Scriitoarea britanică Jo Callaghan reușește să împletească cu succes o carieră literară cu una în domeniul științelor. Autoarea romanului Dispărut într-o clipă publicat de Editura TREI și distins cu premiul pentru cel mai bun roman polițist la Festivalul de la Harrogate este totodată și strateg principal în cercetarea privind impactul inteligenței artificiale asupra forței de muncă. În romanul de debut, experiența sa profesională se împletește cu propria poveste de viață, într-o perspectivă unică asupra viitorului: o lume în care AI schimbă regulile jocului, dar unde adaptabilitatea și puterea de a rămâne umani sunt lucrurile care contează, până la urmă. Jo Callaghan propune un cuplu inedit de detectivi. Nu unul bun și altul rău – ca în formula clasică – ci unul uman și un altul care funcționează pe bază de inteligență artificială. Povestea criminalistei Kat Frank și a șarmatului Lock, detectivul AI, marchează un punct de cotitură în istoria romanului polițist. Într-un dialog sincer, cu multe referiri la viața personală, Jo Callaghan vorbește, în exclusivitate, despre reziliență, carieră și literatură, despre cum să transformi durerea în forță și despre rolul esențial al oamenilor într-o eră dominată de tehnologie.
C&B: Bună, Jo Callaghan și mulțumim pentru interviu! Dispărut într-o clipă propune o idee foarte interesantă – un cuplu de detectivi jumătate uman, jumătate bazat pe algoritmi, cu inteligență artificială. De obicei, literatura o ia înaintea realității! Crezi că vom vedea curând detectivi lucrând împreună cu AI pentru combaterea criminalității?
Jo Callaghan: Mulţumesc! Deja o fac. Poliţia din Marea Britanie şi din alte ţări se foloseşte de inteligenţa artificială în lupta împotriva criminalităţii, fie că e vorba de tehnologie de recunoaştere facială, de algoritmi meniţi să prevină sau să reducă activităţile ilegale sau de analiză de date în context criminalistic. Ce am făcut eu a fost să preiau multe dintre diversele aspecte ale inteligenţei artificiale folosite în activitatea de investigaţie şi să-mi imaginez că s-ar putea contopi în Lock, care este EDIA (entitate detectiv cu inteligență artificială).
C&B: Cum s-a născut ideea unui detectiv care este o entitate dotată cu AI? Ce personaj a fost mai greu de scris – Lock sau partenera lui, Kat Frank?
Jo Callaghan: Îmi doream de ceva vreme să scriu un roman poliţist, dar e o piaţă suprasaturată, aşa că mă chinuiam să găsesc un concept original. Apoi, în profesia mea de zi cu zi, analizam impactul inteligenţei artificiale asupra pieţei muncii (dacă AI-ul va ajunge să înlocuiască radiologii la un moment dat şi ce ar însemna acest lucru pentru întreaga echipă) şi mi-am zis: oare ai putea să ai un detectiv AI? M-am documentat un pic şi am descoperit că poliţia experimenta deja cu algoritmi şi tehnologii bazate pe inteligenţa artificială, cum ar fi cele de recunoaştere facială sau strategii predictive (asta se întâmpla prin 2017). Desigur, asta ridică o mulţime de întrebări – oare o astfel de abordare ar putea duce la eficientizarea activităţii poliţieneşti, susţinută de probe concrete sau riscăm să pierdem străfulgerări de intuiţie şi nuanţele, în lipsa discernământului uman? M-au fascinat aceste dezbateri şi m-am entuziasmat când am realizat că ar fi strategia perfectă de a scrie un roman poliţist incitant, care explorează totodată ce înseamnă să fii om.
Lock a fost, categoric, personajul cel mai greu de scris, deoarece a trebuit să găsesc un mod de a reda cum ar „gȃndi” şi vorbi o maşinărie ghidată de logică şi algoritmi, dar care să evoce îndeajuns fiinţa umană spre a ridica în mintea cititorului întrebarea în ce măsură Lock ar putea căpăta mai multe caracteristici umane, fără să pară prea rigid sau neverosimil. Interesant, abilităţile conversaţionale ale unora din modelele lingvistice de mari dimensiuni au evoluat atȃt de rapid, încȃt abilităţile lui Lock în acest sens nu mai par o pură speculaţie, cum păreau pe vremea cȃnd am scris cartea.
