Descoperă povestea lui Richard Constantinidi, impresar și manager muzical, dedicat promovării talentelor românești și organizării de evenimente memorabile în scena muzicală.
Dr. Richard Constantinidi este pasionat de muzică din copilărie. Muzica a fost mereu supapa lui de libertate, iar impresarul muzical / medic epidemiolog ascultă diverse genuri muzicale – în funcție de starea în care se află. Richard apreciază cântecele cu cârlig, cu mesaj, fiind implicat în diverse evenimente de amploare locală (la Cluj), națională (în România) și internațională. A fost DJ de club, DJ la radio (pe vremea când nu existau playlisturi impuse de conducerea posturilor), a reprezentat casa de discuri Beggars Banquet UK (cel mai mare independent) în România (1997-99), a fost fotoreporter la diverse publicații, reviste naționale, ziare cotidiene, reviste de muzică offline și online – și ghiduri de timp liber de-a lungul anilor (1995-2017). Se consideră că a realizat deja peste o mie de interviuri cu artiști români și muzicieni de succes internațional până în prezent (reprezentând presa românească la Rock Am Ring Nurnberg DE 97 și câteva din primele ediții de Sziget Fesztival la Budapesta HU 96-99, pe lângă nenumărate festivaluri (și concursuri) din țară, precum ultima ediție Cerbul de aur 97 sau Mamaia 99. Se consideră că a realizat mai mult de trei mii de recenzii de albume și cronici de concerte începând din 1995… revista culturală Echinox acordându-i premiul „Criticul muzical al anului 2011”. A fost primul organizator de concerte DIY la Cluj în perioada 2000-03. A impresariat o multitudine de formații autohtone de-a lungul anilor și a descoperit multe talente adevărate pe vremea când erau necunoscute pe plan național, precum Luna Amară, Grimus, Truda (alte proiecte nu au avut răbdarea necesară să se dovedească în timp, precum Jazzybirds sau Rehab Nation). Este managerul de formații rock care a realizat cel mai amplu turneu de concerte de club din România, în 2006, alături de formația Luna Amară (turneu care include toate cluburile active din țară din acel moment, unde se putea cântă LIVE, și care se extinde în alte 6 țări europene). A organizat Festivalul Live No Lies (la Chișinău), recunoscut ca fiind Festivalul Anului 2007 – şi al doilea cel mai important eveniment din Republica Moldova în 2008 (Premiile fiind acordate de fosta revista online de muzică Rupere.md). A fost manager de formații rock; cel mai mare succes l-a înregistrat alături de Luna Amară, în primii ani de activitate a formației (2000-07), dar și în ani recenți (2018-2022). A deținut licența GBOB (Global Battle of the Bands) pentru România și a organizat cel mai de amploare festival-concurs pentru formații live din România în 2015-16 (fiind Președintele Juriului) – Hteththemeth din Brașov clasându-se pe locul 2 la Finala internațională de la Berlin în 2016. Richard este implicat în echipa de organizare la Open Air Blues Festival Brezoi, de la prima ediție, fiind invitat, din partea Brezoiului, în Juriu la Concursul Live de la cel mai vechi festival de muzică Blues din Franța, la Cahors, în 2023. Povestea continuă, iar Richard este în continuare dedicat descoperirii de noi talente muzicale, fie că e vorba de Rock, Metal sau Blues – fiind coordonatorul Juriului la „Constelații Rock 2023” și invitat în Juriul prestigiosiului Concurs „Mississippi Trail Challenge” Cahors FR, iar în 2025 fiind Președintele Juriului la primul „Europen Blues Challenge” organizat la Brezoi – și Președintele Juriului la „Constelații Rock 2025” la Râmnicu Vâlcea. În prezent, colaborează cu Călin Pop, cantautor și solist vocal la „Celelalte Cuvinte”, pentru proiectele sale solo – și nou-lansata formație folk „This Rromerican Life” (în care activează Sam & Antoni, mutați recent din Statele Unite în România).
C&B: Cum v-ați descrie într-o singură frază, astfel încât să îi faceți curioși pe cei care nu vă cunosc încă?
