Descoperă povestea Anei Lupu, liderul care a fondat BNI Sibiu și a transformat colaborarea și încrederea într-o cultură a creșterii și fericirii în mediul antreprenorial local.
Ana Lupu este economist de formație, mamă a trei băieți și o visătoare care a transformat inspirația în acțiune prin leadership și perseverență. În 2019 a descoperit cel mai extraordinar instrument de marketing – BNI (Business Networking International) – bazat pe puterea recomandărilor și a colaborării autentice, visând să aducă acest concept în orașul ei, Sibiu. În plină pandemie, sub viziunea „Când nimic nu e sigur, totul e posibil”, a construit prima comunitate BNI din Sibiu, lansată oficial pe 24 decembrie 2020, alături de 21 de antreprenori care au pus Sibiul pe harta globală a BNI.
Astăzi, la cinci ani distanță, peste 130 de antreprenori sibieni fac parte din această comunitate vibrantă, conectată la o rețea globală de peste 335.000 de lideri de afaceri din 76 de țări, care trăiesc principiul fundamental „Dăruind vei dobândi”.
BNI Sibiu nu mai este doar despre afaceri care cresc prin schimbul de referințe, ci despre o cultură care transformă orașul nostru într-un loc mai fericit – și, într-o zi, cel mai fericit oraș din România.
Cu aceeași energie și viziune, Ana a preluat recent un mandat de doi ani în Consiliul de Strategie BNI Global –“Founder’s Circle”, unde reprezintă România. Este convinsă că, în următorii doi ani, tot mai multe afaceri din BNI România vor scala dincolo de limitările pieței interne, deschizându-se către oportunități și colaborări internaționale.
C&B: Cum v-ați descrie într-o singură frază, astfel încât să îi faceți curioși pe cei care nu vă cunosc încă?
Ana Lupu: O visătoare pragmatică ce construiește puți între oameni și transformă colaborarea în creștere prin puterea încrederii și a comunității. Cred cu tărie că 1 plus 1 pot face mai mult de doi atunci când oamenii colaborează!
C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei sau afacerii dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?
Ana Lupu: Privind firul carierei mele, au existat câteva momente care m-au definit profund: alegerea de a fi mamă prezentă și, în același timp, femeie de carieră, descoperirea în 2019 a BNI – instrumentul care mi-a schimbat complet viziunea asupra afacerilor și colaborării – și curajul de a construi, în plină pandemie, prima comunitate BNI din Sibiu. În 2020 am devenit mamă pentru a treia oară, iar odată cu aniversarea de un an a fiului meu am achiziționat franciza BNI Sibiu, marcând începutul unei noi etape de creștere și leadership. Pentru mine, filozofia „Dăruind vei dobândi” nu este doar un principiu de business, ci un mod de viață: atunci când fiecare este preocupat să ajute, cu toții creștem. Cred că acest mod de a face afaceri poate transforma orașul meu într-unul cu cel mai mare grad de fericire — pentru că acolo unde există colaborare, există și prosperitate.
C&B: Care au fost principalele provocări la începutul dezvoltării BNI în comunitatea locală?
Ana Lupu: La început, cea mai mare provocare a fost să schimb mentalitatea cu care mulți antreprenori erau obișnuiți – aceea de a lucra singuri, de a privi concurența cu suspiciune și de a crede că succesul se construiește izolat. În plină pandemie, când incertitudinea domina totul, a fost nevoie de multă răbdare, încredere și consecvență pentru a arăta că BNI nu este doar un club de networking, ci un mod de a face afaceri bazat pe colaborare, disciplină și rezultate măsurabile. O altă provocare a fost să menținem energia și implicarea constantă, să construim încrederea între oameni care nu se mai puteau întâlni fizic, dar care au înțeles rapid valoarea comunității. Privind în urmă, acele începuturi au fost fundamentul unei culturi în care antreprenorii au devenit mai mult decât parteneri de referințe care își cresc afacerile – au devenit prieteni care își împletesc visele și impactează orașul și comunitatea din Sibiu, împreună.
