AcasăCareersLigia Cremene, expertă în leadership sistemic: De ce soluțiile de azi devin...

Ligia Cremene, expertă în leadership sistemic: De ce soluțiile de azi devin problemele de mâine și cum pot companiile să construiască organizații sănătoase în era AI

Ligia Cremene explică rolul leadershipului sistemic, al gândirii sistemice și al inteligenței artificiale în dezvoltarea organizațiilor sănătoase.

Ligia Cremene este consultant organizațional și executive coach, cu o carieră academică în ingineria telecomunicațiilor și inteligență artificială și formare ulterioară în psihologie organizațională, coaching și facilitare sistemică. Parcursul său profesional de aproape 25 de ani combină cercetarea și tehnologia cu lucrul aplicat cu lideri, echipe și organizații.

Este doctor în Electronică și Telecomunicații din 2009, cu o cercetare dedicată tehnicilor adaptive pentru sisteme de comunicații wireless – o zonă care integreaza metode din inteligență artificială și machine learning aplicate telecomunicațiilor. A absolvit un masterat în Psihologia Resurselor Umane și Sănătate Organizațională la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, in 2018.

A avut o carieră academică de 20 de ani la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde a fost conferențiar și a predat, printre altele, discipline din domeniul telecomunicațiilor, comunicațiilor cognitive, inteligenței artificiale – rețele neuronale și gândirii sistemice, etică si integritate academică. A participat la proiecte de cercetare naționale și internaționale și a publicat peste 50 de lucrări științifice.

De peste 15 ani lucrează ca executive coach și consultant, acumulând peste 8.000 de ore de coaching și lucrând cu sute de clienți – lideri, antreprenori, manageri și profesioniști – individual, cu echipe și în contexte organizaționale.

În 2022 a contribuit la volumul internațional ,Rethinking Leadership for a Green World’, editat de Dr. Andrew Taylor și publicat de Routledge, cu capitolul „Complex Systems Literacy: Social dilemmas – the setup for managerial decision-making in a complex world”, dedicat alfabetizării în complexitate, gândirii sistemice și implicațiilor acestora pentru decizie și leadership.

Este, de asemenea, autoarea volumului ‚Tehnici adaptive în sisteme de comunicații wireless’, lucrare pentru care a primit Premiul Academiei Române in anul 2012.

În ultimii ani, activitatea sa s-a concentrat asupra dezvoltării leadershipului sistemic, sănătății organizaționale și proceselor de transformare, individuale si colective. Lucrează cu lideri și organizații aflate în perioade de schimbare și dezvoltă cadrul Organizational Fitness®, centrat pe condițiile care permit unei organizații să fie în același timp performantă, sănătoasă și capabilă să se adapteze.

Experiența sa în tehnologie și inteligență artificială, combinată cu formarea în psihologie organizațională, coaching și facilitare sistemică, fundamentează perspectiva din care abordează transformarea actuală produsă de AI: nu doar ce poate face tehnologia, ci ce schimbă ea în oameni, în roluri, în relațiile de putere și în sistemele organizaționale pe care le construim.

În prezent are in lucru cartea ‚Arhitectura invizibilă a leadershipului – Principii sistemice ale organizațiilor sănătoase în era AI’.

C&B: Care este misiunea pe care v-ați asumat-o prin activitatea dumneavoastră?

Ligia: Misiunea mea este să aduc claritate acolo unde oamenii și organizațiile consumă multă energie fără să reușească să iasă din bucle repetitive și neproductive. Claritatea aceasta aduce mai multă ușurință, capacitate de acțiune, flow și mai multă bucurie de a trăi și de a munci.

De cele mai multe ori, oamenii nu ajung la mine spunând că au o problemă sistemică. Ei vin cu un simptom: un conflict care revine, o echipă lipsită de motivație sau sleită de energie, un manager epuizat de care depind decizii importante, oameni cheie care pleacă, un eșec major sau o schimbare organizațională care nu produce efectele așteptate. Rolul meu este să îi ajut să vadă nu doar simptomul, ci și configurația care îl produce și îl menține.

O organizație are o arhitectură vizibilă – organigrame, procese, proceduri și indicatori – și una invizibilă: cine are cu adevărat puterea, unde se blochează decizia, cine compensează pentru cine, ce contribuții sunt recunoscute sau nu, cine aparține și cine rămâne la margine, ce povești își spune grupul despre sine și ce istorii continuă să influențeze prezentul. Această arhitectură invizibilă produce cea mai mare parte din rezultatele vizibile.