Richard Constantinidi: Un Kentuckian mutat în Podișul Transilvaniei care a făcut aproape tot ce se poate face din culise în industria muzicală pe scena undergroundului românesc; un inovator neortodox în peisajul mioritic, post-comunist.
C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei sau afacerii dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
Richard Constantinidi: – 1993/4. Emisiunea „Lollypop” și nopțile albe de la primul meu loc de muncă, Uniplus Radio Cluj
– 1995-99. Fotoreporter muzical, critic și redactor la primul ghid TV din România, revista TV Satelit.
– 2000-06. Managerul formației „Luna amară”, lansată din Cluj, ridicată pe podiumul formațiilor rock alternative pe plan național, având în prezent 25 de ani de activitate neîntreruptă.
– 2007. Co-manager, alături de Ernesto Bianchi, al formației bistrițene, Grimus, care a reprezentat România la Finala GBOB din Londra.
– 2008. Organizatorul festivalului „Live No Lies” la Chișinău, ales Cel mai bun festival din Republica Moldova în 2008.
-2011. „Criticul anului”, premiul revistei culturale Echinox.
-2015/6. Organizator și Licențiat în România al concursului Internațional GBOB (Global Battle of the Bands), câștigătorul, Hteththemeth din Brașov, întorcându-se acasă cu Trofeul de argint de la Finala mondială din Berlin.
-2017-prezent. Reporter la „Open Air Blues Festival Brezoi”, unde realizez interviurile în direct cu toți artiștii invitați în program pe scena mare.
-2023. Invitat în juriu la „Mississippi Trail Challenge” Cahors FR
-2025. Președintele Juriului la „European Blues Challenge Romania”, câștigătorul, Green Onions Experience din Cluj va reprezenta România la finala europeană din Polonia în aprilie 2026
-2025. Președintele Juriului la „Constelații Rock 2025”
C&B: Care au fost primele provocări în a construi o organizație culturală dedicată muzicii?
Richard Constantinidi: GBOB România s-a derulat spre exemplu prin Asociația Sunetul Muzicii, care, odată cu Pandemia, și-a sistat activitatea din cauza blocării tuturor evenimentelor LIVE timp de 18 luni.
Provocările personale au fost de a mă dezvolta și autodepăși an de an cu ceea ce fac. Să lucrez mai profesionist, să fiu transparent cu artiștii și să clădesc relații de prietenie cu toată lumea care este deschisă spre așa ceva. O mare problemă în domeniul afacerilor este „goana după bani”, această obsesie a multora de a pune mâna pe ciolan, și să nu o împartă cu nimeni… Pe mine nu banii mă stimulează, ci efectiv pasiunea pentru muzică. Eu caut să identific artiști care pun suflet în ceea ce fac, muzicieni talentați pentru care instrumentul este o extensie a ființei lor, oameni intelectuali care compun versuri din suflet. Vreau să promovez muzica de calitate, pe termen lung. Viața m-a învățat că dacă faci ceea ce îți place, lucrezi cu pasiune și ai răbdare, vine și recompensa financiară pe care o meriți. Uneori, relațiile construite în timp sunt mult mai valoroase decât sumele de bani câștigate pe moment.
Referitor la provocările create de mediu, trăim vremuri de succese sezoniere, formații de preluări care vânează nunți și botezuri cu muzica altora, voci care nu sună la fel de bine pe scenă precum în înregistrările îmbunătățite din butoane în studio… o lume în care se poate considera că directiva este ca proiectele fabricate virtual să depășească succesul formațiilor prefabricate de casele de discuri la începutul noului mileniu. Eu cred însă că nu poți să minți urechile ascultătorului pe termen lung. O formație concepută de o aplicație virtuală nu va putea niciodată să cânte „LIVE” pe o scenă.
