Sunt oameni pe care îi întâlnești și oameni pe care îi ții minte. Pe doamna doctor Dana am cunoscut-o la un curs de dezvoltare personală. Și cred că uneori oamenii potriviți apar în viața noastră exact atunci când trebuie. A fost o bucurie pentru mine când, ceva timp mai târziu, Dana mi-a cerut ajutorul pentru dezvoltarea brandului ei personal. Pentru că, dincolo de faptul că este medic, Dana este unul dintre acei oameni care nu se mulțumesc să facă lucrurile așa cum „se fac”. Este curioasă, caută, învață și își pune permanent întrebări despre ceea ce ar putea face mai bine pentru oamenii cu care lucrează. Are în spate 29 de ani de experiență ca medic de familie, 5.000 de pacienti in cabinet, dar parcursul ei profesional nu s-a oprit aici. Din dorința de a înțelege omul dincolo de simptom, a studiat nutriție, psihologie, fitoterapie, medicină ayurvedică, homeopatie, programare neurolingvistică și thetahealing. A explorat aceste direcții și prin propria experiență, căutând să înțeleagă mai profund relația dintre corp, minte, emoții și stilul de viață.
Această căutare a devenit, în timp, parte din filosofia ei profesională.
Dana vorbește despre sănătate ca despre un proiect pe termen lung și despre responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o are față de propriul corp și propriul mod de viață. În abordarea ei, omul nu este doar un diagnostic sau o listă de simptome, ci o combinație de minte, corp și suflet. Și cred că aici este una dintre cele mai importante diferențe dintre Dana și mulți alți profesioniști. Nu vrea doar să trateze. Vrea să îi învețe pe oameni. Să îi ajute să înțeleagă ce se ascunde in spatele simtomului. Să îi facă mai conștienți in privinta comportamentelor care ii imbolnavesc. Să îi învețe că sănătatea nu se construiește într-o singură consultație și nici nu poate fi delegată complet unui medic si ca trebuie sa faca ei ceva zilnic pentru asta. De aici a apărut și una dintre cele mai frumoase construcții pe care le-am făcut împreună: Alchimia Sănătății.
Când am început să lucrăm la brandul personal al Danei, nu ne-am oprit la logo, imagine, texte sau la o structură de comunicare. Am construit împreună întregul ecosistem de comunicare de care avea nevoie pentru a-și duce mai departe misiunea. Dar, mai important decât toate livrabilele, am creat un program care să poată duce filosofia ei către oameni. Alchimia Sănătății este un program de transformare holistică pe 12 luni, construit în jurul ideii că schimbarea reală nu se produce peste noapte. Programul lucrează cu mai multe dimensiuni ale vieții – corp, minte, emoții, relații și sens – și îi însoțește pe participanți, pas cu pas, în construirea unor obiceiuri și a unui stil de viață mai conștient. Și aici cred că se vede cel mai bine ce poate face un brand personal construit cu sens. Pentru că brandul Danei nu este despre a o face mai vizibilă cu orice preț. Este despre a face mai vizibil ceea ce ea știe, ceea ce crede și ceea ce poate oferi oamenilor, dorinta ei de a schimba in bine lumea din jurul ei.
Astăzi, zeci de oameni care intră în acest program încep să înțeleagă ceva ce pare simplu, dar care poate schimba fundamental felul în care ne privim sănătatea: obiceiurile noastre influențează starea în care se află organismul nostru. Iar pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face Dana prin dezvoltarea brandului ei personal. Să nu fie doar despre omul care îl construiește. Să ajungă să producă schimbare și în viețile celor care îl întâlnesc. Dana este medic. Este educator. Este antreprenor. Este un om care a ales să își transforme experiența de aproape trei decenii într-o formă de educație și responsabilizare pentru ceilalți.
Dar pentru mine, Dana este înainte de toate un om bun cu UN NUME BUN.
Un om cu care este ușor să construiești pentru că este deschis, implicat și curios. Un om care ascultă, pune întrebări și are curajul să își ducă ideile mai departe. Iar faptul că am avut șansa să contribui la transformarea acestor idei într-un brand, într-o structură de comunicare și, mai ales, într-un proiect care ajunge astăzi la oameni, este unul dintre motivele pentru care iubesc ceea ce fac. Pentru că dezvoltarea brandului personal nu înseamnă doar să îi ajuți pe oameni să vorbească mai bine despre ei. Înseamnă să descoperi ce au ei de spus lumii și să construiești contextul în care acel mesaj poate ajunge mai departe.
Dana are un mesaj. Și eu mă bucur că am putut contribui la felul în care el este spus. Pentru că oamenii buni nu au nevoie să fie reinventați. Au nevoie să fie văzuți.
Ionela Birle Nedelea
Expert Dezvoltare Brand Personal

