstreze pe toți cu orice preț, ci să construiască un mediu în care oamenii cresc, iar misiunea organizației merge mai departe.
Din dorința de a deveni un lider mai bun, am urmat o academie de business, unde am învățat să recrutez, să coordonez echipe, să dezvolt sisteme și să transform o idee într-o organizație.
Astăzi, misiunea mea este mai mare decât construirea unei clinici. Îmi doresc să dezvolt sisteme de sănătate care să îi ajute pe oameni să-și păstreze energia, mobilitatea și sănătatea pe termen lung și să formez profesioniști care, la rândul lor, vor schimba în bine viața altor oameni. Cred că adevăratul succes al unui lider nu se măsoară doar prin ceea ce construiește el, ci prin oamenii pe care îi inspiră și prin impactul pe care aceștia îl vor avea mai departe.
C&B: Ce credeți că spun oamenii care lucrează direct cu dvs. despre dvs. — dincolo de imaginea publică?
Marius: Cred că oamenii care lucrează direct cu mine ar spune, în primul rând, că sunt un om implicat și că îmi pasă cu adevărat de oameni. Încerc să îi ajut să crească profesional, să le ofer încredere și să le explic nu doar ce facem, ci și de ce facem acel lucru.
Probabil ar spune și că am standarde ridicate. Îmi doresc ca fiecare pacient să primească aceeași grijă și aceeași calitate a serviciilor pe care mi-aș dori să le primească propria mea familie. Uneori acest lucru poate însemna că sunt exigent și că cer mult de la echipă, dar cer în primul rând de la mine.
Un feedback pe care l-am primit de-a lungul timpului este că îi inspir pe oameni să creadă mai mult în ei și să își dorească să evolueze. În același timp, am învățat că nu toți oamenii cresc în același ritm și că leadershipul înseamnă și răbdare, ascultare și adaptare, nu doar obiective și rezultate.
Dacă ar fi să rezum într-o singură frază ceea ce sper că spun oamenii despre mine, aceasta ar fi: „Este un om care crede în oameni și îi provoacă să devină cea mai bună versiune a lor.”
C&B: Ce vă diferențiază în mod real în modul în care construiți sau conduceți?
Marius: Cred că ceea ce mă diferențiază este felul în care privesc omul. Nu văd doar un genunchi dureros, o hernie de disc sau un umăr blocat. Încerc să înțeleg întreaga persoană.
De-a lungul anilor am învățat că multe afecțiuni au cauze multiple. Uneori sunt biomecanice și țin de postură sau ergonomie. Alteori sunt influențate de stres, de emoții, de ritmul de viață sau de dificultățile prin care trece omul.
De aceea cred într-o abordare integrată. Colaborez cu medici, psihologi și, atunci când oamenii își doresc acest lucru, îi încurajez să își găsească sprijin și în credință, alături de un preot. Nu pentru că un singur specialist are toate răspunsurile, ci pentru că sănătatea înseamnă echilibru între corp, minte și suflet.
Această filozofie stă la baza tuturor proiectelor pe care le dezvolt: de la recuperarea medicală și ergonomie, până la educația pentru sănătate în companii, școli și grădinițe. Cred că putem schimba cu adevărat viața oamenilor doar atunci când îi privim în ansamblu, nu doar prin prisma simptomelor lor.
Am reusit sa construiesc un model de sănătate integrativă, în care medicul, kinetoterapeutul, psihologul, ergonomistul, specialistul in analize medicale, radiologul și, atunci când pacientul își dorește, sprijinul spiritual – preotul, lucrează împreună pentru binele omului.
C&B: Cum v-a schimbat contextul actual (tehnologie, AI, economie) modul de lucru?
Marius: Contextul actual m-a făcut să înțeleg că tehnologia și inteligența artificială nu vor înlocui relația umană din sănătate, dar vor schimba profund modul în care lucrăm.
În ultimii ani am început să folosesc AI pentru a construi mai rapid proceduri, materiale de educație, campanii de comunicare, strategii de dezvoltare și sisteme interne. Astfel, echipa noastră poate dedica mai mult timp ceea ce nu poate fi înlocuit de tehnologie: relația cu pacientul, empatia și actul terapeutic.
În același timp, contextul economic m-a determinat să fiu mult mai atent la eficiență, la dezvoltarea proceselor și la investițiile care aduc valoare pe termen lung.