În domeniul meu de activitate, exemple de provocări care mi-au depățit capacitatea de a le stăpâni ar fi prima finală națională pe care am organizat-o în decembrie 2015 la Râmnicu Vâlcea, unde un posibil sponsor important și-a retras intenția după tragedia din Colectiv (în 30 octombrie 2015 a avut loc un incendiu la un club din București unde au fost 200 de victime (arși, răniți și decedați), iar conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a apărut pe toate știrile, condamnând pe tinerii care ascultă muzica rock ca fiind sataniști! Apoi, la următoarea finală națională GBOB România, aș fi avut sprijinul Primăriei din Brașov cu o sală pentru conferința de presă în incinta clădirii ei și promovare la toată mass media din județul Brașov… dar dacă am promovat data finalei cu 4 luni din timp… cu două luni înainte guvernul a anunțat data alegerilor prezidențiale, și toată înțelegerea mea cu Primăria din Brașov a rămas în aer… echipa de politicieni au plecat pe teren să își promoveze partidele în alegeri și nu era nimeni care să găzduiască conferința de presă sau care să mă ajute cu promovarea ei… mai mult, presa era concentrată pe alegeri – nu pe acest eveniment cultural unic și deosebit pentru Brașov – și pentru România!
Pentru a demonstra că este un concurs pentru formați LIVE din întreaga țară, ideea mea era să organizez fiecare ediție anuală de finală națională în alt oraș din România, asta având și un impact pe termen lung de marketing, acoperind toate regiunile țării și în timp auzindu-se de GBOB România fără să mai fie nevoie de o colaborare directă cu un post național de televiziune, care greu s-ar implica în așa ceva… în primul rând cele care își promoveaza „Vocea” sau „X”-ul ar considera această competiție o concurență indirectă – și genurile muzicale promovate la GBOB vin din underground – și nu sunt considerate genuri muzicale comerciale, sau populare, pentru publicul larg.
Mai mult, colaborarea mea de Licențiere pentru GBOB s-a încheiat brusc din motive obiective, organizatorul și inițiatorul proiectului, Tore Lande din Norvegia, avea o vârstă la care nu mai putea gestiona afacerea – și pe plan internațional, la nivel central, nu s-a mai organizat nicio ediție de Finală Globală pe scenă. Competiția a trecut pe online, și nu am mai urmărit modul în care se desfășoară pe net.
C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Richard Constantinidi: În orice afacere, consider că trebuie să țintești cât mai sus, exemplele să fie luate de la personalitățile din vârf! Când era vorba de „Luna amară”, ambiția mea era dirijată de succesul managerului George Martin, care a colaborat cu „Beatles”… mi-am cumpărat cărți despre industria muzicală începând din 1994 și le citeam din scoarță în scoarță, și, âmpreună cu ideile mele, am încercat mereu să adaptez modul de lucru din Occident pieței virgine, aflată la început de drum, în România anilor 90 și 2000.
În sens de organizat evenimente, și acum, oriunde merg la un concert sau festival, am deformarea profesională că nu mă pot detașa să dansez sau să mă distrez ca un simplu spectator. Am tendința de a studia detaliile de organizare, amplasarea mixerului, coregrafia formației de pe scenă și comunicarea non-verbală dintre muzicieni…
Festivalul Sziget la care am avut șansa să particip ca fotoreporter în 1996, 1997, 1998 și 1999, este exemplul meu de organizare de amploare (festivalul Sziget de la Budapesta se desfășoară pe o perioadă de 7 zile în luna august, cu un număr mare de scene, fiecare profilată pe un anumit gen muzical; prima ediție a avut loc în 1993 … deci eu am fost la cea de a patra ediție … când insula era încă acoperită cu iarbă, când zonele de joacă pentru copii nu erau îngrădite… am fost foarte norocos). La vremea respectivă, un român de etnie maghiară, plecat în Ungaria, regretatul Dan Panaitescu, era booking manager. El m-a ajutat să fac interviu cu Ice-T deși nu eram pe lista oficială de presă, m-a ajutat cu cazarea la Budapesta pe vremea când era neînsurat (iar eu călătoream pentru revista să realizez interviuri cu Metallica la Bielefeld, în Germania și cu The Cardigans la Londra în 1997 – formații în vogă la momentul respectiv); am ajuns cu „Luna amară” la Sziget în 2006 și am fost cazați la un hotel mișto în centrul Budapestei și am servit masa alături de formațiile Cap de afiș care au cântat în aceeași zi cu noi pe scena mare, care acum se numește „Scena Dan Panaitescu”…
Dar nu te poți înțelege cu toată lumea. Este greu să lucrezi cu oamenii! Am fost foarte ambițios în tinerețe, la început de drum; vroiam să fac TOT ce se poate … am avut concert la București unde eram certat cu unul din organizatori, care se ocupa de formația Faithless… am avut acreditare la concert, dar fără acces la trupă… dar cunoșteam deja Sala Polivalentă din București, știam calea de acces în culise. Mi-am pus reportofonul în chiloți, și în momentul în care artiștii au coborât de pe scenă, am țâșnit pe lângă oamenii de ordine, direct la unul din artiști, l-am abordat cu numele din buletin, știind că ei sunt neconvenționali și anti-sistem, i-am spus că NU am voie să le iau interviu… și schema mi-a ieșit, m-a luat după umăr cu el în culise și am intrat direct în întrebări… organizatorul m-a prins în plină discuție cu el, și nu putea să zică nimic, ca să nu strice atmosfera plăcută – dar am avut un schimb de priviri … și acum, după aproape 30 de ani… am aflat de la o cunoștință comună de acum doi ani …că nu m-a uitat!
Această meserie se fură și se învață „pe teren”. Eu sunt în mare măsură old school și prefer discuțiile și negocierile față în față. Este important să privești asociatul sau concurența în ochi, să observi gesturi sau mimici care nu le poți simți prin email sau whatsapp.
C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
Richard Constantinidi: Ce întrebare ciudată. Vorbim despre fizic… Pe mine mă distrează cât se poate schimba un politician la cârma unei țări în 4-5 ani… din fericire, în domeniul cultural, am norocul să lucrez și să cunosc oameni la 70-80 de ani care au mintea deschisă, gândesc și se comportă ca la 20 de ani… și am învățat să respect artistul de orice vârstă. Indiferent că e vorba de un muzician la 75 sau la 10 ani, vorbesc cu toți de la egal la egal, și acord același respect indiferent de culoarea pielii, sex sau țară de origine. Consider că toți suntem contemporani pe această planetă și consider că toți avem de învățat unii de al alții, indiferent de etate sau de gradul de educație. Am cunoscut oameni fără școală mai civilizați și elocvenți decât profesori universitari care se pierd în cuvinte tehnice alambicate pe care doar ei le înțeleg!
Ca să răspund la întrebare, conform cu ce am spus mai devreme, mă simt în continuare ca la 23 de ani… dacă mi-ai fi pus întrebarea asta înainte de covid, m-ai fi prins la 20.
C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
Richard Constantinidi: Depinde care echipă și colaboratori – și din care etapă a vieții… După cum am spus deja, la începutul carierei am fost rău… eram foarte hotărât să ard etape și să fac TOTUL, în special atunci când știam că nu pot sau nu am voie. Mi-am săpat colegi ca să preiau și să coordonez întregul departament muzical la revistă.
Am rupt legătura cu asociați – chiar un prieten foarte bun, care nu mi-a făcut nimic rău, intenționat – și privind înapoi îmi pare rău, dar uneori în viață trebuie să dai din coate ca să îți atingi scopul. Nu am ucis pe nimeni (datorită domeniului de activitate) dar am observat că se poate să strici o relație bună, de ani de zile, cu o singură vorbă negativă. Am învățat greu faptul că CUVINTELE rostite (mai ales cele scrise) sunt foarte importante. Încă învăț să fiu diplomat. Am fost foarte coleric într-o anumită etapă din viața mea. Puțini au trecut peste și m-au iertat.
Cei cu care m-am certat de-a lungul anilor reprezintă o parte mică dintre cei cu care am colaborat și cu care m-am cunoscut. Știu din surse sigure, că și artiștii în etate, cu care nu am colaborat, din domeniul muzicii pop-rock, LIVE, mă cunosc și mă respectă.
