Mă gândesc dacă nu cumva blestemul nostru ca naţie este sa murim proşti şi săraci!? Vreau să cred că nu este aşa. Cineva m-a provocat să spun cum poate să ajungă salariul mediu în România la 1200-2000 de euro. În umila mea părere, dupa mai bine de 16 ani de management, marketing (de la analize de piata, comportamente, mix marketing, branding, publicitate, până la new product) şi discuţii cu o seamă importantă de antreprenori, oameni de afaceri şi investitori, sunt trei soluţii. Astăzi o să vă vorbesc despre una şi promit să public sâmbătă şi duminica viitoare restul de două. Marketing – Branding este prima soluţie.
După decembrie 1989 toţi cei care au avut o anumita vârstă (peste 20 de ani), ceva minte, o fărâmă de bani sau aplomb (tupeu) şi o picătură de antreprenoriat (speculaţie iniţial) au avut şansa sa facă o mică afacere. Bani se făceau din orice. Veneam după o perioadă în care nu existau foarte multe. Drept urmare, totul a explodat. Drama este că toţi trăiau momentul şi nimeni nu avea viziunea afacerii pentru 20-50 de ani. Nu cunoşteau decât ca obiectul X se poate revinde cu un profit Y. Despre brand, nu putea să fie vorba. În scurt timp, perceptiile erau legate de câte un nume-brand pentru fiecare categorie de produs. Toata lumea se mulţumea să spună produsului său că este Adidas (pantof sport), Lindab (tablă ondulata), Velux (ferestre pentru acoperişuri), etc Cu alte cuvinte, nu era important ca producătorul de tablă ondulată să-şi numească produsele şi să facă brand din numele firmei. Agenţii lor vindeau tablă Lindab. Şi exemplele pot continua. Poate, cu alta ocazie, o să vorbim de termopane. Sunt comportamente reale şi astăzi. Este o discuţie lungă aici. Revenim repede în vremurile noastre pentru a nu ne îndepărta de la soluţia promisă.
Săr de la construcţii la încălţăminte (pot să dau exemple din orice domeniu doriţi) pentru a etala teoria mea pe o pătură concretă. Să spunem ca avem o fabrică care produce încălţăminte din piele naturală. În actualele condiţii antreprenorii au doua variante. Să lucreze pentru un brand de afară (preţuri cît mai mici, fără identitate) sau să facă încalţăminte de calitate (nu vrea să facă rabat de la materia primă si producţie) pe care să o vandă sub preţul unui produs aparent similar, realizat din materiale inflamabile, însă distribuit prin reţele profesionale. Cu alte cuvinte, cât avem comenzi nu ne intereseaza dacă angajaţii/românii au nevoie de mai mulţi bani, iar noi (proprietarii afacerii) ne mulţumim cu fărâma de profit. După ce nu mai avem comenzi ne amintim că suntem producători de încalţăminte. Facem repede colecţii, aşa cum ne pricepem şi revenim la piaţa autohtonă. Aici, este o mică problemă. Aşa cum spuneam mai sus, ne supunem ca preţ reţelelor brand. Vindem pantofi de piele sub preţul unui produs din materiale de substituţie (deci marja foarte mică sau în pierdere după o vreme). Dacă mai punem că am ales greşit nişte modele, dimensiuni şi/sau culori, pe lângă termenele de plată oferite distribuitorilor şi discount-urile succesive (din disperarea de cash), avem statusul unei afaceri pe specific românesc.
Ce este de făcut (pe scurt)?
- Mixul de Marketing (măcar la mixul de produs să rezulte un produs potrivit pentru nazuinţele noastre)
- Branding (pentru piaţa românească, dar mai ales pentru cea internaţională)
- Intervenţia statului cu facilităţi fiscale pentru o perioadă de trei ani şi introducerea noastra în prgramul de promovare segmentată a produselor româneşti
- Motivarea angajaţilor (presupunem că sunt buni şi ideali pe post), cu salarii medii între 1200 şi 2000 de euro, din veniturile suplimentare.
- Păstrarea poziţiei câştigate şi a întregii politici de brand
Pantofi din piele naturală produşi în România!
Statul trebuie convins că nu este suficient să facem branduri de carnaţi şi rachiu vândute afară în cantităţi aparent mari. Trebuie să se preocupe de fiecare domeniu de activitate, plus segmentarea pe direcţii punctuale. Rezultatul trebuie să fie, în cazul exemplului nostru, deschiderea de magazine în occident şi în ţarile dezvoltate ale lumii de magazine ale unor brand-uri româneşti sau magazine cu încălţăminte româneasca. Nu vorbim acum despre etapele următoare cu online şi restul. Trebuie să obţinem: Vreau pantofi din piele naturală produşi în România! De ce? Pentru ca pretul nu mai este 25 de euro, ci 150-1000 Euro. Nu mai vindem pantofi, ci vindem brand şi calitate (nimeni nu mai oferă şi avem această oportunitate). Numai aşa intră valuta în ţară, creşte moneda naţională, angajatorul poate să ofere salarii adevarate, etc Altfel, anii trec şi noi rămânem în zona trei a lumii… proşti şi săraci! Am încercat să vorbesc pe larg. Dacă sunt interesaţi de lucruri şi mai punctuale, comentaţi aici şi raspund cu detalii pe fiecare element în parte.
Notă: În cazul fabricii de încălţăminte se presupune că ne-am gândit să avem un departament de creaţie şi inovaţie care să se alăture calităţii produselor în campaniile de Marketing.
Apropo de Marketing, să-mi aduceţi aminte să vă vorbesc despre ce se întamplă cu consultanţa de marketing în România. Iată că dupa acest editorial ne-am dat seama ca mai avem alte minim 5-6 discuţii interesante de purtat. Cert o să mai apară şi altele pe parcurs. Nu ştiu dacă redactorul şef o să mă lase să scriu despre toate, însa cred că decizia stă la voi şi la cât de mult reuşesc să vă capteze teoriile şi experienţele mele.
P.S. Dupa editorialul cu investiţii în fotbal nu credeam ca o să mai fiu lăsat sa scriu. Mulţumesc pentru această noua şansa!
Toate cele bune!