Munca mea constă în a face această arhitectură observabilă și modelabilă. Claritatea la care mă refer nu este doar intelectuală, mentală. Este o claritate care se simte in tot corpul si care schimbă acțiunea. „Parcă mi s-a șters parbrizul”, îmi spunea un CEO cu care am lucrat. „Acum mi-e clar de ce am amânat o decizie atât de importantă si mi-e clar ce am de făcut in continuare. Si ce s-a încheiat pentru totdeauna.”  

Oamenii obțin claritate in legătură cu rolul lor, ce trebuie discutat în echipă și ce trebuie schimbat în designul organizației. Lucrăm simultan pe mai multe nivele: la nivel individual, de echipă și de organizație. Pentru că o schimbare sănătoasă apare atunci când aceste nivele se susțin reciproc si funcționează într-o sincronizare.

Când responsabilitățile, limitele și relațiile se reașază, energia consumată în confuzie, conflict sau compensare poate reveni către muncă, creativitate și viață.  

Pentru mine, bucuria nu este un decor afișat cu ostentație și nici absența dificultăților. Este unul dintre semnele că efortul nostru are sens și că putem construi performanță cu sănătate, fără ca oamenii să plătească prin epuizare pentru deficiențele sistemului.

C&B: Care este cea mai importantă problemă pe care o vedeți astăzi în domeniul în care activați și cum credeți că poate fi rezolvată?

Ligia: Cea mai importantă problemă pe care o văd este degradarea calității deciziilor. Nu mai avem răbdare să gândim, să discernem. Preferăm rapiditatea în detrimentul calității și vrem ca problemele complicate să aibă explicații simple și soluții imediate.  

Când lucram in cercetare, in telecomunicații, aveam o vorbă: orice problemă complexă are o soluție simplă si pe înțelesul tuturor, dar greșită.  

Da, viteza este importantă, mai ales in era AI. Dar fără gândire sistemică, viteza te poate trimite pe drumuri greșite. Iar asta poate însemna un dead-end din care e greu să revii, stagnare, oportunități pierdute si chiar ratarea unui nou nivel de dezvoltare.

Am fost formați să gândim liniar, în relații directe de tip cauză-efect, „dacă-atunci”, ca și cum am avea de-a face doar cu sisteme deterministe (o mașină, un calculator, etc.). Organizațiile și societățile sunt însă sisteme adaptive complexe. Aici, efectele pot apărea mult mai târziu, sau brusc, în altă parte decât intervenția, iar rezultatul este produs de relația dintre mai multe elemente.  

De aceea, soluțiile de astăzi devin adesea problemele de mâine. Iar oamenii intra in modul reactiv. Doar reactiv, nu si proactiv. Ceea ce duce la epuizare si scăderea calității deciziilor. La asta lucrăm împreună: la evitarea acestor capcane generate de complexitate.

În general, când oamenii sunt epuizați, le oferim un program de reziliență. Când o echipă nu are inițiativă, le cerem oamenilor să fie mai proactivi. Când apare rezistența la schimbare, organizăm un curs despre mindset.  

Încercăm să rezolvăm presiunea prin mai mult control, lipsa de inițiativă prin mai multe reguli sau activare, dificultățile de adaptare la AI prin achiziția unui nou instrument.  

Aceste intervenții pot fi utile, dar devin insuficiente, sau chiar nedrepte dacă volumul de muncă, modul de luare a deciziilor, distribuția puterii, rolurile și stimulentele rămân neschimbate.

Gândirea sistemică ne obligă să întrebăm nu doar„Ce rezolvă această decizie acum?”, ci și „Ce va produce mai departe? Ce comportamente va încuraja? Unde va muta problema? Cine va suporta costul? Ce dependență va crea? Ce se va întâmpla dacă repetăm această soluție timp de un an sau doi?”.  

Aceasta înseamnă să gândim cu câțiva pași înainte, pe variante, in relație cu factori la care poate nu ne gândim din prima. Să observăm buclele de feedback, întârzierile dintre cauză și efect, corelațiile și consecințele de ordinul al doilea și al treilea. Dar cine mai are vreme de asta? Si cine mai are claritatea mentală pentru asta?

Vedem foarte clar această problemă în transformările generate de inteligența artificială. Multe organizații tratează adaptarea la AI ca pe o problemă de instrumente, competențe si bani. În realitate, AI schimbă modele de business, roluri, statut, identitate profesională, acces la informație, distribuția puterii și sensul muncii. Ceea ce numim rapid „rezistență la tehnologie” poate fi de fapt încercarea unui om de a-și proteja identitatea, valoarea profesională sau locul în organizație.