Sunt respectat pentru că am reușit să ridic o formație necunoscută din Cluj la rang de vedetă națională pe nișa ei de muzică. Se cunoaște munca mea. Apoi, mai este faptul că nu am făcut măgării de gen furat bani, sau să dau tunul cuiva. Sunt genul „Ein Man, Ein Wort” (fac ceea ce zic). Eu nu promit ceea ce nu pot să fac. În viață nimic nu este sigur, nimic nu este garantat.
Cu „Luna amară” am organizat printre primele concerte DIY din România (la vremea aia nu cunoșteam acest termen!), am realizat cel mai amplu turneu de cluburi pentru o formație autohtonă… ceva gen 36 de cîntări în 4 luni de zile… eram la drum de joi până luni, stăteam acasă două-trei zile, apoi iarăși porneam la drum. Am scos Luna amară în Olanda, Germania, Franța, Moldova, Bulgaria, Turcia, Ungaria în 2006. A fost nebunie totală! În 6 ani de muncă cu ei, am fost la 300 de concerte și am lipsit doar la 4.
În 2004, mi-a crescut cota de manager de trupă și primeam săptămânal demouri de la formații tinere care doreau să lucrez cu ele. …și în ziua de azi mai primesc două-trei emailuri sau mesaje pe net de la artiști care caută un om să le reprezinte interesele… Mă simt foarte norocos și sunt onorat să fiu contactat de artiști din diverse genuri muzicale. Sper să am timpul necesar să fac treabă bună în continuare în paralel cu noua mea meserie.
C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
Richard Constantinidi: În tot ceea ce fac, niciodată nu zic NU. Dacă se ivește o oportunitate prin care eu consider că îmi pot dezvolta o mouă latură organizatorică, sau prin care pot câștiga mai multe contacte sau să îmi întăresc contactele pe care le am, nu refuz.
Refuz strict în situația în care nu se potrivește propunerea de proiect cu contactele pe care le am sau dacă nu văd nicio perspectivă cu proiectul ofertat.
Traiectoria mi-a fost schimbată de carantina și interdicțiile aduse de Covid. Am fost blocat cu concertele și festivalurile timp de 18 luni. După vreo șase luni s-a deschis poate singura terasa spațioasă din țară, unde se puteau organiza concerte, cu artiști cu măști pe față, cu public cu măști, mesele la distanță, maxim 3 persoane la o masă, numai șezând… o situație extrem de hilară pentru susținerea unui concert LIVE și performanța unui artist pe scenă; o realitate bizară de a organiza un astfel de eveniment, iar acea terasă era la București, la 6 ore distanță cu mașina de Cluj, unde îmi aveam sediul la momentul respectiv. Mai mult, urmăream zilnic știrile să aflu dacă orașul respetiv în data respectivă era în cod verde, cod galben sau cod roșu… în cod roșu, se anula concertul!
Această nesiguranță care nu a afectat alte meserii precum (în mod bizar) cei din construcții … m-am întors la diploma de la care m-am îndepărtat din momentul în care am încheiat facultatea, cea de Medicină Generală. Am trecut examenul de Rezidențiat, după patru ani am trecut examenul de Specialitate, și acum, după alte 9 luni [posturile de angajare pentru medici la stat fiind blocate la scurt timp după încheierea Pandemiei (!?! nu cred să înțeleg vreodată sistemul!)] în sfârșit o să încep pratica de medic în domeniul Epidemiologiei! O să continui să mă ocup de impresariat în timpul liber, atât cât o să pot face.
C&B: Ne puteți povesti despre un eveniment sau un proiect care a marcat un moment definitoriu pentru Asociația Sunetul Muzicii?
