Interviu cu jurnalistul și scriitorul Petre Barbu, senior-editor la „Forbes România”, despre începuturile sale în presă, momente-cheie ale carierei, provocări, principii și importanța lecturii într-o epocă dominată de tehnologie.
Petre Barbu este jurnalist și scriitor. În prezent, este senior-editor la revista „Forbes Romania” și editorialist la ziarul „Libertatea”. Are o experiență de 35 de ani în presă. A debutat ca reporter în revista „Flacăra” (1990), apoi a lucrat la revistele „Cuvântul” și „Capital”. În 2007, a devenit senior-editor la ziarul „Adevărul”. În 2009, s-a alăturat redacției „Forbes România”.
C&B:Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
Petre Barbu: Cel mai important moment din viața mea s-a petrecut în februarie 1990, când am renunțat la cariera de inginer și am intrat în presă. Atunci eram inginer-stagiar la IPEE Electroargeș din Curtea de Argeș. Un prieten din București m-a informat că redacția revistei „Flacăra” face angajări. Nu am ezitat nicio clipă, m-am urcat în tren a doua zi și m-am prezentat la redacție cu cererea de angajare. „Flacăra” avea nevoie de „sânge proaspăt”. Am fost angajat pe loc. Astfel, mi-am împlinit visul de a deveni ziarist. În martie 1990 mi-am luat adio de la inginerie și m-am avântat cu entuziasm în presă.
Până în 1989, în calitate de student la Facultatea de Mecanică și inginer, scrisesem articole în publicațiile „Orientări” (Galați) și „Viața studențească” (București). De asemenea, publicasem proză scurtă în revistele „Amfiteatru”, „Convorbiri literare” și alte publicații de cultură.
Așadar, momentul februarie 1990 a fost determinant în viața mea. Cred că am dat dovadă de curaj, renunțând la anii de studii tehnice și optând pentru o meserie liberală, stresantă și periculoasă. Nu regret. Mi-am urmat pasiunea.
C&B:Care a fost cel mai dificil moment de până acum în parcursul dvs. și cum l-ați depășit?
Petre Barbu: În anul 1992, eram redactor la revista „Cuvântul” din București. Era o perioadă cu o inflație galopantă și tulbure sub aspect politic, social și economic în România. Pur și simplu nu-mi mai ajungeau banii din leafa de la „Cuvântul”. Am trăit momente disperate. Nu știam încotro s-o apuc sau ce să fac pentru a supraviețui. Parcă ajunsesem într-o fundătură. În noiembrie 1992, am primit o ofertă de muncă de la revista financiar-economică „Capital”, care tocmai se lansa în România, fiind o investiție a grupului de presă Ringier (Elveția). Am ezitat ceva timp (vreo două săptămâni). Pentru că nu aveam pregătire financiar-economică și mă simțeam un intrus, un impostor. Nevoia și foamea m-au convins până la urmă să intru în redacția „Capital”. Am început să învăț noțiunile de bază în finanțe și economie și am crescut o dată cu revista și capitalismul din România. „Capital” mi-a fost a doua școală. În plus, am lucrat în echipă cu oameni competenți de la care am avut ce să învăț.
C&B:Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Petre Barbu: Grija mea a fost întotdeauna să fiu onest. În presă, am ținut să nu mint și să nu manipulez cititorii. Sigur că am făcut greșeli, mai mici sau mai mari, dar întotdeauna le-am făcut fie că n-am fost atent, fie că m-am grăbit, fie că nu m-am așezat corect în subiect. Dar mereu am căutat adevărul, relatându-l cu puterile mele în mod onest, fără aranjamente și manevre obscure.
Nu mi-am dorit niciodată să ajung „mare”, „faimos” sau „celebru”. Am căutat să-mi fac datoria în mod corect, fără publicitate forțată, fără să mă laud aiurea. Am urmărit ca rezultatele muncii mele să fie cele pe care mi le-am dorit. Munca mea să vorbească publicului (articole, cărți, piese de teatru) și nu eu s-o promovez cu insistență. Până la urmă, în această meserie, rămân textele. Cât de valoroase, memorabile și relevante rămân acestea în conștiința publicului.
