Descoperă parcursul lui Bogdan Dinu, jurnalist Observator cu peste 10 ani de experiență, dedicat reportajelor de eveniment și investigațiilor din zona afacerilor interne. O poveste despre curiozitate, perseverență, încredere și evoluția unei cariere construite pas cu pas.
Din 2020, Bogdan Dinu semnează la Observator reportaje de eveniment și investigație, cu precădere în zona afacerilor interne. Cu peste 10 ani de experiență în presa scrisă, radio și TV, urmărește îndeaproape acțiunile Poliției Române și ale structurilor MAI, transformând fiecare intervenție într-o poveste clară și ușor de urmărit pentru telespectatori. Este unul dintre puținii jurnaliști care încearcă să aducă și în mediul online aceleași povești pe care le documentează la televizor, într-un format accesibil și captivant.
C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei dvs., care au fost
momentele cheie care v-au definit?
Bogdan Dinu: Poate e mult spus că mi-am început
cariera atunci, dar am început să practic meseria asta încă din
adolescență. Am știut de la bun început care este direcția în care vreau
să merg și mi-a fost clar că îmi doresc să fac presă. La 15 ani am
început să fac voluntariat la televiziunea locală din orașul meu. Sigur,
e incomparabil cu ritmul, volumul de muncă și dinamica dintr-o
televiziune națională, dar a fost un prim pas important, un entry level
din care am avut foarte multe de învățat. Interesant e că și acum
colaborez cu oameni alături de care am pornit. Unul dintre cameramanii
mei de azi e același care, în urmă cu ani buni, îmi arăta cum se face
white balance-ul pe camerele vechi din platoul din Ploiești. Practic am
crescut profesional împreună. Următorul pas a fost către presa scrisă,
mai exact online. Regret că nu am avut ocazia să lucrez și în redacția
unui ziar tipărit, dar m-a ajutat enorm să învăț, încă de la început,
regulile jurnalismului digital… și nu sunt puține. Sunt sigur că voi
știți despre ce vorbesc. În 2019 am făcut pasul către presa națională și
am ajuns în redacția unui important post de radio. Am petrecut un an
acolo și am avut colegi cărora le sunt recunoscător pentru toate orele
în care mă închideau, la propriu, în cabinele de voce. Citeam știrile
până când ajungeam să le învăț pe de rost. Mă ascultau și mă trimiteau
înapoi în fața microfonului. Și o luam de la capăt. Mereu când întâlnesc
pe cineva nou din branșă aud „Ce voce ai! De ce nu faci radio?”.
Întrebarea mă amuză de fiecare dată. De aproape șase ani semnez,
transmit și pun întrebări sub numele Observator, Antena 1. Fără
îndoială, aici am învățat cea mai mare parte din lucrurile care definesc
jurnalismul de televiziune. De la tehnici de interviu și transmisiuni
live, până la gândirea critică și la modul în care să reacționez în
situații de presiune. Sunt skill-uri formate în redacție și pe teren,
dar care mă ajută în fiecare zi, inclusiv în afara meseriei. E mai ușor
să citești oamenii și să câștigi încrederea lor. În meseria noastră,
dacă omul nu are încredere în tine, ceva nu faci bine.
C&B: Care a fost cel mai dificil moment de până acum în parcursul dvs.
și cum l-ați depășit?
Bogdan Dinu: Cele mai dificile momente, cred, au fost mereu începuturile. De fiecare
dată când porneam într-un proiect nou. Asta pentru că fiecare redacție
funcționează diferit, are propriul mod de lucru, propriul ritm și
propria oră la care începe agitația. De cele mai multe ori, acela e și
cel mai intens moment al zilei. Atunci simți adrenalina, pentru că știi
că în doar câteva minute sau zeci de minute, milioane de oameni vor
citi, vor auzi sau vor vedea informația pe care tocmai ai aflat-o. Iar
provocarea este să o împachetezi cât mai simplu și clar, ca să înțeleagă
oamenii din toate mediile, dar fără să pierzi esențialul. A fost greu și
pe teren, la început, până când oamenii cu care lucram au ajuns să mă
cunoască. De multe ori, publicul are în minte o anumită imagine a
jurnalistului, poate una mai matură, mai „trecută prin viață”. Asta
poate fi un mic obstacol, pentru că simți că trebuie să demonstrezi,
încă de la primul contact, că ești acolo cu un motiv. Pe de altă parte,
e și un avantaj. Fac parte din noua generație de jurnaliști și cred că
asta mă ajută să mă integrez mai ușor în anumite medii, să înțeleg cum
gândesc tinerii și, implicit, să aduc o perspectivă nouă în redacție.
C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent
de obstacole?
