Fondatorul OBSwim și coinițiatorul Kzilla vorbește despre EroulMeu.ro și despre construirea Synterra, ecosistemul digital aflat în dezvoltare pentru organizațiile care lucrează cu copii, tineri și familii.
Cătălin Obretin este fondatorul și directorul Asociației Club Sportiv OBSwim, coinițiatorul festivalului Kzilla și proiectului EroulMeu.ro, un proiect cultural și digital construit în jurul storytellingului precum și fondatorul Synterra. Povestea lui începe în sportul de performanță, unde a învățat că un rezultat nu se construiește într-o singură zi, ci prin sute de alegeri mici, repetate până când devin caracter. Mai târziu, lucrând direct cu copiii, a observat că dezvoltarea lor funcționează după aceeași regulă. Un copil poate merge la școală, la sport, la un atelier cultural sau într-un proiect de voluntariat, dar fiecare dintre aceste lumi îl vede doar pentru câteva ore și doar dintr-un singur unghi. Experiențele se adună, însă rareori sunt legate într-un parcurs care să-i arate cine este, ce poate deveni și unde are nevoie de sprijin. Din această observație s-a născut visul său antreprenorial: construirea unui ecosistem care să unească aceste etape, să transforme participările izolate în progres real și să-i însoțească pe copii, pas cu pas, spre viața adultă. Nu cu promisiunea unei vieți fără greșeli, ci cu șansa de a avea repere, oameni și instrumente care să-i ajute să devină autonomi, responsabili și conștienți de valoarea pe care o pot aduce comunității.
C&B: Care este misiunea pe care v-ați asumat-o prin activitatea dumneavoastră?
Cătălin: Misiunea mea este să îi ajut pe copii să își construiască un drum care să aibă sens și continuitate.
Un copil merge la școală, face sport, participă la un atelier cultural sau la un proiect în comunitate. În fiecare dintre aceste locuri, cineva vede o parte din el. Profesorul îi cunoaște rezultatele, antrenorul îi observă disciplina și relația cu efortul, familia îi știe temerile, iar o experiență culturală îi poate scoate la lumină creativitatea. De cele mai multe ori, aceste observații rămân separate.
Am întâlnit această ruptură și în proiectele noastre. Copiii trăiau experiențe valoroase, dar după fiecare etapă păreau să înceapă din nou de la zero. Se pierdea ceea ce descoperiseră despre ei, felul în care progresaseră și, uneori, chiar oportunitatea care ar fi trebuit să urmeze.
Prin OBSwim am înțeles cât de mult pot schimba sportul, disciplina și sentimentul de progres felul în care un copil se privește. Prin Kzilla am văzut ce se întâmplă atunci când îi oferi libertatea să experimenteze, să întâlnească specialiști și să descopere domenii la care poate nu ar fi avut acces în mod obișnuit.
EroulMeu.ro duce această viziune în zona culturii, identității și explorării creative. Este un proiect aflat în dezvoltare, construit în jurul ideii că un copil poate deveni parte activă dintr-o poveste, își poate folosi imaginația și poate începe să înțeleagă mai bine cine este.
Synterra s-a născut din dorința de a crea, în timp, un fir între aceste experiențe. Un fir care să păstreze sensul drumului parcurs și să facă vizibile rezultatele, efortul, curajul de a încerca din nou și lucrurile pe care copilul începe să le descopere despre sine.
Toate proiectele noastre pornesc din aceeași convingere: un copil nu poate fi redus la nota din catalog, timpul obținut într-o cursă sau locul ocupat într-un clasament. Este important să afle ce îl motivează, ce îi place, unde se simte valoros și în ce direcție își poate construi propriul drum.
Misiunea aceasta înseamnă și acces. Există copii cu un potențial extraordinar care nu ajung la sport, cultură, mentorat sau alte experiențe educaționale pentru că nu au informația, resursele sau omul potrivit lângă ei la momentul potrivit.
Îmi doresc să contribuim la formarea unor tineri care înțeleg cine sunt, ce pot face și ce valoare pot aduce celor din jur. Pentru mine, aceasta este forma cea mai importantă de performanță.
C&B: Care este cea mai importantă problemă pe care o vedeți astăzi în domeniul în care activați și cum credeți că poate fi rezolvată?
Cătălin: Cea mai importantă problemă este lipsa continuității.
Nu ducem lipsă de oameni buni sau de inițiative valoroase. Avem școli, cluburi, ONG-uri și specialiști care produc rezultate. După încheierea unui proiect rămânem însă, de multe ori, cu o listă de participanți, câteva fotografii și un raport. Știm câți copii au venit, dar știm mult mai puțin despre ce s-a schimbat pentru ei și ce ar trebui să urmeze.
Am înțeles această limită prin Kzilla. Proiectul a ajuns la 16.400 de participanți și 63 de ateliere. Am văzut copii care, în câteva ore, descopereau ceva nou, prindeau curaj sau aveau acces pentru prima dată la o experiență diferită. Energia exista și rezultatul imediat se vedea. După eveniment era foarte greu să aflăm câți au continuat, ce aptitudini și-au descoperit sau care ar fi fost următoarea oportunitate potrivită pentru ei.
Aceeași problemă exista și în activitatea sportivă. Antrenorul avea observațiile lui, părintele cunoștea schimbările copilului, iar organizația avea date despre prezențe, programări și rezultate. Informațiile erau împărțite între conversații, tabele, documente și sisteme diferite.
Când lucrezi cu mulți beneficiari, buna intenție nu mai este suficientă. Informația se pierde, apar erori, iar prea multe lucruri ajung să depindă de memoria câtorva oameni.
La început am încercat să rezolvăm fiecare nevoie cu alt instrument: un tabel, un formular, o aplicație de programări sau un grup de mesaje. Unele funcționau pentru problema punctuală pentru care fuseseră alese, dar nu comunicau între ele. Am învățat că simpla digitalizare a unui proces slab nu îl face automat mai bun. Uneori doar mută dezordinea dintr-un dosar într-un ecran.
Din această experiență a apărut Synterra. Synterra este ecosistemul digital pe care îl construim pentru a conecta, în timp, activitatea organizațiilor cu experiențele educaționale, sportive, culturale și sociale ale copiilor și tinerilor.
Ceea ce avem în prezent este un MVP, o primă versiune funcțională prin care testăm o parte din această viziune în activitatea OBSwim. MVP-ul nu reprezintă întregul ecosistem și nici forma sa finală. Este primul pas concret prin care verificăm dacă ideea funcționează într-un mediu real.
Prima versiune este testată în fluxurile curente ale OBSwim, în relația dintre organizație, echipă, membri și familii. Urmărim dacă poate reduce erorile administrative, simplifica procesele de lucru și oferi o imagine mai clară asupra programărilor, prezențelor și activității. Deocamdată, acestea sunt obiectivele pe care vrem să le măsurăm, nu rezultate pe care le putem revendica.
Testarea ne arată ce trebuie păstrat, simplificat sau abandonat. Unele funcții pe care le consideram secundare s-au dovedit mai utile decât idei mult mai ambițioase.
Dacă această etapă produce rezultatele urmărite, pasul următor va fi testarea unor componente împreună cu alte cluburi, ONG-uri și organizații educaționale. Nu vrem să forțăm organizațiile să lucreze identic. Trebuie să vedem dacă putem construi o bază comună suficient de flexibilă pentru realități diferite.
Adevărata măsură a succesului nu este doar câți copii au trecut printr-un proiect. Este câți au mers mai departe datorită acelei experiențe, câți și-au descoperit o aptitudine și câți au găsit următoarea ușă deschisă.
Trebuie să trecem de la numărarea participărilor la înțelegerea parcursurilor.
C&B: Care este cea mai valoroasă lecție pe care ați învățat-o de-a lungul experienței dumneavoastră și pe care considerați că merită să o transmiteți mai departe?
Cătălin: Cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o este să nu las „nu-ul” altora să devină „nu-ul” meu.
Sportul de performanță m-a format în felul acesta. M-a învățat că un rezultat care nu este cel așteptat nu reprezintă o sentință. Este o experiență din care trebuie să înțelegi ce nu a funcționat și ce ai de schimbat. Unii oameni învață din greșelile altora. Eu am învățat, de cele mai multe ori, din propriile greșeli.