Richard Constantinidi: Consider cel mai important moment, și moment care ar fi trebuit să stârnească interesul unor finanțatori privați sau chiar de stat (din Ministerul Culturii, și de promovare a culturii autohtone pe plan internațional) … ceea ce nu s-a întâmplat din păcate … a fost reușita formației câștigătoare GBOB România 2015, Hteththemeth, la Finala mondială de la Berlin. Mai mult, ar fi de menționat faptul că eu am văzut și remarcat potențialul la două formații din concurs, care nu s-au calificat la finala națională prin votul Juriului, nici prin votul publicului. Ca președinte de juriu, și cu aprobarea colegilor mei din asociație, Mihai Răzvan Mugescu din Râmnicu Vâlcea și Robert Benedek, brașovean mutat la Timișoara, am calificat două formații suplimentare la Finala națională, ca „Wild Cards” … Hteththemeth (care a luat Locul 1) și Sequence, formație venită din Serbia, unde nu se organiza GBOB (… care a luat Locul 2) … Ulterior am convins pe Tore Lande, organizatorul Finalei mondiale GBOB, să primească și formația din Serbia, pentru ca să fie reprezentată o țară suplimentară în marea schemă GBOB! Practic, la Berlin m-am dus cu două formații în finală. Mai mult, finala mondială a fost câștigată de Synoptik din Ucraina, în anul după invazia Crimeei de Rusia… iar la Finala de la Berlin, înainte de jurizare, Tore Lande mi-a șoptit la ureche, trecând pe lângă mine… că este păcat ca formația Hteth… nu are un nume care să se poată citi din prima…
Este păcat că nu avem o presă muzicală. Este păcat că nu avem o industrie muzicală serioasă – iar dacă nu m-ați fi întrebat, nu s-ar fi publicat această poveste nicăieri!
C&B: Ce credeți că diferențiază asociația dvs. sau abordarea dvs. profesională de restul industriei?
Richard Constantinidi: După cum am spus mai înainte, sunt old school. Țin la discuțiile față în față. Când îmi permiteam, făceam drumuri de unul singur cu mașina, la ore distanță de casă, pentru a negocia și bate palma cu diverși organizatori. Înainte de a organiza GBOB, am investit bani de acasă pentru a călători în toată țara pentru a vedea cluburile unde se cântă LIVE, pentru a vorbi cu patronii cluburilor, pentru a cunoaște presa locală, care în 2015 era încă funcțională și în capitalele de județ cu populație mai restrânsă. Am fost la 107 primării din țară și am lipit afișe cu mâna mea în mult mai multe localități. Am dus conceptul DIY la extremă!
Cei mai mulți impresari locuiesc la București și (poate) plătesc o reclama pe o pagină de medie socială, postează un videoclip – și așteaptă să le sune telefonul… Sunt sigur că aș fi făcut treabă mai bună dacă mă mutam la București, dar pe lângă faptul că mi se pare un oraș extrem de haotic, este ca și cum aș locui la Timișoara, Constanța, Botoșani sau Baia Mare… m-aș afla într-un colț de țară, pe granița cu Bulgaria … acum, cu rețeaua firavă de autostrăzi pe care o avem, mă pot deplasa rapid între Târgu Mureș, Cluj, Alba Iulia-Sebeș, Deva, Timișoara, Arad și Sibiu, până pe Valea Oltului pe autostradă. Autostrăzile sunt extrem de necesare pentru a ne uni între noi și pentru ca afacerile între diversele regiuni ale țării să fie mult mai funcționale…
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
Richard Constantinidi: Ideal ar fi să mă trezesc de dimineață, să lucrez până la amiază, să mănânc bine, să bag un pui de somn, și să continui să lucrez până la 17-18, după care să fac mișcare și să lucrez diverse în curte sau grădină, iar seara să stau la o poveste cu prieteni apropiați la o halbă de bere… dar asta nu se prea întâmplă… fiecare zi e diferită, mereu intervin situații neașteptate, iar eu nu sunt o persoană matinală…
C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?
