Într-un interviu pentru Careers & Business, Ștefania Furceanu, fondatoarea Vitamina Marketing și expert în marketing medical, vorbește despre parcursul său profesional, provocările antreprenoriatului și modul în care etica, empatia și educația pot construi branduri medicale puternice și durabile.
Ștefania Furceanu, Fondatoarea Vitamina Marketing și Medical Marketing Expert, este o voce proeminentă în comunicarea medicală din România, cu peste 13 ani de experiență în marketing și PR și o viziune construită pe etică, empatie și educație – valori pe care le transformă în campanii strategice, podcasturi relevante și parteneriate de încredere cu medici și branduri din sănătate.
C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
Ștefania Furceanu: Un moment definitoriu pentru mine a fost tranziția de la viața corporatistă, unde am învățat rigoarea, planificarea și brandingul de nivel înalt, către antreprenoriat – un drum care m-a pus față în față cu libertatea de viziune, dar și cu provocările unui business pe cont propriu. De la nesiguranța primelor luni până la a avea clienți aliniați cu valorile mele – etică, educație și empatie – fiecare etapă m-a obligat să am o viziune mai clară în misiunea mea și mai exigentă în construcția echipei, în selecția colaboratorilor și în livrarea unor campanii impecabile. Antreprenoriatul în domeniul medical nu înseamnă doar strategie și execuție, ci un angajament constant față de încrederea pe care pacienții o acordă medicilor – iar noi, ca agenție, onorăm această responsabilitate în fiecare zi.
C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Ștefania Furceanu: Da. A fost mereu dorința de a face lucrurile în felul meu, fără compromisuri și fără artificii care nu construiesc sănătos. Iar în marketingul medical, acest principiu devine și mai important: aici nu e loc de scurtături sau promisiuni goale. Îmi doresc ca fiecare proiect pe care îl semnez să aibă o fundație solidă, etică și sustenabilă, pentru că un brand medical nu se clădește cu ”trucuri”, ci cu încredere, consistență și grijă pentru pacient. Visul meu e ca profesioniștii din sănătate să înțeleagă că marketingul nu înseamnă doar vizibilitate, ci și responsabilitate – și că brandurile medicale cu adevărat longevive sunt cele construite cu răbdare, adevăr și claritate.
C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
Ștefania Furceanu: La început, am avut destul de puțină încredere că pot concura cu agențiile mari – cele cu renume, cu istoric solid și portofolii impresionante. Dar iată că timpul – și anul acesta se împlinesc 7 ani de Vitamina Marketing – mi-am dovedit că perseverența mea de a trata fiecare client cu responsabilitate, responsivitate și know-how personalizat a contat. Multe branduri din sănătate au înțeles că succesul în marketingul medical nu înseamnă doar cifre sau campanii pompoase și costisitoare, ci relații de încredere, creativitate, claritate în mesaj, responsabilitate în comunicare și coerență și consecvență pe termen lung.
M-am transformat într-un profesionist sigur pe viziunea sa, care a învățat că în această industrie nu câștigă cine face cel mai mult zgomot, ci acela care livrează constant, cu simț de răspundere și integritate. Am crescut împreună cu multi dintre clienții mei și sunt recunoscătoare că am putut construi un business care nu vinde iluzii, ci construiește reputații solide și durabile.
C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
Ștefania Furceanu: Cred că ar spune că sunt omul care nu se dă înapoi de la nicio provocare. Chiar o colegă mi-a zis la un moment dat: „Ești o persoană ambițioasă care transformă orice task dificil într-o ocazie de învățare. Motivezi oamenii pentru că le oferi libertate și curaj să încerce idei îndrăznețe, fără să pui presiune dacă nu ies perfect din prima. Important e că învățăm și mergem mai departe.”
Vorba mea preferată — „Ne ținem de plan, nu de mood” — a devenit, cumva, motto-ul nostru de echipă. Sunt omul care vine cu soluții atunci când pare că nu mai sunt, cu energie și cu răbdare. Îmi place să lucrez cu oameni, să-i ajut să crească și să creez un mediu în care munca nu e doar muncă, ci și sens.
C&B: Care a fost primul proiect important al agenției și ce lecții v-au oferit acele prime experiențe?
Ștefania Furceanu: Primul proiect important al agenției a fost o clinică de obstetrică-ginecologie, pe care am avut șansa și responsabilitatea de a o duce, la propriu, de la „zero to hero”. Am pornit de la un cabinet individual și, printr-o strategie coerentă, integrată și adaptată nevoilor reale ale pacientelor, am ajuns ca acest brand să fie achiziționat de unul dintre giganții pieței medicale din România. Am avut un buget care mi-a permis nu doar să bifez componentele esențiale ale marketingului medical, ci și să dezvolt proiecte „nice to have” – acele inițiative creative, umane sau educaționale care diferențiază un brand în ochii pacientului. Consider că, într-un plan de marketing sănătos, trebuie să existe loc nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru inovație și diferențiere. Acea experiență m-a învățat cât de importantă este colaborarea apropiată cu fondatorii, alinierea valorilor, dar și curajul de a comunica autentic într-un domeniu în care empatia și credibilitatea nu sunt opționale, ci esențiale. A fost un început care a validat direcția pe care mi-am dorit să o construiesc cu Vitamina Marketing – una în care marketingul servește medicina, și nu invers.
C&B: Ce diferențiază Vitamina Marketing de alte agenții de marketing digital de pe piața românească?
Ștefania Furceanu: Vitamina Marketing este, înainte de toate, o agenție de marketing specializată în domeniul medical. Ne diferențiem printr-un aspect esențial: înțelegem profund diferența dintre un client și un pacient — și nu, nu folosim termenul de ”client” în comunicare. Un pacient caută medicul potrivit pentru el, caută încredere, empatie, siguranță. Iar noi ajutăm brandurile medicale și de sănătate să o construiască, cu baze solide, pe termen lung.
