AcasăStiriProducția și logistica împing România în topul destinațiilor europene pentru investiții

Producția și logistica împing România în topul destinațiilor europene pentru investiții

România se numără printre cele mai atractive destinații din Europa pentru investiții în producție, logistică și depozitare, pe fondul interesului tot mai mare al companiilor pentru piețe competitive din regiune, potrivit unui raport realizat de Colliers și preluat de Revista Cariere. Analiza „ExCEEding Borders: CEE & Iberia: Driving Europe’s Industrial Transformation” arată că 36 dintre cele 41 de județe ale României sunt incluse în categoria regiunilor europene atractive pentru investiții industriale.

România, a treia cea mai mare piață industrială din Europa Centrală și de Est

Potrivit raportului Colliers, România dispunea la începutul anului 2026 de peste 8 milioane de metri pătrați de spații industriale și logistice moderne, dintre care aproximativ 3,9 milioane de metri pătrați se află în București. Alte 450.000 de metri pătrați erau în construcție la nivel național, inclusiv 195.000 de metri pătrați în zona Capitalei.

Conform analizei, România ocupă locul al treilea în regiunea ECE-14 după Polonia și Cehia, iar extinderea stocului este susținută de investițiile în producție, logistică și infrastructură.

Raportul evidențiază și creșterea interesului pentru clădiri industriale eficiente energetic, certificate conform standardelor ESG și adaptate cerințelor investitorilor și chiriașilor.

„Europa Centrală și de Est nu mai este privită doar ca o regiune cu potențial de creștere, ci devine tot mai mult un punct strategic pentru producția europeană. Vedem deja acest lucru în discuțiile cu investitorii, unde România apare tot mai des pe lista scurtă a companiilor care își regândesc rețeaua de producție, depozitare sau distribuție în Europa”, a declarat Victor Coșconel, Partner în cadrul Colliers.

Cererea pentru spații industriale atinge un nivel record

Potrivit raportului Colliers, cererea de spații industriale și logistice a ajuns în 2025 la aproape un milion de metri pătrați închiriați, aproape dublu față de anul precedent. Evoluția reflectă interesul tot mai mare al companiilor pentru relocarea sau extinderea activităților de producție și distribuție în România.

Analiza arată și o schimbare în structura pieței. Dacă înainte de pandemie spațiile destinate producției reprezentau mai puțin de 10% din suprafața închiriată anual, în ultimii ani acestea au ajuns să genereze cel puțin 20% din cerere, iar în 2023 și 2024 au depășit o treime din totalul contractelor.

Potrivit Colliers, această evoluție este susținută de fenomenul de nearshoring, de raportul competitiv dintre costuri și productivitate și de dezvoltarea infrastructurii rutiere.

Orașele regionale câștigă teren

Raportul arată că, deși Bucureștiul rămâne cea mai mare piață industrială din România, tot mai multe investiții sunt direcționate către orașele regionale și către zonele aflate în apropierea coridoarelor europene de transport.

În același timp, piața evoluează de la un model bazat aproape exclusiv pe logistică și distribuție către unul diversificat, în care producția, e-commerce-ul, logistica urbană și proiectele build-to-suit contribuie semnificativ la dezvoltare.

Investitorii favorizează proiectele sustenabile

Potrivit raportului Colliers, România continuă să fie competitivă și din perspectiva indicatorilor de piață. Rata de neocupare este de aproximativ 5%, iar chiriile pentru spațiile industriale moderne variază între 4,5 și 5 euro pe metru pătrat pe lună.

În plus, randamentele investiționale pentru proiectele prime sunt estimate la aproximativ 7,75%, peste nivelurile înregistrate în Cehia sau Slovacia.

Analiza evidențiază și faptul că dezvoltatorii și investitorii acordă o atenție tot mai mare criteriilor ESG, clădirile eficiente energetic și dotate cu soluții precum panouri fotovoltaice înregistrând un interes mai ridicat și rate de ocupare superioare.

România poate ajunge la 12 milioane de metri pătrați de spații industriale

Raportul Colliers evidențiază și rolul României în noua hartă industrială a Europei, în special pe coridorul dedicat industriei vehiculelor electrice și electronicelor, care leagă Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, vestul României și Bulgaria.

Consultanții estimează că, dacă actualele tendințe se mențin, România ar putea ajunge la un stoc de 10–12 milioane de metri pătrați de spații industriale și logistice moderne până la finalul deceniului.

Potrivit Colliers, ritmul de dezvoltare va depinde însă de investițiile în infrastructura rutieră și feroviară, disponibilitatea terenurilor, capacitatea rețelelor de energie și predictibilitatea cadrului economic și fiscal.

Sursa foto: vitaliiborkovskyi/ magnific.com

Helerman Teodora
Helerman Teodora
Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT