vineri, decembrie 13, 2024
AcasăCareersProf. Manuela Prajea: "Ar trebui să învățăm să creștem cetățeni integri, colaborativi...

Prof. Manuela Prajea: „Ar trebui să învățăm să creștem cetățeni integri, colaborativi și empatici”

Interviu cu Prof. Manuela Prajea

Având în vedere numeroasele premii naționale și internaționale obținute de către elevii săi la matematică, nu aveam cum să nu ne dorim un interviu cu Manuela Prajea, singurul dascăl din țara noastră ce se numără printre finaliștii premiului Nobel al Educației. Am descoperit un model de urmat și credem cu tărie că România are nevoie de mai mulți profesori cu adevărat implicați, precum doamna profesoară Prajea.

Florența Popa: Ce v-a determinat să deveniţi profesoară de matematică?

Manuela Prajea: Dragostea pentru matematică, ușurința cu care rezolvam probleme, operativitatea cu care manipulam conținuturi noi, bucuria de a petrece cât mai mult timp cu copiii, dorința de a deschide drumuri noi pentru tineri, de a ajuta și influența pozitiv vieți, destine, dar și câțiva dintre profesorii mei din gimnaziu, liceu și facultate, figuri ilustre de catedră, adevărate modele de integritate umană și profesională – sunt deopotrivă factori importanți care m-au influențat în alegerea carierei de profesor.

Profesorul căruia îi datorez dragostea pentru matematică și dorința de a deveni profesor este profesorul Ion Gaban din gimnaziu. Cariera și stilul profesional mi-au fost puternic marcate de profesorii universitari Mihail Megan, Constantin Buse și Dumitru Gaspar de la Universitatea de Vest din Timișoara. Permanent am avut bucuria să întâlnesc profesori valoroși din mediul universitar sau preuniveristar și am avut disponibilitatea să învăț și să mă inspir de la domniile lor atât în plan profesional cât și uman: profesorii Marcel Tena- Gazeta Matematică, Radu Gologan- Olimpiada Națională de Matematică, Boris Singer- Fundația pentru Integrare Europeana Sigma.

Când şi unde v-aţi început cariera didactică?

În 1990, la Drobeta Turnu-Severin, Liceul de Matematică -Fizică “Gh. Titeica”, ca profesor de matematică și informatică. Imi amintesc și acum de primirea descurajantă pe care am avut-o la vremea respectivă. O saptamană mi s-a spus că nu sunt ore și să ma duc să caut ore în altă parte, deși aveam repartiție guvernamentală la acel liceu. După 2 ani, elevii mei aveau deja premii la Olimpiada Natională de Matematică, foarte multe premii la etapele județene ale olimpiadelor școlare, organizam lecții deschise sau inovative de matematică și dirigenție, iar toate aceste demersuri erau pionierate pentru timpurile de atunci. După 8 ani, am fost inspector școlar. Dar nu am renunțat nicio clipă la profesorat! Însă, inspectoratul nu parea a fi o opțiune tentantă pentru un profesor bun. M-am transferat la Colegiul Național ‘Traian” în 2011, școala pe care o absolvisem în 1990 și la care am devenit director după 3 ani.  Un total de 11 ani ca director, cu rezultate deosebite aduse prin implicare personală, dar și prin proiectele și programele internaționale, nenumăratele premii ale elevilor mei, un pionierat pe care l-am dedicat creșterii prestigiului școlii. O perioadă solicitantă și datorită problemelor create de dorințe neostoite de a deține funcții de conducere. De anul trecut m-am retras din această provocare epuizantă, obosită de nenumăratele reclamații, controale și interpelări ale celor care, de ani de zile, doreau să devină directori. Bucuria, faima și gloria mi-au revenit totdeauna din expertiza de profesor, iar motivația și aprecierea le-am primit la nivel internațional sau național, și mai putin la nivel local: bursele pe care le-am câștigat, proiectele premiate, programele pe care le-am desfășurat în parteneriat cu fundații și corporații internaționale, toate provin din mediul educațional global. Funcția nu era câștigul meu, era câștigul elevilor și al școlii.

Se pare că ați transmis dragostea pentru matematică și elevilor dvs. Câte premii naționale și internaționale ați câștigat împreună?

Atunci când pui suflet în ceea ce faci, când ești preocupat și ești perseverent, când te implici și crezi că vei reuși indiferent de adversități, atunci și doar atunci se văd rezultatele. Timpul confirmă valorile și investițiile, așa cum confirmă și non-valorile sau pierderile. Să ai mereu umilința exercitiului și a sacrificiului este condiție esențială a reușitei pe termen lung; pe termen scurt, există diverse drumuri de ascensiune pe scara socială romanească, nu toate câștigătoare, la care tinerii nostri râvnesc după modelul oferit și promovat de societate în mass-media. Modelele care se reușesc prin muncă sunt foarte putin promovate… și este firesc ca tinerii să adopte modelele care sunt prezentate ca fiind de succes. La finele anului școlar trecut, odată cu încheierea a 26 de ani de profesorat, împreună cu elevii mei, aveam un total de 77 distincții internaționale, 137 distincții naționale, 139 regionale și 458 județene. Și când spun distincții, mă refer la premii și mențiuni. Majoritatea sunt distincții obținute la concursurile de matematică, dar există și multe rezultate deosebite obținute la concursurile internaționale denumite „project based learning”, pe care le-am obținut prin programele pe care le-am desfășurat cu elevii. De când nu mai sunt director, o parte dintre aceste diplome au fost îndepartate de pe holurile școlii, în semn de evidentă apreciere.

Aveți un palmares important de premii naționale și internaționale. Care este „secretul”? Cu ce ați venit în plus și cum motivați elevii să învețe?

Secretul este perseverența, munca susținută și puterea de a fi mereu alături de elev în pregatirea lui. Matematica este o construcție care ia naștere voluntar sau involuntar de la varsta mică și ia amploare începand cu perioada gimnazială. Dacă educația din familie este orientată către educație, învățare și profesionalism, către formarea unei cariere prin implicare și determinare, atunci și copilul va avea aceeasi concepție. De aici mai departe este nevoie de profesori carismatici, capabili nu doar să sădească dragostea pentru matematică, să o accesibilizeze pană devine ușoară și plăcută în ochii elevului, dar și să inspire elevul astfel încât acesta să iși dorească să obțină rezultate din ce în ce mai bune. Arta profesorului de a deschide porțile ferecate ale împărăției matematice și de a-l conduce de la accesibil la provocator, de a ridica ștacheta pe zi ce trece, de a-l învăța să înțeleagă, să gândească și să creeze… nu este un fapt de la sine înțeles: această performanță, la care ajunge un profesor, nu se învață la facultate sau pe platforme de învățare. Este experiență acumulată implicându-te zi de zi alături de elevii tăi, este explorarea fenomenului de predare – învățare pe care îl realizează un profesor atunci când este preocupat să devină un foarte bun comunicator, mediator, antrenor pentru performanță la examene sau olimpiade. Dacă ești dispus să progresezi ca profesor, atunci iți analizezi zilnic ora de curs, reflectezi la impactul asupra elevilor, analizezi feedback-ul și ora următoare trebuie să ai disponibilitatea să revii și să retușezi ceea ce nu s-a transmis sau nu s-a înțeles la parametrii doriți de tine, indiferent că tu, ca profesor, ți-ai îndeplinit misiunea cu o zi înainte: refaci lecția cu răbdare și bucurie. Dacă pleci de la concepția modestă că profesorul este un prestator de servicii aflat în slujba educației, societății sau copilului, atunci o atitudine firească te obligă să fii atent la semnale și să iți perfecționezi metoda. Dacă pleci de la infatuata concepție ca profesorul este deținătorul adevărului absolut în materie de predare a disciplinei sale, atunci este evident că nu ai cum să progresezi, ca profesor, tocmai prin prisma opacității mentalității adoptate. A fi profesor bun este o chestiune de inteligență și opțiune personală, aș spune. Trebuie să fii, în primul rând, flexibil în fața nenumăratelor provocări pe care le ai zilnic în activitatea didactică, a generațiilor succesive de elevi și părinți, a noilor trenduri în materie de educație, pentru ca tu ești acela care va trebui să se adapteze prima dată la ceea ce este nou și diferit: noi modalități de implicare a elevilor în activitatea la clasă, noi modalități de expunere, de dialogare, noi pedagogii și noi sisteme de comunicare. Vă dau un singur exemplu: apariția rețelelor de socializare a îndepărtat copiii de studiul individual. Acest lucru este evident, toată lumea subscrie și acceptă inexorabil această realitate. Insă, o abordare dinamică și deschisă a acestei evidente este implicarea rețelelor de socializare și a spațiului digital în procesul de învățare. Astfel, începând cu anul 2012 mi-am creat un blog profesional și am început să lucrez cu elevii pe conținuturi digitale. Simultan, am început să utilizez Facebook și Twitter în scopuri legate de educație și nu numai, în ideea că timpul și spatiul câștigat în comunicarea matematică cu elevii este unic și ireversibil. Din dușmanul învățării, rețeaua de socializare a devenit astfel adjuvantul și auxiliarul „sine qua non” al educației. Astfel, flexibilitatea de care am dat dovadă a dat din nou rezultate. Mai mult, în ideea motivării și implicării, am accesat o serie de proiecte pentru elevi, proiecte care au avut rolul să ne apropie mai mult, să ne inspire, să ne contureze ca echipă. Mai mult, mi-am creat propriile mele programe pentru elevii mei, programe pe care, de asemenea, le desfășor voluntar.