Bogdan Dinu: Am fost un copil curios. Poate nu la fel de vocal și de „băgăcios” ca
acum. Cariera pe care am ales-o cred că a fost o surpriză pentru familia
mea, care mă știa drept un copil timid. Dar curiozitatea a fost mereu
acolo. Dincolo de clasicele întrebări „de ce?”, pe care orice copil le
are, am avut mereu dorința de a vedea ce se întâmplă, de a fi acolo unde
se întâmplă ceva și, mai ales, de a povesti. Am simțit mereu că o ieșire
în oraș, o vizită sau chiar o simplă conversație telefonică trebuie să
înceapă cu o poveste bună, care să-l țină pe celălalt în priză. Mai
târziu am aflat că se numește lead. Sau hook. M-a atras jurnalismul, în
special cel de televiziune. În toate redacțiile prin care am trecut,
foștii mei colegi pot să confirme că aveam o înclinație spre partea
video. Încercam mereu, cât de puțin, să o integrez în munca mea. Pentru
că, oricât de bun povestitor ai fi, o imagine chiar face cât o mie de
cuvinte.
C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați
transformat până în prezent?
Bogdan Dinu: La început eram mult mai agitat. Nu o spun eu, o spun colegii mei.
Problema e că atunci când ești atât de zbuciumat, nu îți acorzi timpul
necesar să-ți gândești acțiunile. Dacă ar fi să mă compar cu primele
luni pe teren, e clar că acum reușesc să-mi planific mult mai bine
munca, sunt mai organizat și înțeleg mai bine și ritmul celor din jurul
meu. Ajung des să fiu înconjurat de polițiști, jandarmi sau pompieri.
Și, după mult timp petrecut în preajma lor, am ajuns să-i cunosc. Pe
unii după nume, pe alții doar după ochi, atât cât permite cagula. Am
ajuns să înțeleg, măcar parțial, cum reacționează în situațiile
tensionate. Iar asta mă ajută enorm să obțin cele mai bune informații și
imagini, fără să alterez realitatea și fără să îi încurc. Pentru că, să
fim sinceri, jurnalistul poate fi perceput uneori ca fiind prea curios
sau intruziv. Uneori e bine, alteori nu. Dar face parte din meserie.
Trebuie să fim acolo unde se întâmplă lucruri.
C&B: Dacă ne-am întâlni cu colaboratorii dvs., ce credeți că ar spune
despre dvs.?
Bogdan Dinu: Mi s-a spus că pot fi stresant, insistent… poate chiar obositor uneori.
Asta pentru că nu-mi place să las lucrurile neterminate. Dar la final,
cei cu care lucrez sunt, de cele mai multe ori, mulțumiți de produsul
final. Atât colegii din redacție, care dau materialul pe post, cât și
cei care apar în el. Pentru mine, chiar dacă nu suntem colegi în
sensul… contractual, îi consider tot parte din echipă. Fie că sunt
comunicatori, purtători de cuvânt sau oameni de pe teren pe care îi
filmez în timpul intervențiilor. Suntem tot acolo, pe aceeași bordură,
în aceeași ploaie, în același frig sau în același soare arzător. Și știu
că mulți dintre ei ar spune despre mine că sunt discret. Culmea, nu?
Jurnaliștii sunt cei care află informații și le spun întregii țări. Dar
chiar și așa, știu când și cum să păstrez discreția. Pentru că uneori,
munca noastră înseamnă și să dăm voce celor care nu vor să iasă în
lumină. Sunt mulți care evită camerele, dar care au nevoie, totuși, să
fie auziți. Și exact acolo apărem noi.
C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a
schimbat traiectoria?
Bogdan Dinu: Cea mai importantă și mai bună decizie, de fiecare dată, a fost să-mi
asum riscul de a încerca lucruri noi. Am avut încredere că pot învăța
rapid și că voi deveni bun în ceea ce fac. Cred că asta e cheia. E
imposibil să câștigi încrederea celorlalți dacă tu, în primul rând, nu
ai încredere în tine. Și da, uneori nu e ușor. Suntem oameni, avem
momente de nesiguranță sau de cumpănă. Dar e esențial să le depășim.
Dacă nu aveam mindset-ul ăsta, probabil nu făceam pasul spre presa
națională. Probabil nu aveam curajul să apar la TV, să-mi aud vocea la
radio sau să-mi văd textele publicate. Fiecare pas făcut cu încredere e,
de fapt, o mică victorie.
C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați
decizii? A fost un proces natural sau învățat?
