Viata este cam cum este acest interviu. Cu bune şi cu rele. Cu întrebări, cu răspunsuri, cu întrebări fără răspunsuri. Cu Tudor zâmbind, povestind ce cu toţii ar trebui să ştim: cum poţi să întorci destinul oricând. Sper ca el să fi reuşit. Tudor Sişu, întoarcerea fiului risipitor.
Ce preocupări ai, Sişu?
Procuparea principală a omului trebuie să fie mântuirea. E greu să spui celui de azi asta. Atunci, evit. Şi-mi văd de treaba mea.
Oamenii te ştiu ca fiind cel care, în urma acelei întâmplări, a intrat la închisoare.
Oamenii mă ştiu şi ca pe cel care, în urma unei întâmplări, s-a întâlnit cu Puya şi a făcut La Familia.
Eşti egalul ultimei întâmplări.
Eu nu vreau să fiu persoană publică şi nici nu mă raportez la cum judecă ei lucrurile.
Eşti celebru.
Sunt notoriu, dar nu asta mi-a ocupat viaţa.
Ne-am întâlnit la un moment dat într-o emisiune în care, printre altele, ai spus un lucru. Că, ieşit de la închisoare, ai oprit un preot pe stradă, să staţi de vorbă. Şi că te-a deranjat, unu, că n-a vrut să vorbiţi şi doi, că avea un lanţ de aur la gât mai mare ca al unui rapper.
A fost o glumă. Eu ştiu că lanţurile lor nu sunt din aur. Ştiu cât costă ţinuta preoţilor. M-a deranjat că n-a vorbit atunci cu mine.
Eu acolo te-am lăsat cu subiectul acesta.
Ştii ce m-a ambiţionat? Mi-am zis că o să vorbească până la urmă. Dacă nu acelaşi, altul. Dumnezeu vorbeşte prin toţi. Şi a vorbit.
Ai găsit la ei răspunsuri?
L-am găsit la Arsenie Papacioc. L-am cunoscut cu un an înainte să moară. Am judecat greşit atunci. M-am gândit după aceea că poate nu a vrut să-mi vorbească acel preot, că nu aveam nevoie. Dumnezeu a considerat că nu era atunci momentul.
Se spune despre drumul acesta cu drogurile că nu e cu întoarcere.
Dependenţe, patimi, păcate… vicii. Poţi să ieşi din orice. Important e ce eşti dispus să sacrifici.
Diavolul lucrează pe întuneric. Stinge lumina. Ţi-a stins-o la un moment dat?
Stinge lumina, dar mai rău e când pune reflectoare în ochi. Uită-te câte reflectoare sunt aprinse în lumea asta publică!
Ţie ţi s-a întâmplat asta când te-ai apucat de droguri?
Atunci nu puteam să-mi dau seama că mi se întâmplă asta. N-am avut senzaţia asta. Eram satisfăcut. Apoi mi-am dat seama că pierd energia aceea. Cea pe care o avem de undeva de sus. Timp de zece ani am stat deconectat de la ea. Dar nu-ţi dai seama imediat. Mulţi oameni nu cred în diavol.
Ăsta este trucul.
Dar eu am văzut că răul nu se impune ca rău. Vine sub înfăţişarea binelui.
Aveai senzaţia că era în regulă ce făceai?
Aveam senzaţia că nu e mare lucru, când băieţii tăi din jur făceau la fel. După ani de zile de hăituială de genul ăsta, începi să-ţi pui întrebări. Atunci e important ce răspunsuri îţi dai şi ce răspunsuri primeşti.
Şi cum te ridici din aşa ceva?
Lumea îţi oferă plăcere pe de-o parte şi fericire pe de alta. Drogurile îţi oferă plăcerea.
Plăcerea vine de la diavol, bucuria – de la Dumnezeu. Sunt opozabile.
Exact. Din lumea asta iei plăcerea.
Dar ajungi să nu mai faci diferenţa între ele. Îţi e modificată mintea şi înţelegerea.