C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?
Ana Lupu: Da, încă de la început am avut convingerea că, dacă acest sistem funcționează de atâția ani, în zeci de țări și pentru sute de mii de antreprenori, cu siguranță poate funcționa și în Sibiu. Am pornit cu acest vis și cu credința că, atunci când oamenii aleg să colaboreze în loc să concureze, rezultatele devin excepționale. După ce am depășit pragul de 100 de antreprenori și am văzut cât de transformațional este acest instrument, am știut că nu mai e vorba doar despre business – ci despre oameni, comunitate și un mod de viață. Astăzi sunt convinsă că, împreună cu cei care „s-au infectat” cu acest spirit al generozității – Dăruind vei dobândi – vom transforma Sibiul în cel mai fericit oraș.
C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?
Ana Lupu: La început eram un om plin de entuziasm și visuri, dar și cu multe întrebări despre cum va fi primit acest concept într-o comunitate obișnuită să funcționeze individual. Am pornit cu inima plină de speranță și dorința sinceră de a face o diferență, fără să știu exact cât de profund mă va transforma acest drum. Astăzi simt că am devenit mai răbdătoare, mai înțeleaptă și mai conectată la oameni. Am învățat că leadershipul nu înseamnă să fii în față, ci să creezi spațiu pentru ca ceilalți să crească. BNI m-a transformat dintr-un visător curajos într-un lider conștient, care știe că adevărata putere stă în comunitate și în bucuria de a construi împreună.
C&B: Dacă ne-am întâlni cu echipa sau colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune despre dvs.?
Ana Lupu: Cred că cei din echipa și colaboratorii mei ar spune despre mine că am văzut și văd în ei ceea ce, uneori, nici ei nu cred despre ei înșiși. Că am știut să le oglindesc potențialul și să le reamintesc cât de mult pot realiza atunci când își dau voie să creadă. Pentru mine, leadershipul înseamnă exact asta — să vezi potențialul din oameni și să creezi contextul în care el devine realitate.
C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?
Ana Lupu: Cea mai importantă decizie pe care am luat-o a fost atunci când am înțeles că fiecare om este în propria lui călătorie transformațională. Nu este rolul meu să fac acea călătorie în locul lor, ci doar să-i susțin, să le ofer contextul potrivit și încrederea de care au nevoie pentru a-și descoperi singuri puterea. Această înțelegere mi-a schimbat complet modul de a conduce și de a privi oamenii — cu mai multă răbdare, respect și recunoștință pentru ritmul fiecăruia.
C&B: Cum a reacționat mediul de business din Sibiu la această inițiativă?
Ana Lupu: Aș putea spune că evoluția impresionantă a comunității BNI Sibiu a dovedit exact ceea ce credeam de la început – că va funcționa! Mediul de business local a reacționat cu deschidere și curiozitate, iar rezultatele au vorbit de la sine. Spre deosebire de acum cinci ani, când în orașul nostru abia dacă existau cinci evenimente de afaceri pe an, astăzi avem câteva în fiecare săptămână. Sibiul a devenit un oraș viu, conectat, în care antreprenorii colaborează, învață unii de la alții și cresc împreună.
C&B: Puteți împărtăși un exemplu concret de colaborare de succes născută în cadrul BNI Sibiu?
Ana Lupu: Sunt atât de multe exemple încât sunt convinsă că, într-o zi, voi scrie o carte despre ele! În fiecare săptămână apar colaborări care arată cât de puternic este acest mod de a face afaceri. Chiar acum două zile am fost într-o sală plină de cinema, la cea de-a treia ediție a unei mișcări inițiate de colegul nostru din BNI, Adrian Bratu – psiholog și psihoterapeut – care, alături de Dorin Boabeș de la Mind Architect, a condus un dialog de trei ore despre sănătatea mentală. Peste alte două zile voi participa la deschiderea oficială a primului centru de evaluare floristică, al Ioanei Nechifor – fondatoarea City Flowers by Ioana și primul membru BNI Sibiu.
