sâmbătă, ianuarie 24, 2026
More
    AcasăCareers20 de ani de storytelling vizual: Drumul lui Bogdan Dincă între fotografie...

    20 de ani de storytelling vizual: Drumul lui Bogdan Dincă între fotografie documentară și proiecte cu impact social

    Descoperă parcursul lui Bogdan Dincă, fotograf și videograf, între proiecte documentare și campanii cu impact social autentic.

    Bogdan Dincă este fotograf și videograf cu 20 de ani de experiență, timp în care a documentat oameni și organizații din România și din afara țării, de la proiecte pentru mass-media și ONG-uri la campanii corporate și comerciale. Cofondator al colectivului Documentaria, a dezvoltat proiecte cu impact social și a colaborat cu numeroase companii în campanii de responsabilitate socială. Și-a construit o carieră independentă, în care valorile de bază — respectul față de oameni, responsabilitatea socială și pasiunea pentru povești vizuale — se regăsesc în fiecare proiect.

     C&B: Cum v-ați descrie într-o singură frază, astfel încât să îi faceți curioși pe cei care nu vă cunosc încă?

    Bogdan Dincă: De 20 de ani fotografiez oameni și organizațiile lor, de la proiecte documentare pentru mass-media locală și internațională și colaborări cu ONG-uri, la campanii corporate și comerciale construite pe storytelling vizual.

    C&B: Dacă ar fi să privim un fir narativ al carierei sau afacerii dvs., care au fost momentele cheie care v-au definit?

    Bogdan Dincă: Am început să fotografiez în 2005, în paralel cu un job de consultant IT într-o companie americană. Călătoriile în India și Statele Unite mi-au deschis interesul pentru poveștile oamenilor și pentru modul în care fotografia poate documenta realități sociale diferite.

    În România, am colaborat cu o agenție de presă și, cu sprijinul editorului Mihai Vasile, am început să înțeleg mai bine fotografia documentară și jurnalismul vizual. În 2012 am înființat propria firmă și, pentru câțiva ani, m-am concentrat pe fotografia de familie, continuând în paralel proiectele documentare.

    În 2016 am cofondat Documentaria, un colectiv de fotografi dedicat proiectelor de fotografie documentară. Ulterior, am colaborat tot mai mult cu ONG-uri și companii pentru campanii de responsabilitate socială.

    În ultimii ani am devenit interesat și de partea de video, oferind servicii complete de filmare și montaj. Astăzi, activitatea mea se bazează pe proiecte documentare, colaborări cu ONG-uri și campanii corporate și comerciale, toate acestea sub o umbrelă comună: storytelling vizual autentic.

    Printre proiectele la care am lucrat în ultimii doi ani se numără „15 sub 15”, un proiect Teach for Romania despre abandonul școlar, o expoziție de fotografie realizată cu Salvați Copiii despre viața de zi cu zi a ucrainenilor din România, contribuția la raportul anual al UiPath Foundation, documentarea poveștilor victimelor traficului de persoane pentru International Justice Mission și un scurt documentar video la Centrul de Detenție pentru Minori de la Tichilești, realizat pentru Scena9.

     C&B: Care a fost cel mai dificil moment de până acum în parcursul dvs. și cum l-ați depășit?

    Bogdan Dincă: Nu a fost un moment anume, ci mai degrabă modul în care a evoluat piața media în ultimii 15 ani pentru fotografia documentară. Dispariția printului, democratizarea fotografiei și scăderea bugetelor pentru reportaje pe teren au făcut din ce în ce mai greu să trăiești doar din fotografie documentară și fotojurnalism.

    Această schimbare m-a obligat să îmi diversific portofoliul și să mă apropii mai mult de zona comercială și corporate. Am putut să păstrez legătura cu subiectele sociale care contează pentru mine, colaborând cu ONG-uri și companii în proiecte și campanii de responsabilitate socială.

    Privind în urmă, a fost un proces de adaptare continuă, în care am învățat să găsesc un echilibru între munca documentară și cea comercială, fără să pierd conexiunea cu ceea ce îmi place să fac – fotografie și video despre oameni și comunități.

    C&B: Există un vis sau o ambiție care v-a ghidat întotdeauna, indiferent de obstacole?

    Bogdan Dincă: M-am simțit mereu cel mai bine pe teren, cu dorința de a spune povești vizuale autentice și de a face vizibile realități sociale care poate altfel ar rămâne neobservate. Fotografia mi-a dat acces la medii și comunități foarte diferite și m-a ajutat să înțeleg mai bine lumea în care trăiesc.

    În același timp, fotografia mi-a oferit libertatea de a-mi construi propriul drum și independența de a alege proiectele care contează pentru mine. Încerc să păstrez echilibrul între munca documentară, cu impact social, și proiectele comerciale, folosind storytelling-ul vizual ca instrument pentru a conecta oameni, organizații și comunități.

    C&B: Cum arătați la începutul drumului și cum simțiți că v-ați transformat până în prezent?