Kzilla este exemplul care exprimă cel mai bine această lecție. Proiectul a pornit de la o idee pe care am construit-o împreună cu Radu Mateescu. Inițial, urma să îl realizăm într-un alt context, însă lucrurile au evoluat diferit față de ceea ce ne imaginaserăm. În loc să renunțăm, am ales să continuăm pe cont propriu și să construim evenimentul în forma în care credeam.
Mai erau aproximativ două săptămâni până la data stabilită pentru eveniment. Rămăseserăm noi doi, fără cadrul inițial, fără resursele pe care ne bazaserăm și doar cu ideea în care credeam.
Ne-am uitat unul la celălalt și ne-am întrebat: „Putem să îl facem singuri?”. Răspunsul a fost „da”.
În acel moment, „nu-ul” altora a devenit „da-ul” nostru.
În două săptămâni am realizat prima ediție Kzilla, pornind aproape de la zero. Nu a fost perfect și am învățat enorm din mers, dar proiectul a crescut și a ajuns la 16.400 de participanți și 63 de ateliere.
Acest rezultat nu înseamnă că am avut dreptate în fiecare decizie. Înseamnă că am fost dispuși să ascultăm realitatea, să corectăm ceea ce nu funcționa și să continuăm fără să pierdem motivul pentru care începuserăm.
Aici este și diferența dintre perseverență și încăpățânare. Perseverența nu înseamnă să repeți aceeași soluție la nesfârșit. Înseamnă să păstrezi direcția și să ai curajul să schimbi drumul. Să asculți criticile, să recunoști când ai greșit și să reconstruiești, fără să îi lași pe ceilalți să decidă în locul tău cât valorează visul în care crezi.
Sportul m-a învățat că performanța se construiește și în zilele în care ești obosit, rezultatele întârzie, iar cei din jur îți spun că poate nu se poate. Uneori un vis cere mai mult timp, mai multe renunțări și mai multă răbdare decât ai anticipat. Nu este suficient să crezi în el astăzi. Trebuie să fii pregătit să crezi și peste cinci ani.
Am învățat însă și că perseverența nu înseamnă să pui proiectele înaintea oamenilor, indiferent de situație. Anul acesta am ales să punem Kzilla în pauză din motive personale. Familia a fost mai importantă decât un eveniment sau un obiectiv profesional.
Pauza nu înseamnă renunțare. Înseamnă să ne oprim, să înțelegem ce avem de schimbat și să revenim cu un proiect mai puternic și mai apropiat de valorile pe care vrem să le transmitem copiilor.
Lecția pe care aș transmite-o mai departe este simplă: ascultă, verifică, învață și adaptează-te, dar nu îți abandona visul doar pentru că altcineva nu îl poate vedea încă.
Iar dacă ar trebui să mă descriu printr-un singur cuvânt, aș spune fără ezitare: perseverență. Nu pentru că nu am căzut, ci pentru că am ales, de fiecare dată, să mă ridic și să continui.
C&B: Dacă ați avea posibilitatea să schimbați un singur lucru în România, care ar fi acela și de ce?
Cătălin: Dacă aș putea schimba un singur lucru în România, aș schimba felul în care construim pe termen lung.
Avem idei bune, oameni valoroși și inițiative care pornesc cu energie. Prea multe dintre ele depind însă de un singur om, de un mandat, de o finanțare sau de entuziasmul unui moment. Când una dintre aceste condiții dispare, proiectul se oprește și începem din nou de la zero.
România nu duce lipsă de începuturi. Duce lipsă de continuitate.
Schimbăm conduceri, echipe și priorități, iar odată cu ele pierdem procese, relații și experiențe care începuseră să funcționeze. În loc să îmbunătățim ceea ce există, avem tendința să ștergem și să reconstruim. Consumăm energie repetând etape pe care alții le-au parcurs deja.
Un proiect bun ar trebui să poată continua chiar dacă se schimbă omul care l-a inițiat. Un program pentru copii nu ar trebui să dispară odată cu încheierea unei finanțări. O organizație nu ar trebui să își piardă experiența atunci când pleacă un om important.
