Descoperă lecțiile de leadership și responsabilitate socială din istoria Guinness. Un exemplu despre cum grija pentru angajați poate contribui la succesul și longevitatea unui brand.
În căutarea lui Dumnezeu și a Guinness: O biografie a berii care a schimbat lumea, de Stephen Mansfield, publicată la Corola, marcă a editurii ap! (ACT și Politon), nu este doar o carte despre bere sau despre istoria unui brand, ci o lecție despre cum profitul trebuie să includă și grija pentru angajați, bunăstarea și evoluția lor.
În fragmentul de mai jos, prezentat în exclusivitate pe Careers&Business, Stephen Mansfield ajunge la fabrica Guinness din Irlanda, St.James’s Gate, pentru a consulta arhivele fabricii. El reconstruiește în minte imaginea Irlandei într-o epocă a meșteșugului care se transmitea de-a lungul generațiilor și își imaginează viața oamenilor care trudeau din greu la fabrica de bere.
Autorul vorbește și despre multiplele beneficii pe care le aveau muncitorii încă de la 1900, deoarece aceștia se bucurau de privilegii nemaiîntâlnite până atunci, care și astăzi le-ar depăși pe cele oferite de companii mari precum Google sau Microsoft.
Fragment în exclusivitate:
Trebuie să menționez că nu brandul Guinness de astăzi mi-a captat mai întâi imaginația, oricât de strălucitor, de high-tech și de impunător ar fi azi. Nu, imaginația mea istorică și-a luat zborul și am putut să văd îndeletnicirea aceasta pură și prețuită de fabricare a berii transmițând-se de-a lungul generațiilor. Vedeam cum orzul, apa, hameiul și drojdia erau transformate de meșteri într-o băutură care îi ținea pe bărbați departe de nebunia cauzată de alcool, în timp ce îi revigora și îi făcea întregi. Vedeam caii, bine îngrijiți și îndrăgiți, trăgând butoaiele cu bere și îi vedeam pe dogari învățându-i meserie tinerii neîndemânatici. Vedeam navele pe mări, cu punțile pline de bere neagră, și vedeam bărbații pe chei descărcând cu nerăbdare ceea ce sperau că vor avea ocazia să guste, în curând. Vedeam lucrătorii adunându-se după o zi de muncă și ciocnind un pahar din berea lor națională. Și auzeam bărbații în puburi râzând ușurați că ziua tocmai se încheiase și familii întregi închinând o bere Guinness pentru binecuvântarea adusă de Dumnezeu în viața lor.
Știam că găsisem acea poveste pământească, omenească și sfântă despre un popor care își perfecționează meșteșugul în timp și despre o familie care caută să facă bine în lume, spre slava lui Dumnezeu. Acesta era lucrul de care sufletul meu obosit avea nevoie: o poveste densă, ca mirosul de orz de la fabrica de bere de la St. James’s Gate, și la fel de plină de amărăciune și dulceață precum este probabil orice poveste transmisă din generație în generație.
Astfel, starea mea de oboseală m-a adus la Guinness.
Dar la fel a făcut și speranța.
În lunile în care am făcut cercetări și am scris această carte, a început să se desfășoare cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune încoace. Totul a început cu prăbușireaa pieței imobiliare din Statele Unite și s-a extins pe Wall Street, unde practicile agresive de creditare, împrumuturile nesăbuite și pariurile secundare pe aceste împrumuturi – numite „swap-uri” – au înrăutățit o situație deja gravă. La scurt timp după aceea, unele dintre cele mai importante instituții financiare americane au dat faliment, iar majoritatea celor care au supraviețuit au făcut-o doar cu ajutor federal.
Situația se înrăutățea și lăcomia părea să pătrundă peste tot.
Sufocat de lăcomia și de suferința care se derulau zilnic pe televizorul din biroul meu, m-am întors cu recunoștință spre povestea Guinness. Am găsit în ea un antidot – o doză din spiritul unei epoci trecute – care m-a revigorat și mi-a dat speranță.
Încă de la începutul istoriei corporației și a familiei lor, Guinness și-a asumat obligația față de nevoiașii lumii. Totul a început acasă, cu propriii lor angajați. Edward Cecil Guinness, strănepotul fondatorului Arthur, a exprimat o convingere fundamentală a companiei când a spus: „Nu poți câștiga bani de la oameni dacă nu ești dispus ca și ei să câștige bani de la tine”. În acest sens, fabrica de bere Guinness plătea în mod obișnuit salarii cu 10 până la 20 la sută mai mari decât media, avea reputația de a fi cel mai bun loc de muncă din Irlanda și, la fel de important pentru mulți angajați, le dădea acestora două halbe pe zi din faimoasa lor bere stout.
În plus, avantajele pe care compania le-a oferea angajaților le depășesc pe cele imaginate chiar și de companii moderne precum Google și Microsoft. Gândește-te la o imagine de ansamblu oferită de un raport al companiei Guinness din 1928, o perioadă care nu a fost deosebit de iluminată în privința felului în care companiile își tratau angajații. Lucrătorii Guinness de la fabrica de bere din Dublin se bucurau atunci de atenția a doi medici complet calificați, care lucrau într-o clinică chiar la fața locului, unde orice angajat, soția sau copilul acestuia, putea beneficia de tratament. Aceste privilegii se extindeau și la văduve și pensionari. Medicii erau disponibili zi și noapte, făceau vizite la domiciliu și se consultau cu specialiștii în numele pacienților lor, dacă era necesar.
