Diana Simona Niculescu este o femeie independentă, curioasă, matură, responsabilă, fermă, blândă, hotarată, care se îndreaptă spre Natură prin diferite experiențe outdoor pentru a afla cât mai multe despre ea. Consideră că activitatea pe care o desfășoară ca psiholog, psihoterapeut este una dintre cele mai nobile. Se simte onorată să stea față în față cu sufletele oamenilor și responsabilă de călătoria împreună cu ei. “Pășesc împreună cu clienții mei pe drumul lor, mă opresc lânga ei și-i aștept să se odihnească, să respire, apoi plecăm iar la drum. Aș putea să compar demersul nostru împreună cu o plimbare prin El Camino, dură, anevoioasă, un test al rezistenţei fizice și o incursiune în propria experiență de viață.”
„Sunt membru al Institutului Român de Psihoterapie Integrativă, membru Federația Română de Psihoterapie, membru Colegiul Psihologilor din România, îmi desfăsor activitatea în cabinetul meu de psihologie – Diana Simona Niculescu, colaborez ca psiholog în Clinica Bioterra Med, suțin workshopuri, cursuri, organizez grupuri de dezvoltare personală. În copilăria mică, până spre 7 ani, visam să fiu doctor, să fac vrăji și să zbor. Mai târziu, mă vedeam o sportivă pe marile stadioane (am practicat atletism – garduri), în perioada adolescenței nu îmi amintesc să fi avut vreun mare vis însă recuperez de ceva timp. Acum văd destul de departe, am câteva proiecte legate de profesie, am viziunea unei cărti despre vocație, am viziunea unui proiect care să-mi poarte semnătura. Mă îndrept spre sensul vieții mele, sunt parte importantă în viața mea și simt să întorc toată experiența mea spre comunitate, spre oameni. ”
Trebuie să pleci, vine altcineva în locul tău
„Psihologii și psihoterapeuții sunt văzuți drept persoane cu o viața perfectă și liniștită încă din naștere. Nu este așa! Suntem oameni și am trecut și trecem prin lucruri firești sau chiar ciudate. Cu ocazia acestui material, am decis să vă povestesc o experiență negativă din viața mea. Veneam după patru ani de psihologie, un master în management organizațional și al resurselor umane și ani buni de resurse umane. Credeam că drumul meu este către o carieră de HR Manager, nu una de psiholog, deși îmi plăcea mai mult. A venit un duș foarte rece oferit cu ușurință de către directorul companiei al cărui departament de resurse umane îl conduceam: Trebuie să pleci, vine altcineva în locul tău! A urmat o perioadă lungă de agonie, tristețe, depresie, singurătate și lipsă de susținere din partea partenerului meu de atunci. Am incercat să mă reangajez pe aceeași poziție, însă la toate interviurile la care am fost se cerea o persoană cu mai puține competențe care sa accepte un salariu mai mic. Trebuie să recunosc că am cunoscut nesiguranța, singurătatea, însă am cunoscut oameni minunați. Am învățat să mă sustin singură și să ridic ziduri în jurul meu. Zidurile au început să cadă abia în urma demersului personal de terapie. Mai tarziu am înțeles că Universul îmi transmitea să pășesc puțin lateral și să privesc spre alte direcții. Timp de doi ani, am trecut prin formări NLP, pe urmă încă cinci prin formare în psihoterapie integrativă, supervizări individuale și de grup, prin terapie personală, am început și supervizarea în psihologie clinică.”
Mi se pare că suntem un popor de sfătuitori
“Nicicum nu aș oferi sfaturi. Experiențele mele m-au condus pe drumul meu și mi se pare sănătos ca fiecare să-și parcurgă propriul drum. Sunt mult prea multe sfaturi peste tot, începând cu facebook și diferite bloguri sau site-uri. Mi se pare că suntem un popor de sfătuitori, uitam de noi și ne îndreptăm atenția, critica și sfatul spre ceilalți. Să ne aducem aminte că sfaturile primite sunt experiențele personale ale celor care le oferă cu atâta ușurință iar noi poate avem alte viziuni, nevoi etc. Nu uitați că Raționalul vrea să știe, să prevadă, să controleze, să aiba dovezi, să critice, Emoționalul vrea să simtă, să fie conectat la Sine, la Ceilalți și la Univers iar când se întalnesc stau la taifas despre cât să lase fiecare de la el. Simt că ne pierdem printre așteptări, definiții, sfaturi și rămânem în gândirea de tip magic, așteptăm ca Dumnezeu să ne dea și să schimbe ceva, ceea ce este minunat, eu ma raportez la Divinitate in viața mea însă cred ca o societate blocată în gândire de tip magic are șanse mici să crească. Rămânem în așteptarea minunilor fără să facem și noi partea noastră de treabă.”