Bogdan Dinu: Munca de redacție înseamnă, în primul rând, muncă de echipă. Singur nu
poți face nimic. Pe teren, colegii cameramani sau asistenți sunt
indispensabili, fiecare are un rol esențial. La fel și în redacție. Nu
poate exista o știre fără reporter, fără imagine, fără montaj, fără
regie sau fără prezentator. Deciziile pe care le iei pot să ajute pe
toată lumea sau, din contră, să încurce întregul proces. Așa am învățat,
în timp, să iau decizii care să țină cont de toți cei implicați. Și,
sincer, cred că asta nu e ceva ce poți învăța ca la școală, cu un caiet
în față, la nivel strict teoretic. E o lecție care vine din experiență,
din greșeli. Pe de altă parte, nu toate deciziile trebuie luate de unul
singur. Asta e frumusețea unei echipe. Unele alegeri le faci împreună.
Poate fi ceva banal, ca de unde să-ți iei cafeaua pe teren, sau ceva
mult mai important, cum ar fi tonul unei știri. Prima decizie vă
afectează strict pe voi, că poate beți o cafea proastă și aia e… A
doua poate afecta mii sau chiar milioane de oameni, direct sau indirect.
C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă
aduc cea mai mare satisfacție?
Bogdan Dinu: Ca tot vorbeam de cafea… Ziua de lucru începe, obligatoriu, cu o cafea.
Colegii râd de mine, pentru că nu o beau din necesitate, nu am nevoie de
ea ca să mă trezesc. Pot foarte bine să adorm la jumătate de oră după ce
o beau. O consum pur și simplu de plăcere, pentru gust. Și îmi place să
descopăr cafenele noi prin oraș, să încerc sortimente noi. Cu ocazia
asta descopăr oameni noi. După cafea încep telefoanele. De regulă, știu
de cu seară ce material am de făcut, pentru că îl discutăm din timp.
Asta dacă nu apare ceva de ultim moment, care dă totul peste cap… ceea
ce, în meseria asta, nu e chiar rar. Dacă ziua e mai calmă, îmi place să
păstrăm un ritm mai relaxat. Cred că un reportaj iese mai bine când ai
timp să-l construiești fără presiune. Chiar dacă lucrăm
contra-cronometru, e nevoie și de creativitate. Inclusiv din partea
cameramanilor, care reușesc să surprindă imagini spectaculoase, dacă au
contextul potrivit și suficient timp la dispoziție. După prânz, ajungem
în redacție și urmează scrisul. Atunci începem să vedem cum se leagă
totul și ne facem o idee clară despre cum va arăta materialul, în final,
pe post. Iar momentul cel mai satisfăcător e, fără îndoială, ora 19:00,
când vedem materialul în jurnal. Poate o să pară că îmi laud iar
colegii, dar chiar am noroc să lucrez cu oameni foarte experimentați.
Oameni care fac televiziune de ani buni… mulți ani. Și care nu se
feresc să îți spună clar ce e bine și ce ar fi putut fi făcut mai bine.
E important să ți se recunoască munca, dar e la fel de important să ți
se arate și cum poți crește.
C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le
aplicați zi de zi?
Oamenii care te urmăresc zilnic îți oferă, de fapt, încrederea lor. Te
primesc indirect în casele lor, e ca și cum ai sta cu ei la masă.
Discuți cu ei cele mai importante subiecte ale zilei și își iau toate
informațiile importante de la tine. Tocmai de aceea, sinceritatea este
esențială. E o obligație. Tot ceea ce spui în live-uri, întrebările pe
care le adresezi pe teren, toate vin cu o mare responsabilitate. Pentru
că, până la urmă, ești acolo în locul celui care te privește. Pui
întrebările pe care el le-ar pune. Ești, într-un fel, trimisul lui
special.
C&B: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj oamenilor care vă urmează
exemplul, care ar fi acela?
Bogdan Dinu: Sunt mulți liceeni care îmi scriu. Și, de multe ori, mă regăsesc în
mesajele lor. Îmi adresează aceleași întrebări pe care mi le puneam și
eu în liceu, din aceeași curiozitate. Ce le spun mereu este să nu
renunțe niciodată la dorința de a învăța. Și să rămână curioși. În
meseria asta, ca și în viață, succesul nu apare peste noapte. Și oricât
ai reuși, nu e niciodată suficient. Pentru că în clipa în care simți că
e suficient, apare plafonarea. Fiecare experiență, oricât de mică, te
formează. Tot ce contează e să faci primul pas.
De la primele materiale filmate în adolescență până la reportajele difuzate zilnic la ora 19:00, Bogdan Dinu rămâne fidel valorilor care i-au modelat drumul: sinceritate, responsabilitate și dorința continuă de a învăța. Un jurnalist care își transformă fiecare experiență într-o poveste și fiecare poveste într-o lecție.