Cred că viitorul aparține organizațiilor care reușesc să îmbine tehnologia cu factorul uman. Pentru mine, AI nu este un înlocuitor al terapeutului, ci un instrument care îl ajută să fie mai bine pregătit, mai organizat și mai eficient. Iar timpul câștigat îl putem investi acolo unde contează cel mai mult: în oameni.
C&B: Există un obicei sau o rutină care v-a influențat semnificativ performanța?
Marius: Un obicei care mi-a influențat profund parcursul profesional este acela de a-mi începe deciziile importante cu un moment de liniște, reflecție și rugăciune. Mă ajută să nu reacționez impulsiv și să privesc lucrurile cu mai multă claritate și echilibru.
În același timp, mi-am făcut un obicei din a învăța continuu. De peste 20 de ani investesc constant în cursuri, cărți, conferințe și discuții cu specialiști din domenii diferite. Cred că un profesionist încetează să crească în momentul în care încetează să învețe.
Poate cel mai important obicei este însă acela de a asculta. Încerc să înțeleg nu doar unde îl doare pe pacient, ci și cum trăiește, cum lucrează și ce provocări are. De multe ori, răspunsurile nu se găsesc doar în corp, ci și în stilul de viață, în emoții sau în mediul în care omul își desfășoară activitatea.
Aceste obiceiuri m-au ajutat să iau decizii mai bune, să construiesc relații de încredere și să dezvolt o abordare a sănătății care privește omul în ansamblu.
Nu mă mulțumesc cu primul răspuns. Îmi pun mereu întrebarea: «Care este cauza reală?» Iar acest mod de a gândi mi-a influențat nu doar profesia, ci și felul în care conduc oamenii și dezvolt organizația.
C&B: Care sunt principiile după care luați deciziile importante?
Marius: Mă străduiesc să iau deciziile importante pornind de la o întrebare simplă: „Este această decizie cu adevărat în folosul oamenilor și va avea valoare și peste câțiva ani?”
Am învățat să nu mă las ghidat doar de câștigul pe termen scurt. Prefer să construiesc lucruri care aduc încredere și rezultate durabile, chiar dacă uneori presupun mai mult timp, mai mult efort sau investiții mai mari.
Un exemplu care mi-a pus aceste principii la încercare a fost perioada pandemiei. Au fost momente în care cea mai simplă soluție ar fi fost să închid activitatea și să renunț. În schimb, am ales să merg mai departe, să îmi susțin echipa și să continui să investesc în ceea ce construisem. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost în acord cu valorile mele.
Înainte de deciziile importante îmi iau timp să analizez, să ascult oamenii din jurul meu și să mă rog. Cred că un lider are nevoie nu doar de competență, ci și de înțelepciunea de a lua decizii care îi ajută pe oameni și care pot rezista în timp.
C&B: Cum vedeți evoluția domeniului dvs. în următorii 3–5 ani?
Marius: Cred că medicina viitorului nu va fi definită de cât de bine tratăm boala, ci de cât de bine reușim să o prevenim și că următorii 3–5 ani vor transforma profund domeniul recuperării medicale și al prevenției.
Vom vedea o integrare tot mai mare a tehnologiei și a inteligenței artificiale în evaluare, monitorizare și organizarea actului medical. Totuși, nu cred că tehnologia va înlocui terapeutul. Empatia, comunicarea și relația umană vor rămâne esențiale.
În același timp, vom avea tot mai mulți oameni cu afecțiuni cauzate de sedentarism, stres și timpul petrecut în fața ecranelor. Acest lucru este vizibil atât în rândul adulților, cât și al copiilor. De aceea cred că prevenția și educația pentru sănătate vor deveni la fel de importante ca tratamentul.
Văd o oportunitate majoră în dezvoltarea programelor de ergonomie pentru companii și în introducerea educației posturale în școli și grădinițe. Dacă îi învățăm pe copii de mici să aibă grijă de corpul lor și îi ajutăm pe adulți să lucreze într-un mod sănătos, putem preveni multe dintre afecțiunile pe care astăzi încercăm să le tratăm.
Cred, de asemenea, că viitorul aparține colaborării dintre specialități. Recuperarea medicală nu va mai însemna doar tratarea unui simptom, ci o abordare integrată, în care medicul, kinetoterapeutul, psihologul și ceilalți specialiști lucrează împreună pentru binele pacientului.