Mi-aș dori să construim cu gândul că lucrurile valoroase trebuie să reziste mai mult decât entuziasmul nostru de moment. Asta presupune procese clare, memorie organizațională, responsabilitate și răbdare. Presupune să lăsăm în urmă ceva pe care cei care vin după noi îl pot înțelege și duce mai departe.
Sportul m-a învățat că performanța nu apare după un singur antrenament. Același lucru este valabil și în antreprenoriat, educație sau administrație. Lucrurile importante au nevoie de timp, consecvență și capacitatea de a corecta fără să distrugem tot ce s-a construit înainte.
Dacă am reuși să transformăm inițiativele bune în construcții care continuă, am putea folosi mai multă energie pentru a crește ceea ce funcționează deja, în loc să reluăm mereu aceleași începuturi.
C&B: Cum putem ajuta împreună oamenii, companiile și comunitățile să se dezvolte mai bine?
Cătălin: Putem ajuta mai bine atunci când renunțăm la ideea că fiecare trebuie să rezolve singur totul.
Companiile, ONG-urile, instituțiile și comunitățile au resurse diferite. Unele au capital, tehnologie sau acces la rețele. Altele cunosc foarte bine terenul și pot spune ce funcționează în viața reală.
Cele mai bune rezultate din proiectele noastre au apărut atunci când fiecare partener a avut un rol clar. Noi am venit cu experiența directă de lucru cu copiii și cu implementarea. Instituțiile au oferit acces și legitimitate. Specialiștii au adus competență, iar partenerii privați au făcut posibilă extinderea.
Trebuie să ieșim din modelul în care compania oferă bani, ONG-ul execută proiectul, iar la final toată lumea primește un raport. O companie poate aduce expertiză, tehnologie, mentori și acces la oameni. Un ONG poate transforma o idee într-un program care funcționează. O instituție poate crea continuitate și poate duce un pilot reușit la o scară mai mare.
Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este simplă: ce rămâne în comunitate după ce proiectul se termină?
Rămân oameni mai bine pregătiți? Rămâne o soluție care poate fi folosită din nou? Rămâne o relație între parteneri sau doar o acțiune punctuală? Dacă nu rămâne nimic, probabil că nu am construit suficient de bine.
Proiectele noastre se află în etape diferite, dar fac parte din aceeași direcție. OBSwim este locul în care lucrăm zilnic cu familiile și testăm procese reale. Kzilla ne-a arătat că putem construi experiențe educaționale pentru un public numeros, iar EroulMeu.ro duce această experiență spre cultură și storytelling. Synterra este cadrul prin care vrem să legăm, în timp, ceea ce învățăm din toate aceste proiecte.
Pentru companii, implicarea socială poate deveni o investiție în oamenii și competențele de care comunitățile vor avea nevoie peste câțiva ani. Un copil care învață astăzi disciplina, empatia și responsabilitatea va duce aceste lucruri mai târziu în profesie și în relația cu ceilalți.
Parteneriatele trebuie să fie sincere. Nu toate ideile funcționează, iar unele trebuie schimbate sau oprite. Trebuie să putem spune ce a mers, ce nu a mers și de ce. Să testăm, să ascultăm și să extindem doar ceea ce și-a demonstrat valoarea.
Oamenii și comunitățile trebuie ascultați și implicați în soluțiile care îi privesc. Altfel, riscăm să construim proiecte foarte bine prezentate, dar care nu rezolvă problema pentru care au fost create.
Cred că parteneriatele bune încep atunci când fiecare spune sincer ce poate aduce și ce mai are de învățat. Noi cunoaștem problema din teren și avem un mediu real în care putem testa soluțiile. De aici trebuie să înceapă orice construcție serioasă.
Un proiect construit în jurul copiilor începe cu o idee, dar crește prin continuitate, colaborare și perseverență. Povestea lui Cătălin Florin Obretin, de la OBSwim și Kzilla la EroulMeu.ro și Synterra, arată cum sportul, educația, cultura și tehnologia pot fi conectate pentru a crea experiențe cu impact real.
