Descoperă viziunea lui Radu Bourceanu, Operations Specialist la Morningstar Sustainalytics, despre leadership autentic, carieră și importanța oamenilor în mediul corporatist.
Într-o lume corporatistă care se mișcă la viteză mare, în care deciziile par să se reducă la grafice și KPI-uri, există oameni care păstrează vie o dimensiune umană a muncii. Radu Bourceanu este unul dintre ei. Operations Specialist la Morningstar Sustainalytics, cu peste zece ani de experiență în domeniu, el vorbește despre carieră nu ca despre o succesiune de roluri, ci ca despre un fir narativ plin de provocări, revelații și momente de stoicism.
Pasionat de muzică, fotografie și lecturi provocatoare, Radu vede în dialogul autentic o resursă mai valoroasă decât orice proces sau procedură. Îl preocupă felul în care reacționăm la evenimentele din jur—cum tăcerea poate deveni apăsătoare, cum un email întârziat nu rezolvă nimic, cum fericirea însăși ne poate face vulnerabili uneori. Iar dacă există un fir roșu în povestea lui, acesta este simplu: oamenii contează mai mult decât sistemele care îi înconjoară.
C&B: Cum v-ați descrie într-o singură frază, astfel încât să îi faceți curioși pe cei care nu vă cunosc încă?
Radu Bourceanu: Sunt genul de om care învață cel mai mult din conversații: îmi place energia oamenilor, dar vorbesc doar când simt că pot aduce claritate. Extroversiunea mea nu înseamnă zgomot, ci disponibilitate—să împărtășesc ce știu, să pun întrebări bune, să leg punctele dintre experiențe aparent fără legătură. Dacă ar fi să fie o singură frază, ar suna așa: „Un om vesel și curios, care preferă să dăruiască idei, nu să le colecționeze.”
C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
Radu Bourceanu: Paradoxal, m-au definit provocările care păreau ușoare—„doar o formalitate”—până când m-am trezit singur în fața lor. Sunt acele situații în care secundele se dilată, tăcerea se aude și devine clar că reziliența se construiește în culise. După câteva astfel de episoade am învățat ceva simplu: succesul e un sport de echipă. O discuție onestă poate scurta un lanț de emailuri, la fel cum un email bine scris poate salva o ședință inutilă. Când alegi canalul potrivit și pui întrebarea corectă, timpul revine la scara lui firească.
C&B: Care a fost cel mai dificil moment de până acum în parcursul dvs. și cum l-ați depășit?
Radu Bourceanu: Cele mai grele momente sunt cele care ating oamenii: restructurări, vești care schimbă destine sau pierderi definitive. În astfel de clipe, instituțiile par foarte mari, iar omul, foarte mic. M-a ajutat stoicismul, nu ca armură rece, ci ca o disciplină a perspectivei: recunoști ce nu poți controla, întărești ce depinde de tine și rămâi demn. Când, la finalul zilei, reușești să rămâi împăcat cu felul în care ai fost acolo pentru ceilalți, ai rezolvat mare parte din ecuație. Restul se așază în timp—iar timpul, de obicei, are bunul obicei să fie corect.
C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Radu Bourceanu: Da: să-i ajut pe oameni să înțeleagă de ce lucrurile aparent mărunte contează disproporționat. Un email trimis târziu nu te scapă de stres, îl amână; un scanner cedează exact când graba e maximă, nu din răutate, ci pentru că sistemele au punctele lor de rupere; deciziile proaste par excelente tocmai când emoțiile sunt prea sus. Obstacolele, în sine, sunt borne de direcție: te obligă să alegi mai bine data viitoare. Fiecare provocare, întâmpinată lucid, te face un pic mai „antifragil”—mai capabil să transformi tensiunea în creștere.
C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
Radu Bourceanu: La 22 de ani, lucram alături de oameni cu mult mai multă experiență și îmi lipsea vocabularul situațiilor-limită. Am pornit cu naivitatea sănătoasă a celui care crede că poate întreba orice—și aia m-a salvat. De atunci, m-am mutat de pe „planeta” entuziasmului pe „planeta” structurii și înapoi, învățând să am grijă de ceea ce contează. Astăzi sunt mai atent, mai răbdător și mai dispus să ascult până la capăt înainte să răspund. Dacă aș rezuma transformarea: de la „repede” la „potrivit”.