    Bogdan Dincă: La început eram curios și entuziast, descopeream fotografia pas cu pas și încercam mai multe direcții, fără o strategie clară. În timp, am învățat cât de importantă este etica în fotografie: să respect dorința oamenilor de a fi sau nu fotografiați, să le ascult poveștile și să înțeleg că o imagine surprinde doar o parte dintr-o realitate complexă.

    Dacă la început credeam că o fotografie poate schimba lucrurile imediat, astăzi înțeleg că schimbarea reală se întâmplă treptat și că fotografia documentară este, înainte de toate, o formă de a înțelege mai bine lumea din jur.

    C&B: Care este cea mai importantă decizie pe care ați luat-o și care v-a schimbat traiectoria?

    Bogdan Dincă: Cea mai importantă decizie a fost să renunț acum mulți ani la cariera din IT și să aleg fotografia. Nu a fost doar o schimbare de industrie, ci și o trecere de la statutul de angajat la cel de freelancer. A însemnat libertatea de a-mi organiza singur programul și de a alege proiectele în care cred, dar și provocări: instabilitatea veniturilor, nesiguranța și nevoia de a face singur tot ce ține de business — de la comunicare și relația cu clienții, la strategie și vânzări.

    Această schimbare m-a obligat să învăț rapid, să îmi diversific serviciile și să îmi definesc identitatea profesională. Astăzi, freelancingul pentru mine înseamnă libertate responsabilă: posibilitatea de a lucra la proiecte care contează și de a păstra controlul asupra direcției pe care o urmez.

    C&B: Cum v-ați construit stilul de leadership sau modul în care luați decizii?

    Bogdan Dincă: În fotografie, am lucrat de cele mai multe ori fie singur, fie în echipe cu o structură orizontală, fără ierarhii clare. De aceea, nu cred că pot vorbi despre leadership în sensul clasic, în raport cu alți oameni. Sigur, am coordonat și proiecte mai complexe, cum a fost un album de fotografie, dar cred că leadership-ul, pentru mine, este mai degrabă în raport cu mine însumi.

    Am învățat să îmi stabilesc obiective, să îmi clarific direcțiile și să îmi găsesc propriul mod de a lua decizii. În același timp, experiența de freelancer m-a obligat să învăț permanent, să ascult, să observ și să găsesc soluții adaptate fiecărui proiect. A fost un proces natural, dar și unul învățat, pas cu pas, din experiență.

    C&B: Ce credeți că diferențiază afacerea dvs. sau abordarea dvs. profesională de restul industriei?

    Bogdan Dincă: Din feedback-ul pe care l-am primit de la companii și ONG-uri, cred că diferențiatorul principal este modul în care documentez autentic realitatea. Abordez proiectele prin prisma storytelling-ului vizual, încercând să înțeleg contextul și oamenii înainte de a ridica aparatul foto.

    Experiența în fotografia documentară mă ajută să surprind povești reale, chiar și atunci când lucrez pe proiecte corporate sau comerciale. Cred că imaginile vorbesc despre oameni și organizații așa cum sunt, nu doar cum ar trebui să pară.

    Un alt aspect este diversitatea portofoliului. Colaborez atât cu ONG-uri și mass-media, cât și cu companii, iar în ultimii ani am integrat și serviciile video.

    C&B: Cum arată o zi obișnuită pentru dvs. acum și ce momente din zi vă aduc cea mai mare satisfacție?

    Bogdan Dincă: Nu am două zile la fel, pentru că munca mea alternează între perioade intense pe teren și zile dedicate montajului sau editării imaginilor. Când sunt pe teren, încerc să înțeleg oamenii și contextul în care trăiesc sau lucrează, să ascult poveștile lor.

    Satisfacția vine tocmai din aceste interacțiuni. Faptul că pot fi prezent, să ascult și să transform poveștile lor în imagini care spun ceva mai departe este ceea ce mă motivează cel mai mult în ceea ce fac.

    C&B: Ce valori sau principii vă ghidează în ceea ce faceți și cum le aplicați zi de zi?

    Bogdan Dincă: Valorile care mă ghidează sunt autenticitatea, respectul față de oameni, pasiunea pentru povești vizuale și responsabilitatea socială.

    C&B: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj oamenilor care vă urmează exemplul, care ar fi acela?

    Bogdan Dincă: Cred că orice fotograf trebuie să fie pregătit pentru multă muncă și învățare continuă. Piața se schimbă rapid, iar diversificarea portofoliului și a abilităților este esențială.

    Mă bucur și mă inspiră să văd încă mulți tineri interesați de fotografie, mai ales de cea socială. Cred că e important să caute proiecte în care cred și să fie curioși, pentru că asta le va da motivația să meargă mai departe, chiar și atunci când e greu.

    Bogdan Dincă ne arată că fotografia și videografia nu sunt doar meserii, ci un mod de a înțelege lumea și de a face vizibile poveștile care contează.

    ARTICOLE ASEMANATOARE

    ADAUGATE RECENT