Bogdan Bărbulescu are 40 de ani, este regizor a câtorva sute de spoturi publicitare (în decurs de aproape douăzeci de ani), creator al unui serial, al câtorva scenari și multe experiențe și realizări conexe. Mai deține rolurile de tată, soț, șofer în București și România. Cei mai mulți îl știu de Bobo Bărbulescu. Consideră că drumul de la ideea unei campanii publicitare, până la marele salt de vânzări, trece pe la el – intermediarul între marketing și audiovizual. Secretul? Un concept și mulți profesioniști ai filmului pe care îi adună pentru a construi o poveste. Spune că fără concept sau fără profesioniști, nu iese mare lucru.
C&B: Spune povestea carierei sau afacerii tale!
„Am copilărit alături de fratele meu în Teatrul Mic, unde tatăl meu a fost actor. Am jucat în spectacole cu domnul Stefan Iordache, i-am amestecat machiajele doamnei Leopoldina Bălănuță, iar grădinița am făcut-o în magazia de recuzită. Nu cred că aș fi devenit un contabil foarte bun…
Mai târziu am deviat de la teatru la film, și am călcat prima oară pe un platou, în ziua în care împlineam 18 ani, pentru ca Tata mi-a sugerat sa încerc ceva mai dinamic… și ca de obicei, a avut dreptate. Am urmat facultatea de regie film, dar meseria am învățat-o fiind asistent la filme americane. Am luat și licența în regie și imagine de film si televiziune, dar nu știu nici acum unde am pus diploma, pentru ca nu mi-a folosit la nimic.
Cred că cel mai important lucru e că am ales o meserie cu sufletul, o fac în continuare cu bucurie și cu un respect intrat în sânge de mic copil.”
C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?
„În copilărie ziceam că o să mă fac inginer silvic, pentru că aș fi avut un Aro verde, și m-aș fi plimbat pe munte toata ziua, și cred că până la urmă, îmi voi îndeplini și acest vis. Acum, după treizeci si cinci de ani de la acele viziuni, viața m-a făcut mai pragmatic, iar alegerile sunt mult mai nuanțate. Caut în permanența să aduc ceva proaspăt în munca mea, dar am responsabilitatea fiecărei fotograme… care la final aparține unei identități de brand. Caut să muncesc dar nu pot face orice, explorez dezvoltări creative alternative, dar deocamdată țara mea a rămas codașă… Până la urmă, audiența sau targetul, și nivelul de educație al acesteia, decide nivelul conținutului audiovizual, și dezvoltarea acestei industrii.”
C&B: Povestește-ne o întâmplare/experiență pozitivă și una negativă legată de activitatea ta!
„Aici ne aflăm într-un tărâm foarte bogat, și îmi este aproape imposibil sa decid. La fiecare proiect întâlnești ambele extreme, dar pentru că la final reușim să ne strângem mâinile, pentru mine este un motiv foarte bun să merg mai departe. Au existat momente în care nu am putut să filmăm pentru că a înghețat camera (-23), există zile de cate 20 de ore de filmare sau câte un client care te întreabă de ce sa filmezi panoramic, când el a plătit pentru tot ecranul… așa cum există apus de soare exact în capul străzii pe care vrei să filmezi, câte un copil deștept frumos si curat, mai bun ca mulți actori, sau un client care spune nu e nevoie să vedem logo în toate cadrele.
Ca sa concluzionez, cred ca cel mai frumos cuvânt este Mulțumesc iar cea mai nefericită replică este Nu se poate…”
C&B: Oferă sfat/sfaturi pentru cei aflați la început sau indeciși!
„E o responsabilitate destul de mare să dai sfaturi într-un domeniu în care poți eșua foarte ușor… dar pot identifica exemple de oameni tineri pe care e o plăcere să-i întâlnești pe platou. Sunt de obicei curioși, entuziaști, erudiți peste medie, și fără un orgoliu care să le depășească cunoștințele.
Sunt oameni dispuși la efort și rezistenți mental, cu aceeași răbdare la dubla 33 ca la dubla 3… și care se trezesc dimineața la ora 4 daca e nevoie să se filmeze un răsărit în gara la… Ciulnița.
Ca să devii regizor, e important să ai o identitate și o voce, care să te facă consecvent într-un demers, oricare ar fi acela, și ceea ce faci să fie unitar. S-ar putea să nu ai șansa niciodată, sau să o ai mult prea devreme, dar al doi-lea proiect va depinde întotdeauna de primul, și tot așa în continuare, unde contează și prima, dar mai ales ultima impresie…”
C&B: În cazul tău, pentru ce sau cu ce se luptă Raționalul și Sentimentalul?
„Nu știu dacă e neapărat o luptă între rațional și sentimental, pentru că am ales un drum frumos. Am o meserie care îmi îngăduie o mulțime de emoții, și încerc să aduc fiecare proiect într-o zonă de adevăr cu care să mă simt confortabil. Deciziile sunt raționale, dar ele funcționează în sprijinul emoționalului… pentru că asta e materia primă în meseria mea. Firește că îmi doresc să fac și altfel de proiecte, dar asta nu mă frustrează neapărat. Deocamdată le scriu. In fiecare 30 de secunde ale unui spot, pot construi un sentiment, pot crea o atmosferă, și asta mă păcălește încă să cred că am spus un lucru important…
Exercițiul acesta al meseriei făcute constant, îmi ține creierul și sufletul antrenat, pentru că dacă ar trebui să aștept unu, doi sau trei ani sa fac un film, unde să mă lovesc în fiecare zi de nu se poate, nu cred că aș funcționa.”
C&B: Dă o definiție proprie pentru societatea, afacerile și carierele din România!
„Țara asta este un loc al potențialului în stare latentă… înecat de impostură. Este ca senzația aia că ai putea câștiga de fiecare data la loto, cu condiția să ai un pic de noroc… Rațional vorbind, ar fi bine să nu mai așteptam să ne lovească șansa, să ne educăm copii și să ne reorganizăm pe principii mai sănătoase… de performanța… „