C&B:Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
Petre Barbu: La începutul carierei de jurnalist și scriitor am fost foarte entuziast. În naivitatea mea, am crezut că jurnalismul este cea mai tare meserie din lume. Fals! Pe parcursul anilor, entuziasmul s-a tocit. A rămas pasiunea. Mai mult, a rămas credința. Fără credință, nu există lucruri durabile și memorabile. Credința în ceea ce faci. Nu aroganța, nu trufia, nu interesele obscure! Credința în munca mea m-a însoțit în aceste trei decenii.
C&B:Dacă ne-am întâlni cu colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
Petre Barbu: Cred că ar spune și lucruri bune, și lucruri neplăcute. Dar cred că vor spune adevărul despre munca mea. Am făcut greșeli, prostii, am scris texte slabe, m-am comportat incorect, dar nu din ranchiună sau din răutate, pur și simplu am derapat în acele momente. În general, sunt deschis la orice critică. Nu-mi place să fiu lăudat. Îmi doresc ca textele mele să fie judecate, ca și cum autorul n-ar mai exista.
C&B:Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
Petre Barbu: În afara momentului dificil din anul 1992, n-am trăit situații existențiale la limită, în cariera mea profesională. Au fost, într-adevăr, momente în jurnalism, legate de decizii editoriale, care m-au bucurat sau m-au frustrat, dar acestea, cu trecerea timpului, își pierd din relevanță. Jurnalismul este o meserie a efemerului. O știre trăiește foarte puțin, fiind înghițită de avalanșa de știri care o urmează în aceeași zi.
C&B:Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii? A fost un proces natural sau învățat?
Petre Barbu: Nu am avut decât câteva luni în care am fost redactor-șef adjunct la revista „Capital”, așa încât nu pot să vorbesc despre cariera și experiența de șef. Totuși, când iau decizia de a scrie despre un subiect țin cont de documentarea pe care am făcut-o până atunci. Pentru că documentarea este esențială în jurnalism. Mai mult, trebuie să judec dacă produsul acestei documentări este relevant pentru public. În acest fel, pot spune că a fost un proces de învățare, în care a trebuit să am răbdare și curiozitate. Da, am învățat tot timpul să fiu atent, răbdător și să nu cad în butoiul de… superficialitate.
C&B:Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
Petre Barbu: În fiecare zi scriu știri, articole și țin să citesc cărți. Lectura joacă un rol important în viața mea. Fără lecturi, un jurnalist se plafonează. Cărțile și cultura fac diferența în presă. Fiecare text bun care îmi apare în presă este o bucurie. Scurtă. Nu pot „să mă îmbăt” multe zile de pe urma unui articol reușit. Un articol bun care mi-a ieșit este o ștachetă. Una pe care îmi propun s-o depășesc la următorul text. Firește, nu reușesc întotdeauna să mă depășesc. Am zile proaste, ca orice om. Dar important este să nu-mi dezamăgesc cititorii. Acesta este marele meu pariu: să nu-i dezamăgesc pe cei care mă citesc. De aceea, sunt exigent cu mine, cu textele mele. Nu scriu ceva dacă nu cred în acea idee.
C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?
Petre Barbu: Onestitatea, adevărul, buna credință, documentarea și credința că fac un lucru util pentru cei din jurul meu.
C&B: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj oamenilor care vă urmează exemplul, care ar fi acela?
Petre Barbu: Citiți cărți! Indiferent din ce domeniu. Lectura face diferența! Între doi ziariști care sunt la fel de bine pregătiți profesional, îl aleg pe cel care citește cărți, care are lecturi mai bogate. Într-o epocă dominată de Inteligența Artificială și rețelele de socializare, cărțile fac diferența.
Un dialog profund cu jurnalistul și scriitorul Petre Barbu despre renunțarea la inginerie pentru presă, crizele care l-au format, principiile care îi ghidează munca și rolul lecturii într-o carieră de peste trei decenii.
