Mihai Leu – campion mondial la box profesionist, dar şi campion naţional la raliu în anul 2003 – ne-a vorbit despre cum se simte în ipostaza de simplu şofer în trafic, dar şi despre ce înseamnă să investeşti într-o maşină care să-ţi satisfacă toate preferinţele. Fostul sportiv, care le-a deschis drumul către o carieră în box unor pugilişti precum Francisc Vaştag şi Leonard Doroftei, urăşte să meargă cu viteză pe şosele, reprezentând un adevărat model pentru şoferii din trafic.
Care sunt criteriile după care ţi-ai ales automobilul, acel Mercedes?
Cel mai mult a contat să fie o maşină sigură. Deşi pare ciudat, este cel mai important lucru pentru mine. Apoi, m-a interesat foarte mult puterea motorului.
Este important consumul într-o astfel de alegere?
Maşina mea este într-adevăr extraordinară; cu cât un automobil consumă mai puţin, cu atât mai bine.
Este adevărat că bărbaţii sunt mai atenţi la aspectul exterior al autoturismului decât femeile?
Nu ştiu, dar mie mi se pare că este foarte important. Oricât de bună ar fi maşina, dacă nu-ţi place cum arată, nu prea eşti dispus să o cumperi.
Contează mărimea portbagajului pentru familia ta?
Băiatul meu este destul de mare, aşa că, de obicei, circul doar eu cu soţia. Maşina mea are două uşi şi un portbagaj destul de încăpător.
Este importantă culoarea?
Bineînţeles! Am văzut, în ultima perioadă, că firmele angajează specialişti care se ocupă de acest aspect. În general, cam toate culorile în care se fabrică o maşină chiar se potrivesc foarte bine.
Cum circuli de obicei?
Conduc foarte liniştit pe şosele. Vă daţi seama că, mergând atâta timp cu viteză mare la raliu, am sărit de multe ori calul. Am avut destule peripeţii. Într-un top al ieşirilor în decor, cred că aş fi între primii zece piloţi. De aceea îmi dau seama la câte riscuri se supune oricine circulă pe şosele. Încerc să conduc foarte atent, fiindcă dacă nu eşti un şofer responsabil, nu te pui numai pe tine în pericol, ci şi pe alţi participanţi nevinovaţi la trafic.
Ai parcurs trasee lungi cu maşina personală?
Timpul se scurge pe zi ce trece, aşa că, dacă plec în destinaţii mai îndepărtate, aleg totuşi avionul. În rest, conduc cu mare drag, fiindcă îmi face plăcere.
Conduci şi la munte?
De obicei îmi place, dar nu atunci când am treabă. Nu sunt neapărat fanul autostrăzilor, ci prefer drumurile cu mai multe viraje. Unul dintre preferatele mele este, de exemplu, drumul Silvaş – după denumirea populară – care duce la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara. Aveam acolo o probă de raliu care îmi placea foarte mult, cu viraje în urcare şi în coborâre.
Ai fost chiar tu organizatorul unui raliu. Cum ţi s-a părut?
Raliul Aradului a fost excelent. Consider că este una dintre cele mai bune curse din Europa. Piloţii care au participat la ediţia din acest an şi observatorii de la Federaţia Internaţională de Automobilism au declarat că este o etapă care are probe de anvergura unui campionat mondial. Acum şase ani, organizarea acestui raliu pornea de la zero, iar acum am reuşit să coordonez o etapă internaţională. Consider că acest raliu are şanse să devină prima etapă de campionat mondial din România.
Mai este lumea pasionată de raliu în aceste vremuri?
Peste tot există oameni care iubesc raliurile, mai ales în Arad, unde am reuşit să găsim probe speciale foarte frumoase. Suntem recunoscători pentru implicarea autorităţilor din oraş. Aradul candidează la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, iar toate aceste lucruri cumulate au făcut ca acolo să se poată crea un eveniment deosebit.