Soluția este să lucrăm simultan cu oamenii și cu sistemul: să dezvoltăm competențe, dar și să reproiectăm rolurile; să cerem adaptare, dar să oferim sprijin; să încurajăm inițiativa, dar să clarificăm unde există cu adevărat libertate de decizie.  

Un program de wellbeing nu poate compensa o muncă prost proiectată, iar coachingul nu ar trebui folosit pentru a-i ajuta pe oameni să suporte mai eficient un context care trebuie schimbat.

În practica internațională, gândirea sistemică și leadershipul sistemic au deja o tradiție solidă. În România, ele sunt încă relativ puțin prezente în dezvoltarea managerială și în consultanța organizațională curentă. Tocmai aici se află o parte importantă a contribuției mele: traduc această perspectivă sistemică în intervenții aplicabile, prin care liderii pot vedea sistemul pe care îl creează prin propriile decizii și îl pot redesena conștient, sănătos, flexibil, sincronizat cu provocările actuale.

C&B: Care este cea mai valoroasă lecție pe care ați învățat-o de-a lungul experienței dumneavoastră și pe care considerați că merită să o transmiteți mai departe?

Ligia: Una dintre cele mai valoroase lecții pe care le-am învățat, atât in cercetare cât si in business, este că nu putem rezolva o problemă din aceeași logică din care am creat-o. „No problem can be solved from the same level of consciounsness that created it”, spunea Einstein. Întotdeauna trebuie să faci zoom in, zoom out, de mai multe ori, pentru a înțelege si rezolva o problemă. Această observație m-a însoțit in toata viața mea profesională si personală. A fost si motto-ul pe care l-am atașat tezei mele de doctorat, in 2009, care era tot despre sisteme adaptive complexe, dar in telecomunicații.  

Uneori nu avem nevoie de și mai mult efort, ci de un alt nivel de înțelegere. Un comportament care pare irațional la nivel individual devine adesea perfect logic atunci când vedem sistemul în care apare.

E foarte ușor să punem etichete.  

Am întâlnit de multe ori lideri epuizați, convinși că oamenii lor nu se descurcă si că totul trebuie să treacă prin ei.  

Am întâlnit lideri incompetenți, convinși că oamenii lor nu au suficientă inițiativă si că cineva sigur e de vină pentru asta.  

Un simptom clar al lipsei de leadership sau al leadershipului toxic este „the blaming culture”. O cultura organizațională in care toată lumea învinovățește pe toată lumea si cercul vicios nu se mai termină. Imaginați-vă câtă energie se risipește acolo si ce ar putea face oamenii cu acea energie.

Reacțiile oamenilor, stările echipelor sunt răspunsuri adaptative la felul în care este construit sistemul.

Ceea ce numim rezistență, lipsă de motivație, dezinteres, hiper-control, poate avea o funcție sistemică importantă: poate încerca să protejeze apartenența, statutul, un mod anume de a face lucrurile, siguranța sau identitatea unei persoane sau a unui grup.  

Dacă încercăm să eliminăm prea repede comportamentul, fără să înțelegem ce protejează, fie nu obținem o schimbare durabilă, fie mutăm simptomul în altă parte.

De aceea, înainte de a încerca „să schimb” un om sau o echipă, mă întreb:  

„Ce face ca acest comportament să fie necesar aici? Sigur există un bun motiv pentru care asta se întâmplă.”  

„Ce s-ar întâmpla dacă persoana ar renunța la acest comportament?”  „Ce anume din sistem îl recompensează, îl tolerează sau îl solicită?”.

Aceste întrebări ne ajută să nu confundăm persoana cu problema și să construim condițiile în care un comportament diferit devine posibil și sigur.

Ce am mai învățat este că leadershipul nu înseamnă numai să iei decizii bune sau să îi inspiri pe ceilalți. Leadershipul înseamnă design de sistem: să construiești condițiile în care informația circulă, responsabilitatea poate fi preluată, deciziile se iau cât mai aproape de locul în care există competența, iar performanța nu depinde de epuizarea câtorva oameni.  

În sistemele complexe, liderii nu pot controla fiecare decizie. Ei trebuie să proiecteze condițiile în care pot apărea decizii bune. Designing the desicion space. Aceasta este arhitectura invizibilă a leadershipului si despre asta am o carte in lucru care sper să iasă cat mai curând.

C&B: Dacă ați avea posibilitatea să schimbați un singur lucru în România, care ar fi acela și de ce?