C&B: Motto-ul romanului spune că „există la fel de mult mister în legătură cu gândirea unei mașinării, precum cu cea a unei ființe umane”. De ce ai considerat că acest citat este reprezentativ pentru roman?
Jo Callaghan: O întrebare excelentă! Ȋmi place foarte mult acel citat, aşa că mă bucur că îl menţionezi. L-am ales deoarece se dezbate acerb dacă inteligenţa artificială va putea vreodată să-şi dezvolte o conştiinţă proprie, dar adevărul e că, de fapt, nu înţelegem ce este conştiinţa, cum se poate dobȃndi sau pierde.
Putem emite judecăţi cu privire la ceilalţi pe baza unor comportamente, dar nu putem şti niciodată ce se petrece în mintea altcuiva. Există o scenă în roman în care Lock îi spune „condoleanţe” lui Kat. Ea e gata să-i respingă spusele, presupunȃnd că e doar o formulă pe care o reproduce, ceva ce a învăţat că se spune în acest context. Dar apoi se opreşte şi se întreabă: oare nu asta facem cu toţii? Nu asta fac prietenii ei cȃnd îi trimit sms-uri similare?
Voiam să subliniez faptul că se discută mult despre capacitatea de învăţare automată a AI-ului, dar că oamenii învaţă într-un mod foarte similar. Ȋn romanele viitoare apare şi un copil mic, deoarece am vrut să compar şi să schiţez paralele între modul cum învaţă Lock şi modul cum învaţă copilul. Mă fascinează aceste întrebări şi cred că din acest motiv îmi place aşa mult să scriu aceste cărţi.
C&B: Te aşteptai ca Dispărut într-o clipă să aibă un succes atât de mare?
Jo Callaghan: Chiar nu! Scriam de 13 ani la momentul respectiv, fără succes. Am scris cinci cărţi pentru copii şi adolescenţi şi fiecare proiect a fost respins de editurile din Marea Britanie. Practic mă dădusem bătută. Dar, după moartea soţului meu, m-am hotărȃt să scriu acest roman ca să-mi iau gȃndul de la doliu şi să mă motivez să merg înainte, de dragul copiilor. Din acest motiv, Kat Frank este o văduvă între două vârste care revine la lucru după moartea soţului ei, deoarece prin experienţa asta treceam la acel moment. N-am scris cartea cu ideea s-o public, dar pȃnă la urmă, am fost convinsă s-o trimit editurilor. Chiar şi atunci eram foarte relaxată, deoarece pentru mine îşi îndeplinise deja scopul, acela de a mă ţine în viaţă. Aşadar, tot ce a venit după a fost un bonus.
După atȃţia ani de proiecte respinse, a fost foarte straniu să văd mai multe edituri întrecȃndu-se s-o publice şi apoi să cȃştige mai multe premii importante pentru proză poliţistă şi să ajungă pe lista bestseller-urilor din Sunday Times! Sper ca romanul să fie apreciat şi de cititorii romȃnii şi sunt foarte încȃntată că a fost publicat şi în Romȃnia.
C&B: În calitate de strateg principal în cercetarea privind impactul viitor al inteligenței artificiale și al genomicii asupra forței de muncă, cum crezi că ar trebui să se adapteze societatea și sistemele educaționale la transformările inevitabile pe care le va aduce adoptarea tot mai largă a AI?