Richard Constantinidi: În orice domeniu este bine să te ții de cuvânt. Dacă trebuie să zici NU, să spui NU, chiar dacă supără. Pe mine mă enervează cei care nu știu să spună NU… ca să știi clar ce ai de făcut mai departe… Dacă am șansa de a lucra cu o formație a cărei piese înregistrate și trimise ca Demouri îmi plac, primul pas este să merg să le văd în sala de repetiție. Nu mai semnez contracte, pentru că la prima abatere mă decid să întrerup colaborarea și nu e bine nici pentru mine să fiu legat de o trupă cu care nu pot lucra. Caut formații cu care să pot avea contact (nu trupe la distanță), care să cânte în limba română – pentru că versurile în limba română au cel mai mare impact la publicul din țara noastră… (desigur, dacă e vorba de metale extreme, pot cânta în orice limbă, că oricum nu se înțelege nimic la ele)! Numele formației este foarte important. Vestimentația, imaginea, un logo… deja intru în detalii… pas cu pas, toate pot fi puse la punct.
M-aș bucura să am ocazia să ascult trupe noi cântând pe scenă… dar cu Social Media, Spotify și eliminarea orelor de muzică la școală, sunt din ce în ce mai puține formații, iar cele care apar sunt preponderent Cover Bands, și o mare influență negativă în acest sens o au emisiunile de concursuri muzicale televizate, unde vocile prezintă strict șlagărele altor artiști de succes internațional.
C&B: Cum a luat naștere Asociația Culturală Sunetul Muzicii și ce v-a inspirat să porniți pe acest drum?
Richard Constantinidi: Eu am crescut în familie de români plecați din țară. Părinții mei ascultau Gică Petrescu și Maria Tănase pe benzi de magnetofon și casete acasă… Ajuns în clasa a 6a, prin 1981, colegi de clasă m-au întrebat într-o pauză care este formația mea preferată de muzică… Eu, cu educația mea de acasă, am încercat să dau un răspuns cât se poate de pertinent… iar când am rostit numele „Elvis Presley” am fost surprins de un zid de râsete…
Aveam combină muzicală în cameră. La 11 ani, pentru prima dată, fiind în SUA, am aprins radioul (FM) … și ce am auzit acolo mi-a depășit orice așteptare… am ascultat pentru prima dată Blondie, Talking Heads, Men At Work, The Police … când aveam timp, și când nu ascultau părinții, aprindeam radioul. Noaptea, în weekend, adormeam târziu cu căștile pe urechi… Înregistram săptămânal Clasamentul pieselor și după o vreme ascultam Topul până la ultima piesă „New Entry” … tot în vara 1981 s-a lansat MTV… iar prin octombrie am avut noroc seara că părinții nu erau atenți la mine, și am aprins televizorul să urmăresc premiera mondială a videoclipului „Thriller” de Michael Jackson… Muzica era supapa mea de libertate. A fost un vis să pot lucra cu formații, să reinventez roata pe o piață virgină, și să fac primele turnee prin țară cu o formație „underground” în perioada 2000-2003, până am reușit să devenim cunoscuți (alături de „Luna amară”) la nivel național, prin mijloacele ce le aveam la îndemână la vremea respectivă, înainte de MySpace, YouTube și ce a mai urmat după 2007
Nu pot nicicum să scap de microbul muzicii, de care sufăr cronic și iremediabil de la vârsta de 11 ani.
C&B: Care sunt planurile de dezvoltare ale asociației în următorii ani?
Richard Constantinidi: Încerc să repornesc Asociația „Sunetul Muzicii”. Dacă nu se va putea, o să caut altă denumire și poate înființez o nouă firmă. Lumea este într-o schimbare continuă, iar eu încerc să mp adaptez și să mă schimb și eu odată cu ea, în felul meu, în ritmul meu. Consider important în continuare să lucrezi cu medii de promovare online și offline.
Am cele două formații, de subgenuri diferite de folk… posibil să creez un nou Brand și să încerc să organizez o serie de concerte în colaborare cu o locație – sau să caut o nișă muzicală neexploatată și să încerc să cresc un festival organic, pornind de la o ediție pilot (ediție zero)!
Este important să faci ceea ce îți place și să nu renunți niciodată la visele tale. Orice proiect care se naște din pasiune și căreia te dedici va da roade la un moment dat …
Prin pasiunea, profesionalismul și experiența sa, el contribuie la dezvoltarea unei scene muzicale autentice, în care talentul și originalitatea sunt apreciate.