Aştepţi satisfacţie. Dacă eşti dependent de bani, aştepţi satisfacţie de la bani. Dacă eşti dependent de droguri, aştepţi satisfacţie de la ele. Şi pe moment ţi-o dau. Trebuie să înlocuieşti dependenţa asta, satisfacţia, plăcerea, trebuie înlocuite cu bucuria. Cu dragostea.
Tu cum ai reuşit să te rupi de dependenţă?
Tocmai ţi-am spus secretul. Când am înţeles ce înseamnă ortodoxia, mi-a fost mai uşor. Răul întinde multe capcane, fiecare om are slăbiciuni diferite. Depinde de noi să le depăşim şi suferinţa să ne fie învăţător. Viaţa e mecanică, până la urmă, doar Dumnezeu o face literatură. Gândeşte-te la simbolistica momentului aceluia. Cel cu Iisus pe cruce, între doi tâlhari. Pe cruce toţi trei trăiau aceeaşi durere. Fizic vorbind. Unul dintre tâlhari l-a rugat să nu uite de el. Celălalt l-a provocat să demonstreze că e Dumnezeu. Aceeaşi suferinţă pe unul l-a înrăit. Pe celălalt l-a îmbunat. Şi vieţile noastre sunt la fel. Pe unii suferinţa ne înrăieşte. Pe alţii, dimpotrivă.
Da. Şi în timpul acesta se spânzura Iuda. Făcea un păcat mai mare ca vândutul lui Dumnezeu.
N-a avut încredere în iertarea lui. I-a fost respectat liberul arbitru şi pilda iertării a fost dată atunci cu tâlharul. Înseamnă că nimic nu e scris deja. Nicolae Steinhardt a scris despre asta. Ce trebuia să facă Iuda? Trebuia să spună „nu“. În faţa argumentului suprem, oricum cineva trebuia s-o facă, răspunsul trebuia să fie, „s-o facă oricine, nu eu“. La fel şi tu, în viaţă, trebuie să spui lucrul acesta. Să facă răul oricine, nu-l fac eu.
Mai ai de dus lupta asta cu drogurile?
Pe asta nu. Eu ştiu, toată viaţa e undeva acolo. Din 2008 încoace nu mai am problema asta.
Dar în închisoare, care e cea mai grea luptă de dus?
Cu plictiseala, dacă nu ai o preocupare.
Câţi ani ai stat acolo?
Aproape şase ani.
Orice ai face în ei, şase ani sunt mulţi.
Eu m-am obişnuit să cred că viaţa e o singură zi.
Dumnezeu a lăsat acest desfăşurător spre care tindem. Să ai o soţie, o familie, copii. Ai copil, ce se întâmplă cu familia?
Probleme lumeşti.
Ai ales greşit? De ce nu sunt lucrurile în regulă?
De ce nu sunt în regulă? Pentru că mi-a luat mult timp să fiu eu în regulă. Şi nu toţi oamenii au răbdare. Eu am răbdare cu mine. Şi Dumnezeu a avut. Mă bucur şi-I mulţumesc.
Celebritatea te-a încurcat sau te-a ajutat?
De atâta timp mă ştie lumea, că deja nici nu contează, nici nu mă afectează.
Ce te-au învăţat cei aproape 40 de ani ai tăi?
Ce ţi-am spus până acum. Şi multe pe care încă nu ţi le-am spus. M-au învăţat că am de învăţat.
Ce le-ai zice să zicem puştilor care te ascultă? Care pleacă acum spre cei 40 de ani ai tăi?
Nu ştiu. Fiecare generaţie are credincioşii ei. Necredincioşii ei. Vânzătorii ei…
În toate generaţiile trăiesc personajele din Biblie.
Aşa. Trebuie să laşi povestea să fie. Ce le-aş spune? Să se apuce de învăţat. Să ştie. Şi să simtă.
Ultima întrebare. Am tot primit răspunsul acesta în interviuri. Că n-am regrete. Oamenilor le place în interviuri să spună asta. Tu ai?
Toţi oamenii au. Trăim prin regrete.
Regreţi perioada aceea de zece ani de droguri?
Hai să-ţi spun cum stau lucrurile. Lumea nici măcar nu ştie ce ar trebui eu să regret cu adevărat. Înţelegi ce vreau să zic?
