Andrada Andronic, președintele Clubului Sportiv Universitar de Șah București, vorbește despre Școala de Șah, performanță și dezvoltarea copiilor.
Andrada Andronic este președintele Clubului Sportiv Universitar de Șah București și coordonează programul Școala de Șah, dezvoltat începând din 2012 și ajuns astăzi la peste 950 de sportivi legitimați, cu activități care merg de la primele lecții de șah până la pregătirea pentru performanță.
C&B: Care este misiunea pe care v-ați asumat-o prin activitatea dumneavoastră?
Andrada: Mi-am dorit să construim un loc în care copiii să poată descoperi șahul, să crească prin el și, atunci când au talent și dorință de muncă, să primească șansa de a face performanță.
Clubul a pornit în 2012, iar astăzi avem peste 950 de sportivi legitimați și o comunitate online de peste 25.000 de persoane. Organizăm cursuri fizice și online, competiții, tabere și programe speciale de pregătire. Dincolo de aceste cifre, însă, pentru mine contează evoluția fiecărui copil.
Văd copii care la început nu acceptă să piardă, se grăbesc sau renunță după prima greșeală. În timp, învață să aibă răbdare, să își controleze emoțiile, să analizeze și să o ia de la capăt. Aceste schimbări sunt la fel de importante ca o medalie.
În același timp, îmi doresc ca sportivii care au potențial să nu fie nevoiți să renunțe doar pentru că performanța costă. De aceea căutăm să oferim mereu programe de susținere și cantonamente pentru ei.
C&B: Care este cea mai importantă problemă pe care o vedeți astăzi în domeniul în care activați și cum credeți că poate fi rezolvată?
Andrada: Cea mai mare problemă este lipsa de predictibilitate. În sportul juvenil, foarte multe lucruri se susțin din efortul părinților și din încăpățânarea oamenilor care conduc cluburile. Există copii talentați și antrenori foarte buni, dar nu există întotdeauna resursele necesare pentru ca munca lor să poată continua.
Performanța înseamnă mai mult decât câteva ore de antrenament. Înseamnă pregătire individuală, concursuri, cantonamente, taxe, transport și cazare. Când un club sprijină mai mulți copii, cheltuielile ajung repede la zeci de mii de lei.
Noi am încercat să construim mai multe surse de venit și să nu depindem de un singur proiect. Cursurile, competițiile și taberele ne-au ajutat să creștem și să continuăm. Ceea ce nu a funcționat a fost să ne bazăm pe finanțări discutate, dar încă neconfirmate.
Am învățat, uneori destul de dureros, că „ne interesează” nu înseamnă „ne implicăm”. Am avut discuții care au durat luni, promisiuni care păreau sigure și bugete pe care a trebuit apoi să le refacem de la zero. Uneori, răspunsurile au venit după încheierea proiectului pentru care solicitaserăm sprijin.
Cred că ar ajuta foarte mult colaborările pe termen mai lung între cluburi, companii și autorități. Pentru un club, predictibilitatea unei finanțări este uneori mai valoroasă decât o sumă mare acordată o singură dată. Iar cluburile au, la rândul lor, obligația să fie transparente și să arate clar pentru ce solicită bani și ce fac cu ei.
C&B: Care este cea mai valoroasă lecție pe care ați învățat-o de-a lungul experienței dumneavoastră și pe care considerați că merită să o transmiteți mai departe?
Andrada: Am învățat că lucrurile importante se construiesc mult mai încet decât par din exterior.
Când oamenii văd un club cu mai multe sedii, sute de sportivi, competiții și copii care obțin rezultate, nu văd și toate momentele în care lucrurile nu au mers: grupe care nu s-au format, proiecte care nu au primit finanțare, cheltuieli neprevăzute sau concursuri organizate cu mult mai mult efort decât ne imaginaserăm.
Nu orice idee bună funcționează din prima. Unele proiecte trebuie schimbate, altele oprite, iar altele au nevoie de ani până încep să producă rezultate. Cred că lecția cea mai importantă este să nu interpretezi un eșec punctual ca pe o dovadă că întregul drum a fost greșit.
Am mai învățat să nu construiesc pornind de la promisiuni. Un sprijin există atunci când este confirmat, nu atunci când pare probabil. Poate suna prea pragmatic, dar pentru o organizație care are responsabilitate față de copii, părinți și antrenori este esențial.
Și, poate cel mai important, am învățat că nu trebuie să aștepți mereu un ajutor spectaculos. Uneori, câțiva oameni care contribuie fiecare cu o parte rezolvă o problemă pe care nimeni nu o putea rezolva singur.
C&B: Dacă ați avea posibilitatea să schimbați un singur lucru în România, care ar fi acela și de ce?
Andrada: Aș schimba felul în care sunt susținute educația și sportul pentru copii. Mi-aș dori să nu mai fie tratate ca activități care pot fi finanțate doar dacă „mai rămân bani”.
În prezent, șansa unui copil de a progresa depinde foarte mult de posibilitățile familiei. Părinții plătesc cursuri, deplasări, cazare, taxe de participare și pregătire suplimentară. Unii reușesc să facă aceste eforturi ani la rând, alții nu. Talentul copiilor nu este însă distribuit în funcție de veniturile părinților.
Nu cred în finanțări acordate fără criterii. Cred în proiecte evaluate serios, în bugete transparente și în rezultate urmărite. Dar cred și în continuitate. Nu poți construi performanță printr-un program finanțat câteva luni, întrerupt un an și reluat atunci când apar din nou bani.
Mi-aș dori ca organizațiile care demonstrează că lucrează bine și au rezultate să poată avea acces la finanțări multianuale. Pentru copii, continuitatea nu este un avantaj administrativ. Este condiția de bază pentru a putea evolua.
C&B: Cum putem ajuta împreună oamenii, companiile și comunitățile să se dezvolte mai bine?
Andrada: Cred că trebuie să pornim de la probleme concrete și de la ce poate face fiecare, nu de la ideea că o singură persoană sau companie trebuie să rezolve totul.
O companie poate finanța un program de pregătire, poate susține participarea unor copii la o competiție sau poate ajuta cu servicii, echipamente, promovare ori spații. Ajutorul nu trebuie să însemne întotdeauna o sponsorizare foarte mare. Uneori, o contribuție mai mică, oferită exact când este nevoie, face posibilă continuarea unui proiect.
Și noi, ca organizații, trebuie să învățăm să cerem mai clar. Am observat că solicitările generale, de tipul „sprijiniți activitatea clubului”, sunt mai greu de înțeles și de aprobat. Este mai eficient să spui concret: acesta este proiectul, aceștia sunt beneficiarii, aceasta este suma necesară și acestea sunt rezultatele pe care le urmărim.
Clubul nostru s-a dezvoltat prin contribuția multor oameni: antrenori, părinți, sportivi, parteneri și persoane care pur și simplu au vorbit despre noi mai departe. Niciunul nu a construit singur tot ceea ce există astăzi. Fiecare a preluat însă, la un moment dat, o parte din problemă.
Cred că așa se dezvoltă o comunitate: nu așteptând ca altcineva să facă totul, ci găsind partea concretă în care fiecare dintre noi poate ajuta.
Prin Școala de Șah, Andrada Andronic și echipa Clubului Sportiv Universitar de Șah București contribuie la dezvoltarea unei comunități dedicate educației, sportului și performanței. Cu peste 950 de sportivi legitimați, proiectul arată cum șahul poate deveni un instrument pentru dezvoltarea copiilor, cultivarea disciplinei și construirea unei perspective pe termen lung asupra performanței.
