sâmbătă, ianuarie 24, 2026
More
    AcasăBusinessDaniel Deaconu: Unde se întâlnesc ideile curajoase cu brandingul autentic

    Daniel Deaconu: Unde se întâlnesc ideile curajoase cu brandingul autentic

    Interviu cu Daniel Deaconu despre creativitate, inovație și drumul antreprenorial în România. O poveste despre viziune, perseverență și leadership autentic.

    Daniel Deaconu este fondatorul agenției de marketing The Simplifier. Daniel a devenit antreprenor la vârsta de 22 de ani, când a fondat Curățenie Profi, o companie pe care a extins-o la nivel național în România. După 11 ani a vândut firma de curățenie și a devenit consultant de vânzări și marketing pentru companii de software. De 2 ani dezvoltă agenția The Simplifier, care în prezent are clienți din 7 țări, de pe 3 continente.

    C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei sau afacerii dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
    Daniel Deaconu: Încă din liceu mi-am dorit să am afacerea mea. Vedeam cum părinții mei muncesc foarte mult și niciodată nu aveau timp să stea cu noi. Și atunci mi-am spus că se poate și altfel. Atunci am decis că după ce voi termina liceul și facultatea, îmi voi deschide un business, cu care voi face mulți bani și voi fi liber.
    Și la 22 de ani am pornit prima firmă, dar realitatea din teren a fost cu totul alta. Bani erau, dar nici vorbă de libertate, cel puțin în primii ani.

    C&B: Care a fost cel mai dificil moment de până acum în parcursul dvs. și cum l-ați depășit?
    Daniel Deaconu: Am început Curățenie Profi în 2009. În 2011 am ajuns la 100 de angajați. Iar cel mai greu moment a venit în 2012, când de la 100 angajați am rămas doar cu 4 și în ultimul moment am evitat falimentul. A fost un moment extrem de greu, dar Dumnezeu m-a ajutat și după aproape 2 ani mi-am revenit și am început să reconstruiesc. De data asta mult mai strategic, mult mai așezat și cu un management al riscului mult mai sănătos. Dacă după primii 2 ani dezvoltasem compania local în Constanța, acum construiam un brand național, cu prezență în 6 orașe, creșterea era mai lentă, dar mult mai sănătoasă.

    C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
    Daniel Deaconu: Tot timpul mi-am dorit să fiu liber. Să îmi câștig existența făcând ceea ce iubesc. Să lucrez cu oameni de care îmi place, nu să lucrez cu ei pentru că sunt forțat să o fac. Și tot timpul mi-am dorit să aduc ceva valoros în viețile celorlalți. Asta mă ghidează în fiecare zi.

    C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
    Daniel Deaconu: La început eram foarte entuziasmat și nu știam nimic. La primele contracte pe care le-am semnat m-am dus îmbrăcat în tricou, pantaloni scurți și șlapi de plajă. Dar eram foarte entuziasmat și motivat să fac treabă, iar oamenii simțeau lucrul ăsta. Apoi, pe măsură ce am avansat, pe măsură ce căpătam experiență, entuziasmul scădea, pentru că îmi dădeam seama cât de greu este.
    Acum, am experiență acumulată după 16 ani de antreprenoriat și mi-am regăsit entuziasmul de la început pentru că în sfârșit fac ceva care îmi place, în care mă regăsesc și care aduce multă valoare pentru ceilalți.

    C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
    Daniel Deaconu: Colegii și colaboratorii mei v-ar spune că întotdeauna mă țin de cuvânt. Pentru mine asta este una dintre valorile esențiale. Valorezi atât cât valorează cuvântul tău.

    C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
    Daniel Deaconu: Una dintre cele mai importante decizii a fost de a vinde firma de curățenie. Am vândut în 2019, după cel mai bun an. Dar am făcut asta pentru că am vrut să schimb domeniul și să construiesc o companie mult mai ușor de scalat. Acum, dintr-un singur birou, lucrăm cu clienți din 7 țări. Lucrul ăsta ar fi fost imposibil în vechiul business.

    C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii? A fost un proces natural sau învățat?
    Daniel Deaconu: Cred că există lideri înnăscuți, dar nu mă consider unul. Dar mai știu și că totul poate fi învățat. În cazul meu, am învățat, pas cu pas. Am făcut multe greșeli și am învățat din fiecare. Am căzut de multe ori, dar întrebarea nu este “dacă vei cădea?”. Întrebarea este “ce faci atunci când cazi?” – rămâi acolo și-ți plângi de milă, sau te ridici și mergi mai departe.

    C&B: Ce credeți că diferențiază afacerea dvs. sau abordarea dvs. profesională de restul industriei?
    Daniel Deaconu: Autenticitatea și creativitatea. Lucrez doar cu companii de software, cu oameni foarte deștepți care dezvoltă tehnologii atât de avansate și care pot automatiza aproape orice. Dar singurele lucruri care nu pot fi automatizate sunt creativitatea și construirea relațiilor umane autentice. Nu poți folosi AI ca să construiești o relație de business autentică. Și atunci când toți în jurul nostru vor să automatizeze tot, noi ne diferențiem prin faptul că punem foarte multă energie în construirea unor relații umane autentice care durează ani.

    C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
    Daniel Deaconu: Primul lucru pe care îl fac după ce mă trezesc este să alerg. Apoi petrec puțin timp cu fetele. Avem 3 fete – 11, 6 și 3 ani. Și în fiecare zi caut să petrec măcar câteva momente cu ele. Cea mai mare satisfacție o am atunci când ele îmi spun “tati, te joci cu noi?”. Și atunci las totul la o parte, fac o scurtă pauză și mă joc cu ele.

    C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?
    Daniel Deaconu: Integritatea, curaj și credință. În tot ceea ce fac, fie că este în viața de familie, viața personală sau în business, mă ghidez după un principiu simplu – mă port cu tine așa cum aș vrea ca tu să te porți cu mine. Și totul devine mult mai simplu.

    C&B: Cum v-a venit ideea să vă deschideți acest business și să-i puneți acest nume?
    Daniel Deaconu: The Simplifier a plecat de la ideea simplă de a simplifica lucrurile complexe. Eu nu sunt un om tehnic, dar lucrez doar cu oameni tehnici. Oameni geniali care au dezvoltat produse software foarte complexe, produse care rezolvă nevoi reale, dar pe care nu știu cum să le explice. Și de aici a venit ideea de a simplifica mesajul, de a traduce într-o formă simplă și ușor de înțeles aceste tehnologii complicate.

    C&B: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj oamenilor care vă urmează exemplul, care ar fi acela?
    Daniel Deaconu: Fii autentic și poartă-te cu ceilalți fix așa cum ai vrea ca ei să se poarte cu tine. Dacă am trăi ghidați de aceste principii în fiecare zi, cred că viața noastră ar fi mult mai simplă și am fi mult mai liniștiți și fericiți.

    Prin viziunea sa și angajamentul față de calitate, Daniel Deaconu continuă să modeleze industria creativă din România, inspirând tinerii antreprenori să își urmeze visurile cu profesionalism și perseverență.

    ARTICOLE ASEMANATOARE

    ADAUGATE RECENT