Sper ca, în următorii ani, să contribuim la această schimbare și să construim un model de sănătate în care prevenția, educația și recuperarea funcționează împreună, pentru ca oamenii să își păstreze sănătatea și energia cât mai mult timp.
C&B: Ce rol vă propuneți să aveți în această evoluție?
Marius: Visul meu este să contribui la dezvoltarea unui model românesc de sănătate preventivă și recuperare integrată, care să poată fi implementat în clinici, companii și școli și care să ajute oamenii să rămână sănătoși, nu doar să se recupereze după ce apare boala.
Îmi doresc să contribui la schimbarea modului în care privim sănătatea. Astăzi, cea mai mare parte a resurselor se îndreaptă către tratarea bolii. Eu cred că trebuie să investim mult mai mult în educație și prevenție.
Rolul pe care mi-l asum este să construiesc un model integrat de sănătate, în care recuperarea medicală, prevenția, ergonomia, educația posturală și stilul de viață sănătos funcționează împreună, nu separat.
Concret, îmi doresc să dezvolt programe prin care să ajungem în companii, în școli și în comunități, pentru ca oamenii să învețe să aibă grijă de sănătatea lor înainte să apară durerea. În același timp, vreau să formez profesioniști care împărtășesc aceeași viziune și care, la rândul lor, vor schimba în bine viața altor oameni.
Dacă peste 20 de ani oamenii vor vorbi mai mult despre prevenție decât despre tratament, iar o parte din această schimbare va fi fost influențată și de munca mea, voi considera că mi-am îndeplinit misiunea.
C&B: Ce sfat real ați da cuiva care vrea să construiască ceva relevant astăzi?
Marius: Dacă ar fi să dau trei sfaturi unui tânăr care vrea să construiască ceva cu adevărat relevant, acestea ar fi:
În primul rând, construiește în jurul unei probleme reale, nu în jurul unei idei. Ascultă oamenii, înțelege ce îi doare și încearcă să rezolvi cauza, nu doar efectul. Dacă aduci valoare autentică, rezultatele vor veni în timp.
În al doilea rând, investește în tine înainte de a investi în afacere. Cele mai bune investiții pe care le-am făcut au fost în educație, mentori și dezvoltarea mea ca lider. O organizație nu poate crește mai repede decât crește omul care o conduce.
Și, poate cel mai important, nu renunța atunci când apar perioadele dificile. Pandemia a fost momentul în care am fost cel mai aproape să renunț. Privind în urmă, îmi dau seama că cele mai importante lecții și cele mai mari oportunități au apărut tocmai în acele momente. Perseverența nu garantează succesul, dar fără ea este foarte greu să construiești ceva care să reziste în timp.
Nu construi doar o afacere. Construiește ceva care face bine oamenilor. Dacă impactul este real, succesul va avea o fundație mult mai solidă
C&B: Care este un adevăr incomod despre domeniul dvs., pe care puțini îl spun?
Marius: Cred că unul dintre cele mai incomode adevăruri este că, în domeniul sănătății, încă suntem recompensați mai mult pentru tratarea bolii decât pentru prevenirea ei.
Majoritatea oamenilor ajung la specialist abia atunci când durerea devine greu de suportat. Foarte puțini investesc în prevenție, deși aceasta este aproape întotdeauna mai simplă, mai puțin costisitoare și mai eficientă decât tratamentul.
Un alt adevăr este că sănătatea nu poate fi rezolvată de un singur specialist. De multe ori căutăm o soluție rapidă sau un singur „salvator”, când, în realitate, recuperarea și menținerea sănătății presupun colaborarea dintre mai mulți profesioniști și implicarea activă a pacientului.
Cred că adevărata provocare a domeniului nostru nu este lipsa tehnologiei sau a specialiștilor, ci schimbarea mentalității. În ziua în care vom investi la fel de mult în educație și prevenție precum investim în tratament, vom avea o populație mai sănătoasă și un sistem medical mai sustenabil.
Interviul cu Marius Viorel Dincă, fondatorul Active Life Therapy, evidențiază importanța prevenției, ergonomiei și recuperării medicale integrate în construirea unui sistem de sănătate sustenabil. Prin viziunea sa asupra leadershipului, educației pentru sănătate și utilizării tehnologiei și inteligenței artificiale, acesta demonstrează că impactul real începe prin identificarea cauzei problemelor și dezvoltarea unor soluții durabile pentru oameni și organizații.