Ligia: Aș schimba felul în care ne raportăm la propria noastră putere. Individuală si colectivă. Aș vrea să ieșim din polaritatea aceasta neputință – excepționalitate: dintre „la noi nu se poate” și „noi suntem extraordinari, dar ceilalți nu ne înțeleg, nu ne apreciază sau ne împiedică”. Aș cultiva în locul ei încrederea matură, capacitatea de colaborare, inteligenta colectivă și atenția reală la binele comun.

Deși par opuse, cele două poziții, neputința si excepționalitatea, au ceva în comun: ne scutesc de responsabilitatea dificilă a construcției. Unii spun ca suntem un popor traumatizat, care oscilează intre complexe de inferioritate si complexe de superioritate. Într-o extremă, renunțăm înainte de a începe. În cealaltă, ne declarăm valoarea, dar plasăm în exterior cauza pentru care ea nu produce rezultate. Între ele rămâne prea puțin spațiu pentru evaluare lucidă, consecvență, cooperare și învățare din greșeli.

Neîncrederea și cinismul nu sunt simple defecte de caracter. Privite sistemic, ele au fost adesea strategii de protecție într-o istorie marcată de nesiguranță, umilință și abuz de putere. Problema apare atunci când o strategie utilă pentru supraviețuire devine modul nostru obișnuit de funcționare. Ne protejează de dezamăgire, dar ne împiedică să construim împreună.

Schimbarea nu ar însemna optimism naiv (deși ajută) și nici ignorarea realității. Încrederea matură presupune limite clare, responsabilitate, instituții predictibile și consecințe pentru încălcarea regulilor agreate împreună de noi.  

Colaborarea nu înseamnă să fim cu toții de acord, ci să putem lucra cu diferențele fără să transformăm imediat interlocutorul în adversar.

Gândirea sistemică ne ajută să trecem de la întrebări precum:  

„Cine este de vină?” si „De ce ni se întâmplă numai nouă asta?” la întrebări mai utile, cum ar fi:  

„Ce configurație produce în mod repetat acest rezultat?”  

„Ce întreținem fără să ne dăm seama?” sau „Cum contribui eu la problema asta?”

„Ce putem schimba împreună și care este partea mea de responsabilitate?”

Aici văd una dintre marile noastre posibilități de maturizare: să nu mai așteptăm nici salvatorul, nici justițiarul (făcătorul de dreptate), nici confirmarea excepționalității noastre (părintele blând si susținător), ci să ne folosim inteligența și creativitatea pentru a construi lucruri care funcționează și pentru ceilalți, nu doar pentru noi individual, pe moment.

Aici as mai reflecta si la sensurile cuvintelor consens si compromis. Mai știm ce înseamnă ele? Am văzut multe companii, boarduri de conducere si instituții blocate pentru că liderii nu mai înțeleg corect aceste două cuvinte, si când se aplică ele.

Ne place să credem că, pentru a merge înainte, avem nevoie de consens. Toată lumea să fie de acord. Dar consensul presupune o anumită convergență: cuvântul vine din latinescul ‘consentire’ — „a simți sau a gândi împreună”.

Dezvoltarea, si mai ales provocările, nu ne găsesc însă întotdeauna gândind și simțind la fel. De aceea, uneori avem nevoie mai degrabă de un compromis matur.  

În rădăcina acestui cuvânt se află latinescul ‘compromittere’: a se angaja reciproc printr-o promisiune. Părțile nu trebuie să vadă lucrurile la fel; trebuie să se angajeze împreună într-o cale de ieșire din dezacord.

Un compromis sănătos nu înseamnă să ne compromitem valorile. Înseamnă să distingem între ceea ce este esențial și ceea ce poate fi negociat, astfel încât să putem face împreună următorul pas.

Consensul caută convergența de viziune. Care nu este întotdeauna posibilă. Compromisul face posibilă convergența de acțiune. Care este necesară.

Nu în toate situațiile avem nevoie de compromis în locul consensului, ci de capacitatea de a construi un compromis sănătos atunci când consensul deplin nu este posibil.  Uneori poți aștepta consensul mult și bine. O viață sau chiar secole. In matematică, de exemplu, e ok, e acceptabil să ai probleme nerezolvate, suspendate timp de decenii sau secole. In viața socio-economică, biologică, nu prea ne ajută.

C&B: Cum putem ajuta împreună oamenii, companiile și comunitățile să se dezvolte mai bine?

Ligia: Putem începe prin a face dezvoltare nu „pentru” oameni, ci împreună cu ei. Dezvoltarea nu apare doar din sfaturi, traininguri sau intervenții punctuale. Ea apare atunci când oamenii au un loc real (care li se dă de exemplu intr-un business), înțeleg cum pot contribui, au suficientă autonomie și primesc sprijinul potrivit pentru nivelul de dificultate pe care îl întâlnesc.