De asemenea, la dispoziția angajaților, mai existau doi stomatologi, doi farmaciști, două asistente medicale, o „doamnă vizitatoare” – asistentă socială, care verifica dacă în casele muncitorilor erau condiții igienice corespunzătoare, și o maseuză. Paturi de spital erau puse la dispoziție atât la fabrica Guinness, cât și la un „sanatoriu” aflat la țară, destinat pacienților care se recuperau după tuberculoză.
Acesta a fost doar începutul. Pensionarii primeau pensii acordate „la decizia consiliului de administrație”, fără să fi fost obligați să contribuie din propriul buzunar. Acest beneficiu se extindea și la văduve. Dacă un angajat sau un membru al familiei lui deceda, compania plătea majoritatea cheltuielilor de înmormântare.
Pentru a îmbunătăți viața angajaților, compania le-a pus la dispoziție o casă de economii la fața locului și a contribuit la un fond din care lucrătorii puteau împrumuta pentru a-și cumpăra casă. Pentru a se asigura că viața în aceste case era cât mai bună posibil, compania sponsoriza și concursuri care să încurajeze abilitățile domestice, cu premii în bani pentru cusut, gătit, decorat, grădinărit și confecționarea pălăriilor. Erau organizate concerte și prelegeri pentru soțiile muncitorilor, din convingerea că nivelul moral și intelectual al unui cămin nu se va ridica mai sus decât cel al mamei sau soției care locuia în el.
Aceeași filosofie a dus la sponsorizarea de către companie a breslelor și asociațiilor de toate felurile. A existat o asociație pentru creșterea și îngrijirea „câinilor, păsărilor de curte, porumbeilor și păsărilor de colivie”, pentru cultivarea legumelor și a florilor și pentru „încurajarea industriilor casnice”. A fost fondat un sindicat sportiv care a sponsorizat competiții de fotbal gaelic, cricket, ciclism, box, înot, hurling și trasul frânghiei . În plus, aproape orice competență esențială în producerea berii era reprezentată printr-o breaslă sau o asociație de dezvoltare profesională, toate sponsorizate de companie.
Avantajele educaționale au fost, de asemenea, mai generoase decât oferă majoritatea corporațiilor moderne. Guinness a plătit pentru ca toți angajații săi cu vârsta între 14 și 30 de ani să urmeze școli tehnice la Dublin și chiar a finanțat o educație superioară pentru cei calificați. La fabrică exista o bibliotecă, o societate muzicală și „Camerele muncitorilor” – niște saloane ce permiteau oricărui muncitor să citească sau pur și simplu să reflecteze, să-și concentreze atenția pe lucruri aflate în afara muncii pe care o făcea. Existau și cursuri de sculptură în lemn, de confecționare a cuștilor, împletit, desen, fotografie, tâmplărie, caligrafie, muzică, cânt și dans.
Generozitatea familiei Guinness părea nelimitată. Anual, fiecare angajat era plătit pentru a-și petrece o zi cu familia la țară de „Ziua excursiei”. Li se plătea biletul de tren, mâncarea și divertismentul. Bărbaților singuri li se permis să meargă însoțiți de cineva și, din nou, compania achita nota de plată. Cu ocazia Jubileului Reginei Victoria, Guinness a plătit fiecărui angajat salariul pe o săptămână în plus.
Cufundarea în această cultură a generozității a reprezentat, pentru mine, o binevenită pauză de la vremurile pe care le trăiam, în care lăcomia și privilegiile nejustificate distrugeau zilnic viața atâtor oameni. Nu era greu de văzut că povestea Guinness ar fi putut aduce un echilibru, un calm și un pic de grație în epoca noastră dură. Și astfel am fost din nou atras de moștenirea Guinness, pentru lecțiile pe care le-ar putea oferi și pentru ceea ce ar putea însemna pentru corporațiile care încearcă să renască din ruine și să construiască un model diferit față de cel care ne-a abătut atât de mult de la drumul drept. Speranța că Guinness ne-ar putea învăța ceva mi-a ghidat munca și mi-a ușurat sufletul.
A fost o speranță care m-a ținut strâns legat de povestea Guinness.
Și apoi a fost berea.
Recunosc că am abordat subiectul berii mai degrabă ca un străin de domeniu. Nu fusesem niciodată un băutor de bere și nu mă consideram mai sărac din cauza acestei alegeri. Însă cultura creată în jurul berii și comunitatea pe care părea să o inspire m-au atras și, privind lumea berii, mă simțeam exact ca un băiețel cu fața lipită de geamul unei prăvălii cu dulciuri.
Povestea Guinness demonstrează că succesul pe termen lung nu se construiește doar prin performanță financiară, ci și prin investiția constantă în oameni. Beneficiile oferite angajaților, sprijinul pentru educație și preocuparea pentru bunăstarea comunității au transformat compania într-un model de leadership responsabil. Fragmentul prezentat de Stephen Mansfield oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care valorile autentice pot contribui la construirea unei organizații durabile și respectate.
ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 300 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.
ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.
