MedLife anunță finalizarea achiziției integrale a MEDSTAR, furnizor de servicii medicale ambulatorii și paraclinice din Cluj-Napoca, potrivit Economedia. Odată cu încheierea tranzacției, MEDSTAR devine parte a rețelei Sfânta Maria, brand al Grupului MedLife dedicat în principal pacienților care accesează servicii medicale în regim CAS.
Tranzacția a fost anunțată inițial în iunie 2025 și a fost finalizată la 29 ianuarie 2026, după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare, potrivit informațiilor transmise de companie.
Extinderea rețelei Sfânta Maria și continuitate locală
Citește și: MedLife lansează Longevity 100+, cel mai amplu program de testare genetică din regiune
„Finalizarea preluării MEDSTAR marchează o etapă importantă în strategia Grupului MedLife de dezvoltare a brandului Sfânta Maria. Ne dorim să construim rețele medicale puternice, cu rădăcini locale solide și cu servicii accesibile pentru cât mai mulți pacienți”, a declarat Dorin Preda, director general adjunct al Grupului MedLife.
Fondat în 2004, MEDSTAR operează în municipiul Cluj-Napoca un portofoliu format din patru clinici, un laborator, servicii de imagistică ușoară și baze de recuperare medicală. Grupul oferă servicii în peste 30 de specialități medicale, printr-o echipă de peste 200 de medici și specialiști.
După finalizarea tranzacției, echipa de management MEDSTAR rămâne alături de structura locală, cu scopul de a asigura continuitatea operațională și o integrare etapizată în rețeaua medicală Sfânta Maria. În prezent, rețeaua Sfânta Maria cuprinde peste 60 de unități medicale la nivel național.
Sursa foto: Medlife