Prima poveste care m-a impresionat profund o are tot pe Ioana ca protagonistă. Era prin mai 2020, când, în urma unui telefon de la colegii din București, mi s-a cerut o recomandare pentru o florărie care să poată realiza și coroane. I-am oferit numărul Ioanei, iar acea recomandare s-a transformat într-o comandă de peste 3.000 de euro – o sumă care, în acel context, a fost pentru ea un adevărat miracol. Aceasta este puterea reală a referințelor și a comunității BNI: oameni care se ajută din convingere, iar prin asta își schimbă viețile.
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?
Ana Lupu: O zi obișnuită pentru mine începe devreme, cu un moment de liniște și recunoștință, înainte ca energia casei să prindă viață odată cu cei trei băieți ai mei. Îmi împart timpul între întâlniri cu antreprenorii din comunitatea BNI, conversații care nasc idei și proiecte noi, și momentele dedicate echipei mele, unde lucrăm la creșterea și consolidarea rețelei. Fiecare zi este diferită, dar toate au în comun bucuria de a vedea cum oamenii se conectează, colaborează și cresc împreună. Cele mai mari satisfacții le am atunci când văd rezultatele concrete ale acestor conexiuni — când o recomandare se transformă într-un succes, o prietenie sau o poveste care schimbă un destin.
C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?
Ana Lupu: Acest mod de a face afaceri – și, de fapt, de a-ți conduce viața – Dăruind vei dobândi a devenit parte din mine. Este principiul care mi-a modelat gândirea și reacțiile, până în punctul în care am învățat să-mi antrenez reflexul de a oferi, în orice context. Această practică simplă, dar profundă, m-a transformat complet. Dorința mea arzătoare este să las în urma mea o lume mai bună – una în care fiecare interacțiune, oricât de mică, să aducă un impact pozitiv: un zâmbet, o rază de speranță sau o clipă de inspirație.
C&B: Cum ați descoperit conceptul BNI și ce v-a motivat să aduceți această franciză la Sibiu?
Ana Lupu: În 2019 căutam o modalitate mai eficientă de a prospecta piața noastră – avem un business de import și distribuție de vopsele auto – și îmi doream un lanț de prospectare care să funcționeze mai bine. Am achiziționat primul membership BNI din pură nevoie de a ne crește afacerea prin referințe. Și a funcționat! Doar că era destul de complicat să facem naveta pentru a participa la întâlniri. Așa că prima comunitate BNI Sibiu s-a născut, într-un fel, și dintr-o rațiune egoistă – ca să nu mai facem naveta 🙂. Doar că, pe măsură ce am început această călătorie, am descoperit că este mult mai mult decât o metodă de business: este un mod de viață, o cultură a colaborării și un instrument care transformă oameni, relații și orașe întregi.
C&B: Cum măsurați succesul unui grup BNI – prin cifre, colaborări sau alt tip de rezultate?
Ana Lupu: Succesul unui grup BNI se măsoară, desigur, și în cifre – pentru că ceea ce nu se măsoară, nu se poate îmbunătăți. Urmărim constant indicatori clari de performanță: numărul de recomandări oferite și primite, numărul de întâlniri unu la unu dintre membri, timpul alocat învățării continue și, bineînțeles, valoarea totală a afacerilor generate prin recomandări. Aceste date ne arată ritmul și consecvența cu care comunitatea funcționează.
Dar, dincolo de cifre, pentru mine adevărata măsură a succesului este transformarea oamenilor. Când antreprenorii încep să gândească diferit, să colaboreze, să se susțină și să devină mai buni în tot ceea ce fac, știu că grupul funcționează cu adevărat. Cifrele confirmă efortul, însă energia, încrederea și relațiile construite sunt cele care dau sens și durabilitate rezultatelor. Pentru mine, fiecare colaborare reușită e o piesă din puzzle-ul orașului fericit pe care îl construim împreună.
Povestea Anei Lupu și a BNI Sibiu este o dovadă vie că atunci când oamenii aleg să colaboreze și să dăruiască, pot transforma nu doar afacerile lor, ci și întreaga comunitate.