Jo Callaghan: Am învăţat în munca mea că singura certitudine cu privire la viitor este că toate previziunile se vor dovedi greşite. Dar lucrurile se schimbă într-un ritm mult mai alert şi la o scară mult mai mare ca oricând, aşa că va trebui să acceptăm cu toţii o lume în care suntem deschişi învăţării pe parcursul vieţii. Ideea că ai putea să faci o şcoală sau o facultate şi să te califici pentru un anumit post la 18 sau 21 de ani şi apoi să lucrezi 40 de ani în domeniul respectiv nu mai e valabilă de mult. Cu toţii va trebui să învăţăm constant, să ne adaptăm şi să fim flexibili în cum aplicăm şi ne dezvoltăm abilităţile. Provocarea va fi să identificăm unde putem noi, oamenii, să aducem contribuţia cea mai valoroasă – probabil la nivelul relaţiilor, încrederii, discernământului şi gândirii holistice/de ansamblu, dar şi să ne definim mai limpede ce valorizăm NOI. De exemplu, ce înseamnă pentru noi să trăim bine, ce vrem să facem în afara programului de lucru şi cum ne asigurăm că AI-ul susţine, în loc să submineze acest ideal. Trebuie să revendicăm puterea de decizie şi să ne modelăm proactiv viitorul, în loc să lăsăm pur şi simplu să ni se întâmple lucruri.
C&B: Vorbind despre abilitățile viitorului: ce competențe crezi că vor deveni esențiale în următorii 10–20 de ani?
Jo Callaghan: În viitor, flexibilitatea şi adaptabilitatea vor fi esenţiale, ca şi capacitatea de a trăi şi munci într-un context incert, în care multe lucruri sunt în continuă schimbare. Dar, pe de altă parte, cred că într-un astfel de scenariu, punctele fixe devin încă şi mai importante. Fiinţele umane sunt animale sociale, ne place să interacţionăm. Din cauza asta, atât de mulţi oameni merg la festivaluri de carte sau de muzică sau la convenţii gen Comic Con. Oamenii adoră arta, le place să creeze lucruri, să formeze legături. Aceste adevăruri cu privire la noi vor dăinui, aşa că sunt mai optimistă decât alţii cu privire la domeniile artistice.
C&B: Tot în calitate de specialist în domeniu – dacă e foarte posibil ca AI să se partenerieze cu oamenii în anchete ale poliției, crezi că e posibil și să înceapă să scrie romane poliţiste?
Jo Callaghan: Sunt sigură că o face deja. Întrebarea nu e dacă inteligenţa artificială poate scrie un roman poliţist (poate) – întrebarea e dacă oamenii vor vrea să citească aşa ceva. Înclin să cred că unii vor vrea – întotdeauna a existat cerere pentru ficţiune care urmează un anumit şablon. Dar filmele şi cărţile care au cel mai mult succes sau schimbă paradigma sunt cele care ajung la inimile oamenilor, cele care transcend genul spre a dezvălui un adevăr despre condiţia umană. Scriem şi citim poveşti spre a ne reaminti că a mai simţit cineva ce simţim noi – că, în fond, nu suntem singuri. Particip la festivaluri literare tot timpul şi, ca şi în acest interviu, oamenii vor să ştie cine sunt, de ce am scris cartea, care e povestea MEA. Cred că cititorii îmi apreciază cărţile pentru că ştiu, pe undeva, că sunt inspirate din propria mea experienţă şi că există o conexiune între noi când le citesc şi mai ales când îşi împărtăşesc gândurile cu mine. Cel puţin aşa îmi place să cred.
C&B: Kat și Lock sunt un cuplu irezistibil, cu care abia așteptăm să ne reîntâlnim! Poți să ne oferi câteva hinturi din volumul viitor?
Jo Callaghan: Mulţumesc! Volumul al doilea se numeşte Leave No Trace şi aici Kat şi Lock au parte de primul caz în timp real, în care cadavrul unui bărbat este descoperit răstignit pe Vȃrful Judd, cu urechile tăiate. Pe măsură ce apar mai multe cadavre de bărbaţi răstignite, poliţia lansează un avertisment extraordinar adresat bărbaţilor din zonă: să evite băutele la cȃrciumă, să nu mai umble singuri noaptea tȃrziu şi să anunţe întotdeauna un prieten unde sunt. Ȋn toiul unei isterii mediatice, Kat şi Lock trebuie să colaboreze spre a dezlega misterul şi a preveni o nouă crimă.
Tocmai am terminat de scris volumul 4 (ultimul din serie). Lock este capabil să înveţe, aşa că întrebarea pe care încerc s-o explorez de-a lungul seriei este cȃt de mult poate să înveţe şi ce se întȃmplă pe măsură ce evoluează…
Interviu realizat de Fabrica de PR pentru revista Careers & Business
Foto credit Edward Moss
