Chiar, ce mai face Bogdan Hrib?

Bogdan HRIB s-a născut și trăiește în București. Desigur, atunci când nu călătorește la un târg de carte sau la o conferință științifică. A absolvit Universitatea Tehnică de Construcții în 1991, dar nu a profesat nici măcar o zi. Și-a urmat mai vechea pasiune pentru fotografie și a lucrat în presa românească la începutul anilor ’90. În 1993 s-a numărat printre fondatorii editurii Tritonic și de atunci a rămas editor de carte. La începutul anilor 2000 a debutat cu un roman polițist și de atunci a mai scris încă șapte. În prezent este lector univ. dr. la Facultatea de Management a SNSPA București și coordonator al departamentului Tritonic Academic Books. Are numeroase articole și a susținut conferințe despre piața de carte din România și din lume. Nu uită nici de pasiunea pentru crime fiction – tot la Tritonic Books coordonează și colecția Mystery & Thriller. Și acum… lucrează la un nou roman și finalizează un doctorat despre noi tipuri de afaceri în industria cărții.

C&B: Fă o descriere a activității tale!

Bogdan Hrib: Aș zice că e greu să fac această descriere pentru că sunt destul de multe activități care par diferite… De fapt nu e foarte complicat: sunt ca o mașină care rulează pe o autostradă cu patru benzi: familia și prietenii, pasiunea pentru scris și citit, munca de profesor și munca de editor de carte. Semnalizez atent și trec (cu viteză regulamentară!) de pe o bandă pe alta. Câteodată mai frânez… așa, ca-n viață. Deocamdată am reușit să le gestionez pe toate patru. Nu în mod egal, cu unele poticneli, dar oarecum armonios și destul de echilibrat.

C&B: Cum sună povestea evoluției tale?

Bogdan Hrib: Nu știu dacă are un anumit sunet. Poate că (ufff, sunt lipsit de modestie) e un fel de simfonie… Am mers pe drumurile care mi-au făcut plăcere și în care am crezut, chiar dacă uneori satisfacțiile au fost victorii a la Pirus. În 1991, imediat ce am terminat facultatea, am dorit să-mi împlinesc pasiunea pentru fotografie și am lucrat în presă. După o vreme au apărut dezamăgirile și chiar dacă pasiunea pentru fotografie s-a păstrat, a făcut un pas în spate și literatura a preluat prima poziție. Din 1993, sunt editor de carte pentru Tritonic –  editez manuscrisele altora și mă bucur la apariția fiecărei cărți de parcă ar fi a mea. Apoi în anii 2000, visând la o colecție puternică de literatură polițistă în care să nu am doar traduceri, ci și autori români, editorul Hrib s-a gândit să-l inventeze pe autorul Hrib. Nu era chiar din nimic, în adolescență mai pusesem cuvinte pe hârtie, apoi în studenție vizitasem de câteva ori cenaclul SF „Solaris” de la Casa Studenților. Și așa a apărut în 2006 primul roman „Filiera grecească” în care l-am pus la treabă pe Stelian Munteanu, de atunci încoace personajul meu principal în șase romane. Mă rog, ca să fiu sincer, primul volum publicat a fost o carte cu rețete de salate, un volum epuizat de mult pe care mi-aș dori să-l republic, dar n-a fost niciodată timp. Mă ocup de câteva zeci de titluri anual… nu prea mai am vreme de gastronomie, deși (poate că asta ar fi o constantă a activității mele profesionale) întotdeauna există o soluție prin care să împaci mai multe pofte, pasiuni, plăceri, pentru că așa a apărut volumul colectiv (cu povești polițiste) cu titlul „Gastro Noir”. Și ziceam că o pasiune veche răsare la un moment dat din nou: am obținut un doctorat în media și cinematografie despre fotojurnalismul din România. Iar în 2018 am publicat un volum despre cărți: „Editor de unul singur. Management în industria cărții”. Așadar pasiunile au rămas aceleași, cum am zis mai sus, trec de pe o bandă pe cealaltă și, pe rând, fiecare dintre ele, are momentul ei de primadonă.