Este nevoie să trecem de la intervenții fragmentate, locale la intervenții asupra sistemului. Asupra sistemelor in care trăim. Acestea au ajuns la un ‚point of no return’, iar unele la ‚breaking point’.  

Nu este suficient să „dezvoltăm oamenii” dacă organizația îi recompensează pentru comportamente contrare celor învățate. Nu este suficient să cerem colaborare dacă obiectivele și bonusurile încurajează competiția internă sub orice formă. Nu putem cere inițiativă într-un sistem care sancționează greșeala și concentrează toate deciziile la vârf.

Leadershipul sistemic înseamnă să aliniezi ceea ce declari cu ceea ce sistemul face posibil, dificil sau riscant. Cultura reală a unei organizații nu este ceea ce scrie pe pereți, ci ceea ce arhitectura ei recompensează, tolerează și repetă.

În munca mea urmăresc patru condiții sistemice esențiale: apartenența – oamenii să știe că au un loc și că vocea lor contează; structura – rolurile, autoritatea și responsabilitățile să fie clare; schimbul – să existe un echilibru sănătos între ceea ce oamenii oferă și ceea ce primesc; direcția și sensul – contribuția lor să se lege de ceva care merită efortul. Împreună, aceste dimensiuni formează infrastructura relațională a performanței, acea arhitectură invizibilă despre care vorbeam mai devreme. Cea care produce rezultatele si simptomele. Succesele si eșecurile. Vitalitatea sau degradarea.

Când această infrastructură este deteriorată, apar retragerea, conflictul, epuizarea, cinismul, fluctuația de personal sau dependența excesivă de câteva persoane-cheie. Când este sănătoasă, oamenii nu mai trebuie să își consume energia compensând permanent deficiențele sistemului și pot contribui cu mai multă inteligență, creativitate și responsabilitate.

A ajuta împreună înseamnă și să îi includem pe cei afectați în definirea problemei și în construirea soluției. Nu să punem pe umerii lor responsabilitatea aducerii de soluții. Nu.

O abordare nu foarte potrivită este să ii întrebi de exemplu pe angajați, intr-un chestionar: „Tu ce ai face in locul meu?” „Ce ai face in locul CEO-ului?”  

Este greșită in primul rând pentru că ei, angajații, nu au informațiile, vizibilitatea, conexiunile, competentele si experiența pe care o are (in mod normal) CEO-ul. Si nici nu au cum sa le aibă. Cum? Ca prin minune? Nu stau pe locul lui ca să vadă, să simtă, să gândească, să interacționeze de acolo, din acel loc cu exactitate. Si oricât ar încerca, nu pot să o facă decât parțial sau trunchiat. De aici apar multe probleme in organizații.

În al doilea rând, nu este tocmai ok să pui astfel întrebarea, pentru că asta îl pune pe angajat in rol de „părinte” – de cel care știe, are responsabilitate pentru întreg si poate da sfaturi si lua decizii la un nivel pe care nu îl cunoaște si nu îl controlează. Asta poate fi foarte dificil pentru el. Iar pe CEO îl pune in rolul de „copil”, de neștiutor, ne-experimentat, neputincios, fără soluții, autonomie si putere de decizie. Ceea ce iarăși poate fi descurajator si neproductiv pentru cei implicați.

Oamenii se implică mai profund si mai concret în ceea ce pot înțelege și influența. Companiile și comunitățile se dezvoltă mai bine atunci când responsabilitatea este distribuită, diferențele pot fi discutate, iar sprijinul crește odată cu provocarea.

În fond, aceasta este promisiunea leadershipului sistemic: nu să obținem rezultate în pofida oamenilor sau cu prețul sănătății lor, ci să proiectăm sisteme capabile să producă simultan performanță, adaptare și vitalitate.

Prin experiența sa în cercetare, coaching executiv și consultanță organizațională, Ligia Cremene promovează leadershipul sistemic și gândirea sistemică drept instrumente esențiale pentru dezvoltarea unor organizații sănătoase, performante și adaptabile. Într-un context marcat de transformarea digitală și de impactul inteligenței artificiale asupra mediului de business, aceasta subliniază importanța proiectării sistemelor organizaționale, a colaborării și a calității deciziilor. Descoperiți perspectiva sa asupra arhitecturii invizibile a leadershipului și asupra modului în care companiile pot construi performanță sustenabilă, fără a sacrifica sănătatea și implicarea oamenilor.

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT