- Cum ati ajuns sa deveniti psihoterapeut, dupa o cariere lunga in marketing si vanzari? De ce aceasta alegere?
Psihologia a fost prima mea opțiune încă de când eram în liceu și urma să aleg facultatea. Nu știam atunci ce perspective mi-ar oferi psihologia așa că am ales, condusă de rațiune, o facultate cu profil economic.
Peste ani această prăpastie între ce am vrut și ce am făcut m-a bântuit mult timp și nu-mi dădea pace. An de an am avut imboldul să mă înscriu din nou la facultate.
Într-un final am decis să fac pasul, nu aveam neaparat intenția să îmi schimb traseul profesional ci pur și simplu să îmi sting acea neîmpăcare cu mine. Numai că odată intrată în această horă, orizontul de pregătire s-a deschis foarte mult și m-a pus în fața deciziei de a alege unde să îmi investesc timpul și energia.
- Care sunt programele pe care le dezvoltati si cui se adreseaza ele?
În prezent lucrez cu pacienții diagnosticați oncologic, pentru ei susțin programe de suport psihic și emoțional dar și de auto-cunoaștere. Este un domeniu foarte vast și solicitant.
Pe de altă parte mai am o zonă de interes unde am observat că sunt nevoi și căutări, respectiv orientarea vocațională. Întâlnesc la tot mai mulți oameni acest punct sensibil de a se simți rătăciți din punct de vedere profesional. Deși există o profesie și un job cu un venit mulțumitor, ar mai fi un ceva, un “nu știu ce” pe care îl caută.
Fiecare om are această latură vocațională, la unii rămâne în stare latentă, la alții iese la suprafață. Cert este că vocația se “rotunjește” ca urmare a unor căutari interioare, prin întoarcerea către sine. Adesea oamenii se uită la ce este pe piața muncii și ce pot alege de acolo conform cu așteptările și abilitățile lor. Dar drumul vocațional este exact invers, te uiți în tine și vezi ce poți de acolo pune pe piață.
- Va rog sa ne detaliati ce implica aceste programe si care sunt rezultatele obtinute.
Cu pacienții diagnosticați oncologic depinde foarte mult de stadiul bolii în care se află. Dacă se găsesc la început și/sau pe parcursul tratamentului atunci este nevoie de mult suport, de acel sprijin emoțional necesar în primul rând pentru a accepta condiția în care se află. Este o perioadă foarte dificilă și cu toții trec prin faza de negare, de a refuza ce li se întâmplă.
După ce depășesc această fază a negării, se poate lucra și pe auto-cunoaștere. Nu-i pacient oncologic care să nu se frământe la întrebarea “de ce tocmai eu?”.
Rezultatele urmărite sunt în primul rând de a le reda încrederea și speranța de viață. Invariabil, după un astfel de diagnostic, viața se schimbă radical. Depinde foarte mult de factorul psihic și emoțional dacă schimbarea tinde către evoluție sau nu.
Dintr-un astfel de program au de câștigat nu doar pacienții dar și aparținătorii și societatea în sine. Cu cât revenirea la viață este mai integrată, cu atât un astfel de om redevine productiv și util comunității sale.
- Care au fost cele mai mari provocari in procesul de formare ca psihoterapeut si care sunt ele acum cand puneti in practica?
Formarea ca psihoterapeut este una de termen lung, se întinde pe ani de zile și trebuie împletită cu propriul proces de auto-cunoaștere și igienă psihică și emoțională. Terapeutul nu este doar un specialist care deține un portofoliu de instrumente și tehnici ci și un model de viață, clientul se așteaptă să vadă în terapeut puterea exemplului. Este terapeutul ceea ce predică?
În practică, când lucrezi cu aspecte atât de sensibile ale oamenilor, este necesar să poți să distingi ceea ce îți aparține ție, ca om în primul rând care joci rolul de terapeut, și ceea ce aparține clientului. Sunt lucruri ce țin de finețe care se dobândesc doar ca urmare a unui proces profund de auto-cunoaștere. Școala te învață lucruri dar nu îți spune cine ești tu, ca om.
- Ce parere aveti despre prejudecatile create in jurul acestui domeniu, referitor la, poate inutilitate sau la asocierile gresite dintre psiholog si psihiatru?
Astfel de prejudecăți sunt “firești” în contextul unei lipse de educație și informare. Iar această educație și informare trebuie făcută de specialiști, de fiecare în parte de la nivelul său dar și de comunitățile și organizațiile profesionale.
În ultimii ani oamenii s-au deschis destul de mult chiar dacă încă sunt multe controverse. Pe măsură ce au accesat astfel de servicii și au sesizat că există beneficii, lucrurile se schimbă. Însă depinde foarte mult de experiența clientului, dacă a fost una bună atunci va vorbi frumos și va recomanda și altora.
Asocierile acestea între psiholog și psihiatrul trebuie delimitate pentru că deși cele două profesii se intersectează, totuși răspund diferit la nevoile oamenilor.
În orice caz, un psiholog nu poate înlocui competențele psihiatrului și de fapt diferența între cele două profesii constă în gradul afecțiunii. Psihiatru lucrează cu bolile psihice în vreme ce psihologul face profilaxia bolii psihice.
- Care credeti ca sunt perspectivele de viitor in acest domeniu si care sunt obiectivele dumneavoastra?
Eu sunt convinsă că aceste perspective depind în mare măsură de modul în care specialiștii își vor pune oferta lor pe piață, totodată de modul în care vor comunica avantajele și beneficiile acestui domeniu. Cererea va crește pe fondul înțelegerii utilității acestor servicii iar ca să dovedești utilitatea, trebuie să te asiguri că oferi calitate.
Obiectivele mele vizează să dezvolt ceea ce am început deja să fac, pe de-o parte în domeniul oncologic, pe de altă în orientarea vocațională care trece prin cunoașterea de sine.
Din fericire formarea mea in psihoterapia Gestalt este foarte generoasă în ceea ce privește mediile creative de lucru aplicativ. Îmi permite să fiu maleabilă și să mă pliez după modul în care clientul este receptiv.