C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?

Bogdan Hrib: Nu știu ce ar trebui să răspund la o întrebare despre viziuni. Am crezut și cred în familie și prieteni, în educație prin documentare și experință personală trăită. Întotdeauna au fost piedici și drumuri care păreau că se înfundă. Poate că în copilărie și adolescență am crezut că viața e o cursă lungă, dar fără mari obstacole. După 1989, când m-am ciocnit cu ceea ce numim capitalism și economie de piață, am aflat că nu e totul idee, oportunitate și muncă, am aflat că mai există șomaj și crize…  Și oboseală, stres și oameni care dezamăgesc, și lăcomie și prostie. Am pornit (ca toți tinerii) cu idealuri și vise călare pe norișori albi și pufoși, am învățat că vin și vremuri de furtună, cu fulgere și ploaie. Scuze, am devenit patetic, dar cumva sper că am răspuns.

C&B: Care sunt principiile de viață și activitate pe care le folosești?

Bogdan Hrib: Încerc să fac doar activități pentru care în prealabil m-am pregătit. Dacă intenționez să încep ceva nou… atunci am nevoie de multă documentare, fie că e vorba de un curs la universitate sau un nou roman. Pentru fiecare curs citesc multe lucrări și îmi adaptez discursul din mers discutând cu studenții, iar în zona literară nu evit niciodată să cer sfatul unui specialist dacă nu știu de unde să apuc o acțiune sau o situație. Romanele polițiste au cititori foarte serioși și foarte bine documentați, nu-i poți păcăli. Pentru romanul „Somalia, mon amour”, a cărui acțiune se petrecea evident în… Somalia, nu am avut cum să merg acolo (în general nu scriu despre locuri pe care nu le-am văzut) și a trebuit să iau legătura cu agenții de presă africane, să le spun că sunt un scriitor interesat de zonă și să-i rog să mă ajute cu informații de la firul ierbii. Chiar dacă volumul pare pentru mulți o poveste cu pirați, iar pentru alții doar un roman de dragoste, el ascunde foarte multe articole de presă și volume de istorie. Se pare că a ieșit atât de bine atmosfera, încât am fost întrebat cum am reușit să ajung acolo… Am răspuns: am citit mult.

C&B: Crizele pandemice, economice au influențat activitatea ta?

Bogdan Hrib: Da, criza economică din 2009-2012 a avut un impact major asupra editurii. Ne-a prins cu stocuri mari în momentul în care vânzările au căzut dramatic. A fost greu să ne revenim, abia prin 2015 am simțit că plutim în siguranță. Dar a existat (gândesc acum, atunci nu eram prea sigur) și o parte bună: am renunțat la multe traduceri costisitoare și am dat o șansă autorilor români. Nu doar Tritonic, multe edituri românești s-au întors spre autorii autohtoni. Așadar chiar dacă economic am simțit o lovitură puternică, din punct de vedere cultural a fost un câștig pentru toată lumea. Dacă priviți acum în jur veți descoperi o literatură română de azi foarte, foarte bogată, indiferent dacă e vorba de poezie, proză sau teatru. Cât privește pandemia… eram pregătiți pentru o nouă criză, cu stocuri mai mici și distribuție prin librării online. Ca să fiu sincer, ne așteptam la o nouă (poate un pic mai mică decât precedenta) criză economică, dar a lovit pandemia. Chiar dacă numărul titlurilor noi editate în 2020 și 2021 s-a redus puțin, am apăsat pe pedala promovării și vânzările au fost mulțumitoare. Un studiu la care lucrez acum și pentru care am analizat peste 500 de răspunsuri la un chestionar privind, printre altele, modificarea preferințelor cititorilor în timpul și după pandemie, a scos la lumină faptul că modificările sunt minore. Adevărații cititori au aceleași pofte, chiar dacă sunt nevoiți să cheltuiască mai puțini bani pe carte, din motivele economice foarte prezente și obiective.