Puteți vorbi despre o experiență pozitivă și despre una negativă în cariera dumneavoastră de profesor?

Aș aprecia ca pozitivă toată recunoașterea care mi-a venit din străinătate în ultimii 6-7 ani, mai ales, și aș aprecia ca negative aproape toate interacțiunile pe care le-am avut cu directori, inspectori sau colegi deranjați de premiile, renumele sau activitățile mele inovative. Din astfel de considerente am acceptat să fiu director și tot din astfel de interacțiuni sunt, la ora aceasta, legată mai mult de comunitățile internaționale de profesori decât de cele locale. Este de-a dreptul enervant să ceri permisiunea directorului de școală pentru accesul a 7 elevi veniți din toată țara să sustina faza finală a unui concurs internațional de matematică și să fii pus să consulți o procedură de nenumărate pagini și să justifici prin cereri scrise, punct cu punct, îndeplinirea mirobolantei proceduri și, mai apoi, să stai cu emoții zile în șir să vezi dacă ți se aprobă cererea, nehotărat dacă să apelezi, între timp, la altă instituție, derutat de ce impresie ar putea lăsa asupra copiilor și părinților desfășurarea concursului în alta scoală decât aceea în care ești tu profesor. Acesta este ultimul exemplu care imi vine acum în memorie și nu ar fi deloc important dacă ai fi o persoană cu timp nelimitat la dispoziție. Despre experiențele care mi-au dat încredere aș aminti, în primul rând, implicarea mea ca profesor finalizată cu rezultatele excepționale ale elevilor mei șim în al doilea rând, bucuria și împlinirea pe care am simțit-o atunci când activitatea mi-a fost recunoscută și apreciată la nivel internațional. Reamintesc câteva dintre premiile care mi-au umplut sufletul de bucurie de-a lungul timpului, fiindu-mi permanent sprijin moral și motivațional:

Top50Finalist GLOBAL TEACHER PRIZE, 2016

Varkey Teacher Ambassador, United Kingdom, 2016

Microsoft Innovative Educator Expert, United States, 2016

Global Math Project Ambassador, United States, 2017

Award, Claes Nobel Educator of Distinction, United States, 2011

Scholar, Honeywell Educator Space Academy, United States, 2012

Counselor, Leaders International, United States, 2014

Volunteer, Leonhard Euler International Charitable Foundation for Mathematics, Russia, 2014

Member, Methodology Committee, International Mathematical Olympiad Formula of Unity, Russia, 2015