C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
Radu Bourceanu: Probabil că sunt un tip jovial, cu replicile la mine când subiectul mă pasionează—și surprinzător de tăcut când e rândul altcuiva să strălucească. Ar spune, cred, că îmi place să fac haz de necaz, dar nu de oameni. Că țin la calitatea conversației și că știu să reduc o problemă complicată la o întrebare utilă. Iar colegii foarte apropiați ar adăuga ceva simplu și prețios: „E de treabă și e acolo când contează.”
C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
Radu Bourceanu: Schimbarea jobului—de câteva ori—și, mai târziu, schimbarea direcției de carieră. De fiecare dată, a fost un prag între confort și posibilitate. Riști, îți recalibrezi identitatea profesională, înveți o limbă nouă a muncii. Și descoperi că mobilitatea nu e un capriciu, ci o formă de igienă a ambiției: te obligă să rămâi curios. Fiecare pivot a adus energie proaspătă și o busolă mai fină.
C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii? A fost un proces natural sau învățat?
Radu Bourceanu: Am crescut natural, dar am învățat conștient. „Am furat” meserie de la liderii din jur, dar și de la colegii fără funcție—pentru că liderul e adesea omul care știe, nu omul care semnează. Stilul meu combină răbdarea de a asculta cu disciplina de a alege repede când direcția e clară. Îmi place să consult oamenii care mă contrazic cu argumente bune; îmi place și liniștea dinaintea deciziei. E un amestec de încredere și dubiu sănătos, care te ține departe de excese.
C&B: Ce credeți că diferențiază abordarea dvs. profesională de restul industriei?
Radu Bourceanu: Prefer o abordare personală: mai puține formule de politețe, mai multe conversații reale. Un „Kind regards” nu înlocuiește un „Hai să vorbim cinci minute”. În call-uri sau față în față, oamenii simt că sunt auziți, nu procesați. Iar când relația e autentică, logistica se simplifică: deciziile se iau mai repede, conflictele se sting mai ușor, iar greșelile devin lecții, nu dosare.
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
Radu Bourceanu: Ziua începe cu o cafea decentă spre mediocră—bună ancoră în realitate—urmată de o scurtă întâlnire de echipă. Apoi vin conversațiile care contează: explic decizii, traduc strategii în pași omenești, aliniez așteptări. Uneori mă simt ca pe o linie de „help-line” pentru oameni—emoțional și profesional—dar ăsta e, de fapt, sensul HR-ului făcut bine. Satisfacția mare vine când vezi că tensiunea scade și cineva pleacă din discuție mai limpede decât a intrat.
C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?
Radu Bourceanu: Mă ghidez după trei principii simple: unitate, angajament și reciprocitate. Ele par noțiuni abstracte, dar în realitate se traduc în gesturi mărunte: să asculți înainte să răspunzi, să fii consecvent chiar și atunci când nimeni nu te privește, să oferi ceva înainte de a aștepta înapoi. Stoicismul adaugă cadrul necesar—mă ajută să disting între ceea ce pot schimba și ceea ce rămâne dincolo de mine. În fiecare zi încerc să fac un pas mic în direcția potrivită: o conversație mai clară, o decizie mai bine cântărită, o relație consolidată prin onestitate. La final, consistența acestor pași mici e ceea ce construiește încrederea.
C&B: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj oamenilor care vă urmează exemplul, care ar fi acela?
Radu Bourceanu: Fiți originali și deschiși la nou, fără să vă lăsați duși de modă. Citiți mult—e combustibilul gândirii—și vorbiți cu oamenii, nu doar către ei: leadershipul începe cu un dialog reușit. Avem cu toții capacitatea de a ne antrena mintea: atenția, perspectiva, curajul de a corecta traiectorii. Nu se întâmplă peste noapte, dar se întâmplă sigur la cei care rămân curioși și perseverenți. Restul e zgomot.
Radu Bourceanu ne arată că succesul în carieră nu este doar despre roluri și KPI-uri, ci despre cum ne raportăm la oameni, cum cultivăm răbdarea și cum transformăm provocările în lecții valoroase. Leadershipul autentic începe cu dialogul, empatia și curiozitatea permanentă.