C&B: Ne poți povesti situații amuzante din activitatea ta?

Bogdan Hrib: Da, mă gândesc la două legate de carte. Eram la un târgul Gaudeamus de toamnă și tocmai vândusem unui cititor un exemplar frumos și cartonat din volumul (la care sunt co-autor) „Blestemul manuscrisului”; cu zâmbetul cel mai fotogenic pe buze, l-am întrebat pe respectivul domn dacă dorește și un autograf. Mi-a răspuns dintr-o suflare: „Doamne ferește, cum să-mi murdăriți cartea!” și a plecat. Am rămas cu gura căscată. Și altă poveste, poate un pic mai amară. Eram la Râșnov, într-o vară, chiar în cetate, unde într-un cort militar vindeam cărți de la Tritonic cu ocazia Festivalului de Film. Un puști însoțit de mama lui răsfoia timid volume fantasy și nu părea să se hotârască. Doamna mamă n-a mai rezistat și după vreo șapte-opt minute s-a rățoit la el: „Termină, dragă, cu prostiile astea și hai că ne așteaptă taică-tu la bere!” Nici atunci n-am avut replică, deși mi-aș fi dorit să apuc să-i ofer copilului o carte cadou.

C&B: Aveți un față un potențial client/partener sau angajator. Care este fraza cu care îl convingi?

Bogdan Hrib: Fraza e simplă: „Știu exact despre ce vorbești și poți să-ți dau o soluție completă și corectă.” Uneori însă clientul / partenerul nu prea știe ce vrea. În zona editorială, la Tritonic, m-am ciocnit de multe ori de autori care nu știau exact ce doresc să realizeze prin publicarea unui manuscris… Desigur, e doar un exemplu, dar cred că în momentul în care îți dorești ceva e bine să ai o imagine cât mai clară măcar a țintei finale. Încă o precizare: uneori soluțiile sunt triste. De exemplu: „Manuscrisul e slab, poate ar trebui să citiți mai mult pe tema asta.” Și unii se supără.

C&B: Ce sfaturi ai pentru cei aflați la început sau indeciși?

Bogdan Hrib: Cred că două sunt cele mai importante: să se formeze și să se informeze cât mai bine din surse cât mai credibile și cât mai competente și, al doilea, să se înconjoare cu oameni de la care vor avea întotdeauna ceva de aflat și ceva de învățat. Sumarizând: să fie conștienți că întotdeauna pe un anumit subiect e cineva mai bine informat și mai bine pregătit. Să afle cine e și să-l asculte, iar dacă simt ca el, să-l urmeze.

Dar vedeți, pentru a îndeplini cele de mai sus, ar trebui să avem timp pentru evaluări continue, să deținem o scală de valori bine pusă la punct și toate astea pot veni dintr-un sistem educațional de bază bine structurat.

C&B: Care este părere ta despre societate și evoluția ei?

Bogdan Hrib: Recunosc: dezvoltarea actuală a societății în general nu prea mă duce cu gândul la planificare și predictibilitate. Mi se pare că viteza pe care o are acum dezvoltarea societății poate duce în anumite momente la decizii pripite și erori majore. Cred că ar trebui să ne asumăm și pauze pentru evaluarea unor strategii mai profunde, care să implice mai mult societatea, socialul, componenta umană. Câteodată cred că avem nevoie de o nouă renaștere, pentru că în anii aceștia, în care tehnologia ne umple viața și mintea, mi se pare că uităm să fim oameni. Nu cred că trebuie să luăm doar decizii raționale, pe criterii analizate tehnic sau tehnologic, cred că sunt momente când afectul, umanul, sau, să o zic mai concret, solidaritatea umană ar trebui să încline balanța. Gândiți-vă cam ce a însemnat Renașterea pentru umanitate… artă, cultură, educație… cred că e momentul Renașterii nr. 2 și nu 2.0.