Cum ţi se pare traficul din Bucureşti? Ai circulat cu mijloace de transport în comun?
Să ştiţi că n-am o problemă cu acest lucru. Dacă vin în Bucureşti, stau două-trei zile şi am multă treabă, iar de obicei folosesc maşina. A fost însă o situaţie când trebuia să urcăm în Poiana Braşov şi i-am propus soţiei să luăm autobuzul, ceea ce am şi făcut, până la urmă.
Ce sfaturi ai pentru şoferii indisciplinaţi din trafic? Ţi s-a întâmplat să ai conflicte cu cei din Capitală?
Nu prea, dar având experienţă la volan, nu accelerez prea tare. Participând la raliuri, vă daţi seama că ştiu ce am de făcut. Cred că am reacţii bune în orice situaţie. Traficul e aglomerat şi niciodată nu ştii dacă ceilalţi pot să reacţioneze bine. De exemplu, un şofer care intră într-o depăşire la limită îl pune şi pe cel care vine din sens opus într-o situaţie foarte grea. Nu se ştie niciodată ce reacţie va avea şoferul de pe contrasens; se poate speria şi poate lovi maşina sau chiar mai rău… în afară de faptul că îţi pui viaţa în pericol, rişti să ai alţi oameni pe conştiinţă, ceea ce mi se pare un lucru deosebit de grav.
Ce maşină foloseai când ai învăţat să conduci?
Prima mea maşină a fost un Oltcit, dar nu am condus-o multă vreme.
Ce vârstă aveai atunci?
18 ani… Bine, înainte să circul pe şosea, încercasem pe câmp, unde nu se circula cu maşina. Practic, conduc de la 12 ani. Îmi amintesc că am urcat la un moment dat la volanul unei Skoda. Pe vremea aceea, benzina era de calitate proastă, făcând motorul să nu funcţioneze la ralanti. Cu alte cuvinte, dacă nu accelerai, motorul se oprea. Apăsam ambreiajul, scoteam din viteză, iar atunci frânam cu piciorul stâng, în timp ce cu dreptul apăsam pedala de acceleraţie, să nu se oprească motorul. Acest lucru m-a ajutat foarte mult la curse. Atunci când un pilot din Anglia mi-a spus că la raliu trebuie să frânez cu piciorul stâng, totul a devenit foarte uşor şi a funcţionat excelent. Aşa că, iată, până şi perioada grea din comunism mi-a adus un avantaj…
Nu ai fost pasionat de motocicletele?
Nu prea. Iubesc foarte mult maşinile. Îmi plac şi motocicletele, dar nu pot spune că mă pasionează.
Ce ţi-ai cumpărat după acel Oltcit?
La 19 ani aveam o Dacie 1300. După aceea am plecat în Germania.
Ce s-a întâmplat acolo?
Altă lume, alte maşini. Primul automobil pe care l-am avut în Germania a fost un Mercedes-Benz 190. Mi-a plăcut foarte mult.
Ai primit oferte de a prezenta emisiuni auto?
Da, au fost câteva discuţii, dar nu s-au concretizat.
Cât de dificil este să organizezi un eveniment de raliu? Există drumuri suficient de bune în România?
Raliurile se organizează, de obicei, pe drumuri publice – bineînţeles, cu circulaţie temporar închisă. Se aleg şosele cu cât mai multe viraje. Cel de la Arad este o cursă „de macadam”, având loc pe drumuri forestiere. Am un prieten pe nume Ciprian, alături de care mă ocup acum de Raliul Aradului. Pentru că a avut ideea organizării acestei etape şi credea că totul este foarte simplu, râd cu el în fiecare an când, pe parcursul raliului, slăbeşte cam trei-patru kilograme. Este foarte mult de lucru. La anul, cursa va avea loc în luna mai, dar noi ne-am apucat deja de treabă. Pe baza minusurilor ediţiilor precedente, aşternem pe hârtie tot ce vrem să facem în anul respectiv, adică idei de îmbunătăţire şi de evoluţie.