Ne pasă de imaginea brandului medicale la fel de mult ca de imaginea noastră — pentru că încrederea construită împreună devine cartea noastră de vizită. Suntem o agenție care pune empatia, etica și rigoarea profesională în centrul fiecărei campanii. Nu promitem „programul plin în două săptămâni”, ci livrăm strategii sustenabile, bine ancorate în realitate, care aduc vizibilitate sănătoasă și pacienți loiali, nu ocazionali. Nicio altă agenție de marketing nu are propriul podcast medical, dar noi da: Vitamina Podcast este un proiect original marca Vitamina Marketing, cu peste 10 episoade recurente deja, în care aducem medici, specialiști și informații esențiale pentru sănătate, explicate clar și empatic.
În plus, avem propriul studio de filmare — studioul Vitamina — unde producem conținut profesional, de înaltă calitate, atât pentru podcast, cât și pentru campaniile video ale clienților noștri. Ne ocupăm de tot: concept, scenarii, filmare, montaj, promovare. Iar clienții noștri au acces direct la această infrastructură, gândită special pentru comunicare medicală.
În plus, suntem ușor de lucrat cu noi: flexibili, dar responsabili, atenți, rapizi, fără complicații sau pretenții inutile. Lucrăm cu seriozitate și umanitate — exact așa cum ar trebui să fie orice parteneriat în sănătate.
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
Ștefania Furceanu: Cel mai greu lucru al zilei prefer să îl fac dimineața — acele proiecte care cer analiză, strategie, planificare sau soluții out of the box pentru clienții din zona medicală. Sunt orele mele de focus și creație profundă. Apoi, fac sport: mișcarea mă ajută să rămân in echilibru și să gestionez mai bine ritmul alert al antreprenoriatului. În a doua parte a zilei, îmi împart timpul între echipa Vitamina Marketing, înregistrările pentru Vitamina Podcast sau întâlnirile cu clienții. Cel mai mult mă bucură acele momente în care văd cum ideile prind viață — fie că lansăm o campanie, filmăm un nou episod de podcast sau reușim să generăm rezultate măsurabile pentru un brand medical. Atunci știu că tot efortul are sens.
C&B: Puteți povesti despre un proiect de care sunteți deosebit de mândră și ce rezultate a generat pentru client?
Ștefania Furceanu: Sunt mândră de toate proiectele în care mă implic, alături de echipa Vitamina Marketing, pentru că le tratăm cu aceeași responsabilitate ca și cum ar fi businessul nostru. Dar dacă ar fi să aleg unul emblematic, acela ar fi proiectul unei clinici de obstetrică-ginecologie pe care am preluat-o ca un cabinet individual, cu o singură locație și vizibilitate redusă, pe care dus-o pas cu pas spre un brand medical de referință. Am construit strategia de brand, poziționarea, comunicarea, identitatea vizuală și campaniile de marketing, atât digital, cât și offline. Rezultatul? O clinică puternică, cu o echipă extinsă, care ulterior a fost achiziționată de unul dintre giganții pieței medicale din România. Pentru mine, acest proiect a fost o confirmare că marketingul etic, strategic și creativ poate avea un impact real — inclusiv în deciziile de business majore.
C&B: Cum a apărut ideea VitaminA Marketing și ce v-a inspirat să porniți acest business în industria marketingului digital?
Ștefania Furceanu: Vitamina Marketing a apărut firesc, dintr-o dublă nevoie: pe de o parte, nu mai puteam duce singură toate solicitările care veneau din zona medicală, iar pe de altă parte, simțeam o chemare reală să dau mai departe ce știam — să construiesc un mediu de lucru sănătos, cu oameni valoroși, care pot crește profesional și personal.
Totul a început cu o colaborare recomandată extra job, pentru o clinică medicală. N-a fost un plan, dar a fost o revelație. Marketingul medical m-a cucerit. La început cunoșteam bine marketingul, dar am descoperit domeniul medical cu atâta pasiune și curiozitate, încât lucram ore în șir fără să simt oboseala. Mi-a fost clar că asta îmi e direcția. Așa a luat naștere Vitamina Marketing: din dorința de a răspunde profesionist cererilor tot mai multe, dar și dintr-o misiune mai mare — aceea de a construi parteneriate durabile cu profesioniști din sănătate și de a contribui, prin comunicare, la o lume medicală mai clară, mai umană și mai apropiată de pacienți.
C&B: Care sunt planurile de dezvoltare pentru Vitamina Marketing în perioada următoare?
Ștefania Furceanu: Ne dorim să rămânem la fel de implicați pentru clienții actuali, să le oferim în continuare soluții de marketing si comunicare care să-i diferențieze, dar în același timp suntem deschiși către noi colaborări dim domeniile medical, pharma sau sănătate, unde avem deja o expertiză solidă. Cunoaștem foarte bine avatarul pacientului, dar și legislația din domeniu, ceea ce ne ajută să construim campanii eficiente, dar și corecte din punct de vedere etic și legal.
Îmi doresc să dezvolt Vitamina Marketing în direcția unei agenții de referință în comunicarea medicală, care să funcționeze cu rigoare, dar și cu suflet. Vrem ca medicii și brandurile din sănătate să simtă că au un partener real alături — unul care înțelege miza muncii lor și care contribuie la ea printr-un marketing curat, onest și cu impact.
Povestea Ștefaniei Furceanu arată că succesul în marketingul medical nu se construiește peste noapte și nici prin artificii de moment, ci prin consecvență, responsabilitate și respect pentru pacienți și profesioniștii din sănătate.