Desigur, recunoașterea de cel mai mare impact a fost Global Teacher Prize, Top50Finalist, în anul 2016, premiul care m-a adus în cea mai largă și selectă comunitate mondială de profesori, finaliștii premiului Nobel al Educației, cum este numit acest recunoscut premiu. Ca urmare, am devenit membru al grupului Varkey Teacher Ambassadors și am beneficiat de burse de training pe diferite teme educaționale, fiind în contact astfel cu grupuri de profesori din întreaga lume și având acces la programe avangardiste de viziune în educație. Conferința internațională a furnizorilor privați din Orientul Mijlociu și din întreaga lume, Global Education & Skills Forum aduce laolaltă cele mai avansate minți și cele mai moderne trenduri de educație ale momentului și o recomand cu căldură tuturor profesorilor iubitori de inspirație și metode moderne în educație.

Manuela Prajea

De-a lungul timpului, ați educat atâtea generații de elevi. Puteți să ne dați câteva nume cu care vă mândriți că le-ați fost profesoară?

Într-adevăr, în 26 de ani de activitate, pot spune cu împlinire că mii de elevi au învățat matematică de la mine. Mă mândresc, deopotrivă, cu toți elevii mei și mă bucur să primesc referințe bune despre ei de la profesorii lor din facultate, părinți sau referințe primite în diferite circumstanțe formale sau informale. Este greu să selectezi câteva nume din atâția copii minunați pe care i-am avut elevi și care au cariere frumoase în domeniul în care activează, domeniu legat mai mult sau mai puțin de matematică, deși este impropriu spus pentru că relativ la rațiune, gândire critică, logică, matematică, capacitate de analiză, sinteză, relaționare, modele și scheme mentale, de memorare sau de creație, exercițiul și învățătura matematica sunt de referință, indiferent că ești astăzi bancher, doctor, artist, judecător, politician sau profesor. Imi reamintesc cu bucurie de olimpiadele internaționale de matematică și de Andrei Bogdan Ungureanu, absolvent Princeton și care trăiește în SUA, de Alina Popescu, absolvent Harvard și care trăiește acum în SUA, Bucur Claudia – Italia, Bogdan Togoe – Dubai, Trocan Irina, Murgan Mihai, Irina Bolocan, Nuta Flavius, Puican Tiberiu, Cristian Priboi, Daniel Boboiceanu, profesor de matematică astăzi și exemplele ar putea continua. Imi pare rău că nu îi pot enumera pe toți elevii mei alături de care am fost vreme de 8 ani pe perioada gimnaziului și apoi a liceului, cert este că toți sunt absolvenți de instituții de învățămant superior în țară sau în străinătate.

În ceea ce privește misiunea școlară și relația profesor-elev, ce ne-ați putea spune în privința generațiilor actuale? Observați schimbări radicale din punct de vedere al mentalității și disciplinei?

Toată lumea dă exemple țări precum Finlanda și Singapore, cu modele eficiente de educație, aducând în prim plan nivelul de pregătire al elevilor. Ceea ce vreau să spun este că, în aceste țări, profesoratul este una dintre cele mai atractive și mai bine plătite joburi. Drept urmare, selecția este foarte riguroasă, astfel că doar cei mai competitivi tineri ajung să fie profesori. Iar profesorul se bucură de respectul întregii societăți, ceea ce ridică automat credibilitatea și impactul pe care profesorul îl are în fața tinerilor.

În Romania, decredibilizarea permanentă a educației și educatorului a dus la îngreunarea misiunii pe care acesta o are cu elevii. Scăderea respectului pentru profesor și școala a îndepărtat noile generații de elevi de disciplină și educație. Profesorul, singur impotriva a sute de elevi și părinți care reclamă doar drepturi (dar nu și obligații) este departe de a impune autoritatea de odinioară a învățării. Misiunea lui este foarte grea astăzi și fiind relativ singur în acest demers educațional, el a învățat să se adapteze vremurilor: fiecare după concepție, putere de adaptare și viziune.

Relația cu elevii și părinții este dificilă și nu de puține ori am constatat faptul că respectul pentru educație, școală sau profesor vine din familie. În ceea ce mă privește, atunci când respectul nu a existat, mărturisesc faptul că am renunțat să mai imi sacrific timpul liber și orele de odihnă pentru persoane care nu apreciază efortul depus. Dacă vrem educație, trebuie să respectăm școala. Iar dacă vrem performanță, trebuie să respectăm profesorul. Dacă vrem un viitor mai bun, trebuie să ne gândim mai profund ce și cum educăm, de ce educăm. Mai presus de orice profesionalism și de orice olimpiadă, ar trebui sa învățăm să creștem cetățeni integri, oameni integri, colaborativi și empatici, caractere puternice dar și flexibile, persoane active și interesate de aportul personal adus pentru crearea unei lumi mai bune sau a unei comunități mai bune: altfel, degeaba educăm olimpici, de exemplu, dacă nu îi învățăm să fie oameni și cetățeni buni. Ideea educației formale nu ar trebui să fie subjugată doar realizării în plan personal al copilului, cum indeobste s-a înțeles în ultima vreme. Rolul școlii nu rezidă doar în echiparea elevilor cu abilitatile economice necesare pentru a duce ei înșiși o viață mai bună, iar profesorul nu este un fel de doică personală plătită de stat să crească copiii părinților. Rolul educației formale este mult mai generos: educăm elevii să devină cetățeni buni capabili să construiască un viitor mai bun pentru țară, o lume mai bună, o societate și o comunitate în care ei să își împlinească potențialul aducându-și personal contribuția la această creștere. Olimpicii (și nu numai ei) sunt de interes atâta vreme cât performanța lor se revarsă, peste ani, în binele pe care îl dăruiesc celor din jur… și ma refer aici la binele adus societății și comunității. Altfel, degeaba au fost olimpici și degeaba s-a investit în ei: ceea ce contează pe parcursul unei vieți nu este contabilizat de numărul de diplome din perioada în care ai fost elev, ceea ce cu adevărat contează este ceea ce poti să dăruiești celor din jur de-a lungul vieții tale.

Referindu-mă concret acum la relatia mea cu elevii, pot spune că în ultimii ani am învățat să mă apropii mai mult de elevi, de toți în ansamblu și de fiecare în parte, să colaborez mai mult cu părinții și să fiu eu un al treilea părinte de multe ori, să îi implic în activități și proiecte care promovează matematica, să desfășor programe interdisciplinare, să particip cu ei în programe sau tabere internaționale de matematică sau interculturale. În schimb, le-am cerut implicare, standarde ridicate și respect. Desigur, este vorba de mult voluntariat în tot ceea ce am amintit, dar aceasta a fost calea mea și am găsit resursele de timp și spațiu, financiare sau emoționale de a îndeplini toate aceste activități, proiecte și programe. De fapt, întregul meu timp liber și întreaga viață, aș putea spune acum, a fost în slujba copiilor, școlii sau educației, angajament care necesită o serie de sacrificii (inclusiv personale).

Dați-ne un motiv pentru care a rămâne în România este alegerea potrivită și unul pentru care a părăsi România este cea mai bună alegere …

Cred că este opțiunea fiecăruia astăzi de a ramane în țară sau de a părăsi țara, opțiune pe care generația mea nu a avut-o la vremea respectivă. În opinia mea, această decizie și alegere este oportună la început de drum. În plus, nu aș putea să vorbesc din experiențe pe care nu le-am trăit. Dacă nu aș fi reușit să supraviețuiesc în țară, cu siguranță aș fi plecat pribeag în țări străine, așa cum au plecat și alți români. Dacă aș fi acum la început de drum și aș avea oportunități de carieră, probabil aș pleca în căutarea eficienței, respectului și a civilizației: probabil că nu aș accepta obtuzitatea, piedicile și luptele decadente care se practică în colectivitățile umane. Acum însă, privind retrospectiv, am constatat că aceste adversități nu iți schimbă ființa, ci din contră, întăresc și aduc la suprafață ceea ce era puternic și indivizibil în interiorul ființei tale. Dacă am o neîmplinire astăzi… este aceea că, vrând-nevrând, a trebuit să irosesc timp și energie să demolez bietele forțe potrivnice în loc să construiesc în acel răstimp. Altă cale însă nu a fost. Pentru mine, România este acum țara, casa, slujba și familia mea.